Pesta porcina trebuie eradicata inainte de integrare
0Pesta porcina da batai de cap autoritatilor romane. "De la inceputul anului au fost depistate 157 focare de pesta porcina in intreaga tara", a declarat Gabriel Predoi, director general la Autoritatea
Pesta porcina da batai de cap autoritatilor romane. "De la inceputul anului au fost depistate 157 focare de pesta porcina in intreaga tara", a declarat Gabriel Predoi, director general la Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Animalelor. Dupa ce in 2003 a fost interzisa vaccinarea porcilor din gospodarii, numarul cazurilor de pesta a crescut. Daca in 11 luni ale anului trecut au fost depistate 164 de focare si 1.930 porci bolnavi, in primele cinci luni ale acestui an, in cele 157 focare de infectie au fost diagnosticate cu pesta porcina 1.615 animale. "Trebuie sa tinem cont ca in tara exista 2,5 milioane gospodarii si ca pesta porcina are un grad de difuzabilitate foarte mare", a spus Predoi. Romania nu-si poate schimba politica pentru ca porcii vaccinati nu pot fi comercializati pe pietele externe. Mai mult, de la 1 ianuarie 2006 va fi interzisa si vaccinarea porcilor din complexe. Pana in momentul integrarii in Uniunea Europeana trebuie sa scapam de pesta fara a vaccina porcii. "O tara cu focare de pesta porcina nu poate realiza export nici de animale vii, nici de carne sau produse din carne de porc", a precizat directorul general ANSVSA. Pentru ca animalul infectat nu mai poate fi salvat, singura solutie este sacrificarea lui. Statul acorda despagubiri pentru animalele sacrificate, de la inceputul anului, Ministerul Agriculturii acordand 5,5 miliarde lei pentru proprietarii ai caror porci au fost sacrificati.