PROGNOZA METEO Cum va fi vremea luni şi marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea va fi capricioasă în următoarele două zile FOTO Adevărul
Vremea va fi capricioasă în următoarele două zile FOTO Adevărul

Înnorările, burniţa şi ploile slabe îşi vor face simţită prezenţa în următoarele două zile. Aşa arată specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie, care susţin că vremea va fi capricioasă în cea mai mare parte a ţării.

Luni, cerul va fi variabil şi ceaţa va fi nelipsită în special în zonele joase de relief din centru, sud şi est. Vântul va sufla slab erat, cu unele intensificări la munte şi în Banat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 şi 17 grade, iar cele minime între -2 şi 10 grade. 

În ceea ce priveşte Capitala, cerul va fi mai mult noros, transmit meteorologii. Aceştia susţin că dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă, iar trecător, vor fi condiţii de burniţă, cu temperaturi maxime de 13-15 grade şi minime de 7 grade Celsius. 

Marţi, în regiunile din estul, sudul şi sud-vestul ţării, nebulozitatea va persista şi izolat vor fi ploi slabe sau burniţă. 

În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în sudul Banatului şi în Oltenia.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 11 şi 17 grade, iar cele minime între -1 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase de relief, va fi ceaţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite