Regizorul "Furiei" îşi descrie propria experienţă într-un film despre revoluţie

După "Furia", regizorul Radu Muntean caută să arate o altă latură a revoluţiei din '89 în al doilea lungmetraj, o tragi-comedie a unor soldaţi care patrulează aiurea în timpul unei nopţi

După "Furia", regizorul Radu Muntean caută să arate o altă latură a revoluţiei din '89 în al doilea lungmetraj, o tragi-comedie a unor soldaţi care patrulează aiurea în timpul unei nopţi agitate. Sunt oameni care se întâmplă să trăiască atunci ultima zi din viaţa lor, în situaţii-limită. "Hârtia va fi albastră" nu este un film despre revoluţie în sine. Nu îşi propune să dezlege niciun mister. Nu vorbeşte despre conspiraţii şi lovituri de stat, terorişti şi schimb de putere.
Poate subiectul va părea desuet "din cauza filmelor foarte proaste şi a emisiunilor care îşi propun lucruri mari, dar nu reuşesc să redea mai nimic despre acele zile", ne-a declarat regizorul, pe care l-am găsit, zilele trecute, într-o vilă de pe lângă Arcul de Triumf. Se filmau scenele de interior. Etajul a fost închiriat şi transformat în întregime, cu pereţi noi, iar bucătăria a devenit dormitor. "Măi, e extraordinar ce s-a întâmplat la revoluţie", exclamă actriţa Dana Dogaru (mama personajului principal), în faţa unui telecolor pe care se derulau imagini despre acele vremuri. "E un film de epocă, chiar dacă se petrece acum 16 ani. Peste niciun sfert de veac lumea o să uite. Mai ales tinerii... Revoluţia va fi privită într-un mod asemănător cu lupta de la Călugăreni", îmi şopteşte regizorul, care se grăbeşte să-şi termine sandvişul. Mai sunt câteva minute până la tragerea primelor secvenţe din a opta zi de filmări. Apare locotenentul. "Băi, unde ţii arma?", se aude dintr-o cameră alăturată. "E toată lumea? Hai să-l aducem şi pe Tudor Istodor", spune regizorul.
"Azi repetăm mult şi schimbăm puţin", glumeşte Radu Muntean. Se lucrează 12 ore pe zi. De la 5 seara până la 5 dimineaţa. Atmosfera din '89 a fost recreată până în cele mai mici detalii. De la maşina de cusut Singer de pe hol, televizorul Diamant, abandonat în cada de la baie din lipsă de spaţiu, până la almanahul din '80 cu Tora Vasilescu şi Mitică Popescu pe copertă sau cravata de pionier, magnetofonul Tesla. Pe pereţi sunt lipite, parcă dintotdeauna, posterele cu musculosul Stallone, icoana pop a anilor '80, Kim Wilde, sau Nena. În scurt timp, casa, în care acum se filmează şi e zarvă, va fi dărâmată, iar în locul ei se va ridica un bloc cu apartamente de lux. Regizorul şi-a pus căştile. "Hai să recapitulăm... cu o lacrimă în colţul ochiului". "Suedezule, ce e cu fâsâitul ăsta?". "E soba", vine prompt răspunsul. Se repetă. "155, vă rog. Alo, Mircea?" (primele replici sunt rostite de Dana Dogaru). Ana Ularu aduce două cafele pe o tavă şi câteva cubuleţe de zahăr. "Unde aţi găsit zahărul ăsta", întreabă nostalgic Radu Muntean. "Uite aşa ne mai păstrăm şi noi tineri". Regizorul dă ultimele indicaţii. "Trei duble vreau şi toate bune". "Hai, băieţi, deschideţi pariurile", se glumeşte în spate. "Atenţie! Motor! Acţiune!". "E nenorocire acolo. Se trage ca la război". "Stop! Foarte bine, dar a fâşâit lavaliera". Puţini ştiu că Radu Muntean, tăticul lui Dorel din spoturile publicitare, a fost soldat în infanterie la revoluţie. E drept, la Bacău, unde forfota nu era aşa de mare, dar a trăit intens acele momente. "Am simţit confuzia pe pielea mea şi ştiu că am fost la un pas să împuşc pe cineva sau să fiu împuşcat. Nu a fost nimic deosebit, doar că, timp de cinci zile şi cinci nopţi, am păzit tot ce se putea păzi pe acolo".