Pe Marele Zid Chinezesc te simţi mic şi neînsemnat

Nu poţi să pleci din China fără să vizitezi cea mai mare şi cea mai lungă construcţie făcută de mâna omului. Nimic din ceea ce ştiam din cărţi despre China nu am găsit la Shanghai.

Nu poţi să pleci din China fără să vizitezi cea mai mare şi cea mai lungă construcţie făcută de mâna omului.

Nimic din ceea ce ştiam din cărţi despre China nu am găsit la Shanghai. În loc de chinezi îmbrăcaţi în uniforme şi călărind biciclete, am găsit un oraş ultramodern şi bogat, maşini luxoase şi zgârie-nori cum nu sunt nici la New York. În anii '90, pe locul unde s-au ridicat multe dintre aceste clădiri fabuloase erau orezării.

Am călătorit întâi la Amsterdam, unde există o cursă directă la Shanghai. Era pentru prima oară când zburam atât de departe, dar vacanţa mea a început şi s-a încheiat ca o experienţă unică. Zborul a durat 12 ore, într-un avion cu "cocoaşă" -cum văzusem doar la televizor, în care au urcat sute de oameni şi mii de bagaje. Scaune comode, iar fiecare pasager putea asculta muzică la căşti sau să vadă filme pe spătarul scaunului din faţă.

Le-am încercat pe toate, m-am jucat pe calculator şi timpul a trecut uşor. Când avionul a trecut deasupra munţilor Ural, avionul a început să se legene şi mulţi dintre pasageri au intrat în panică. Mai târziu, deasupra masivului Himalaya, balansul a fost chiar mai puternic şi mult mai lung. Când am ajuns la Shanghai, am înţeles că nicio zgâlţâială nu merită băgată în seamă pentru că am ajuns în altă lume, fabuloasă.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI

Moneda naţională chineză nu se poate cumpăra decât la destinaţie, la bancă sau la recepţia hotelului, dar şi la bancomatele speciale amplasate în marile hoteluri.În bazaruri şi magazine mici, toate preţurile sunt negociabile, se poate obţine chiar 10% din preţul iniţial.

La plecare, orice kilogram de bagaj peste 10 kg se plăteşte. Berea şi apa plată costă echivalentul a 4 euro, iar un pahar cu whyski cu gheaţă, doar 3 euro "Fetiţele" din Shanghai sunt superbe, dar costă mult şi afli abia în camera de hotel.

Pe teritoriul Chinei nu puteţi lua în avion niciun fel de băutură, nici apă, la bord, din pricina unei încercări de atentat cu otravă pusă în biberon.Un sejur de şapte zile la Beijing, cu mic dejun inclus şi transport cu avionul porneşte de 900 de euro de persoană( fără taxe de aeroport) şi poate ajunge pâna la 1.700 de euro, în sistem all-inclusiv.

Shanghai, un amestec de tradiţie şi hight-tech

Un oraş spectaculos cu sute de zgârie nori, sute de case străvechi şi autostrăzi în loc de şosele. Acesta a fost primul lucru care m-a izbit, de parcă greşisem continentul. Shanghai este imens şi pe orizontală, şi pe verticală, o metropolă cu 19 milioane de locuitori permanenţi.

Să mai spun că serviciile de la hotel au fost impecabile şi că aproape nu i-am văzut pe cei care aveau grijă să cureţe zilnic prin cameră? Am fost cazată la etajul 26, motiv pentru care mai mult mi-am petrecut timpul în balcon, decât în cameră.

La primul mic dejun am fost prudentă şi am luat doar ce am recunoscut din cele câteva zeci de preparate şi prăjituri de la bufetul suedez. Următoarea aventură a fost la schimbatul dolarilor. Teoretic, în China, nu poţi să cumperi nimic fără yuani, moneda naţională care nu poate fi cumpărată niciunde în lume. La recepţie, am întins prudent o hârtie de 10 dolari.

Angajatul hotelului a luat-o, a deschis un registru special, a notat valoarea bancnotei şi seria, precum şi numele meu corect, ca să poată justifica valuta. Aveam să aflu că doar la o bancă chineză se mai pot schimba banii, iar mai târziu am descoperit şi un aparat special, un bancomat care "înghiţea" dolarii şi îţi dădea echivalentul în yuani.

Chinezii de rând nu ştiu limbi străine

Ai putea crede că într-un oraş atât de modern poţi să întrebi în engleză unde să mergi la cumpărături sau la distracţie. Greşit! Aproape nimeni nu vorbeşte o limbă străină, de aceea am luat de la recepţie o carte de vizită pe care scria numele hotelului şi denumirea chineză a locului pe care doream să-l vizitez. Un drum la Jing'an District este obligatoriu, dacă vrei să vezi magazine pe o lungime de 6 km.

Un milion de oameni, de pe toată planeta, vin zilnic să facă shopping aici. În Shanghai poţi face cumpărături în bazaruri, unde toate preţurile sunt negociabile, chiar dacă încep de la 100 de dolari, reuşeşti să cumperi obiectul cu 5 dolari, după runde de negocieri. Dacă vrei ceva de calitate, atunci mergi în magazinele cu preţuri fixe, ai să găseşti marfă de calitate europeană şi la aceleaşi preţuri. Şi astăzi port cu plăcere cele două tunici chinezeşti din mătase cumpărate de la Shanghai.

Pe bulevardul - cât o autostradă - Nanjing, trebuie să fii atent la mulţimea de chinezi care se ţin scai de tine ca să-ţi vândă ceva sau să-ţi ofere sex. În cartierul Xiantiandi se pot face cumpărături inedite şi de calitate, într-un mall modern. Seara, această zonă este populată ca ziua. Barurile şi restaurantele sunt pline şi în aproape toate se cântă live.

Cei mai mulţi muzicanţi sunt thailandezi şi au voci incredibile. "Fetiţele" ies devreme la muncă, dansează cu turiştii, acceptă o băutură-două, apoi îi însoţesc la hotel. Cei mai mulţi abia acolo află tarifele piperate. Dar o bere sau un pahar cu apă plată costă mai mult decât un whyski cu gheaţă.

Tradiţia chineză, doar în muzee

Am vizitat Muzeul din Shanghai. Am stat ore în şir să văd galeriile de jad, de ceramică străveche, obiecte magnifice, vechi de sute şi mii de ani. Am cumpărat câte ceva: o pictură pe mătase, un album şi câteva statuiete minuscule din jad.

La ieşire, la stop, zeci de chinezi pe biciclete aşteptau culoarea verde. Seara, am ales o plimbare cu vaporul pe fluviul Yangtze, cel mai mare din Asia şi al treilea din lume. Vaporaşul este primul lucru care arată "chinezeşte", aşa cum ştiam de acasă.

Este ornat cu lampioane din hârtie, dragoni şi împăraţi, arată ca un templu. Suntem serviţi cu hrană "din apă": peşti şi fructe de mare, gătite cu mirodenii miraculose, alge cu sos de soia etc. Un ghid ne arată clădirile cu zeci de etaje, luminate ca ziua, feeric: "În 1990, acolo erau orezării, acum este districtul financiar. Cele mai mari companii din lume îşi au sediu acolo."

Odată intrat pe porţile Templului de Jad închinat lui Buddha, călătoreşti în alt secol. Nici nu ştii unde să te uiţi mai întâi şi unde să te minunezi de fascinantă cultură chineză. Nu poţi să ratezi una dintre cele mai impresionante clădiri din oraş şi din Asia.

Oriunde te-ai afla în Shanghai, se vede cea mai mare clădire de pe continent: Perla Asiei, turnul de televiziune, înalt de 468 de metri. O vizită îţi ia o zi întreagă, pentru că nu te înduri să pleci. Are trei niveluri de observare, 20 de camere de hotel de lux, restaurante, magazine, un fantastic muzeu despre dinastiile chineze, distribuite pe 18.000 mp. Din vârful turnului, panorama este fantastică.

Beijing are cea mai mare piaţă publică din lume

Beijing, un oraş aerisit, cu multe grădini, cu clădiri impunătoare şi unde poţi să vizitezi cele mai faimoase locuri. Tiananmen, cea mai mare piaţă centrală din lume, devenită cunoscută pe toată planeta după protestul studenţilor din 1989. Se spune că Mao Zendong a contruit-o ca să pondereze măreţia Oraşului Interzis, locul de unde comuniştii l-au alungat pe ultimul împărat al Chinei.

De altfel, liderul Partidului Comunist Chinez Mao veghează din 1976 şi până astăzi piaţa, din Marea Sală a Poporului, în mausoleul din vecinătate. Sute de turişti stau zilnic la coadă să vadă mormântul uneia dintre cele mai importante figuri din istoria modernă. Până îţi vine rândul să vizitezi, poţi să cumperi steguleţe, şepci, medalii de tot felul şi alte suveniruri, oferite la preţuri mici, la intrare.

Crezi că ai văzut cât pentru o viaţă, dar aventura nu s-a încheiat. În spatele hotelului, tarabele sunt înşirate pe cel puţin 2 km. Ai să vezi ce nu ai întâlnit vreodata în viaţă: frigărui cu cărnuri pe care nu le cunoşti, reptile, şobolani, gândaci crocanţi etc, mâncăruri pe care un european le găseşte inacceptabile. Oraşul Interzis îţi opreşte respiraţia. La intrare încă eşti în secolul 21: tarabe cu suveniruri şi gustări.

Însă, o dată intrat pe porţile imense, pătrunzi într-o lume spectaculoasă. Curtea Imperială este atât de grandioasă, încât nu ştii ce anume trebuie să reţii pentru tot restul vieţii: arhitectura, ornamentele, istoria fiecărei clădiri în parte, grădinile, liniştea, dimensiunile sau ce?

Acolo am simţit cu adevărat măreţia şi puterea împăraţilor chinezi. La sud de Piaţa Tiananmen, încă un loc fabulos: Templul Paradisului - cel mai verde loc din Beijing. Localnicii vin aici pentru tai chi, printre arborii seculari. Şi încă un lucru: Palatul de Vară, cu grădini grandioase şi ruinele unui palat construit de împăraţii din dinastia Qing.

Autocarele duc zilnic zeci, sute, mii de turişti la Marele Zid

Nu poţi să pleci din China fără să vizitezi Marele Zid Chinezesc, cea mai mare şi cea mai lungă construcţie făcută de mâna omului. Fascinantul zid de apărare împotriva invadatorilor a fost construit şi reconstruit în 2500 de ani.

De la Beijing, autocarele duc zilnic zeci, sute, mii de turişti. Treptele încep de pe un platou unde sunt o mulţime de magazine şi tarabe, de unde poţi cumpăra de la steguleţe şi şepci "Mao", până la poţelanuri fine şi picturi pe mătase. Un chinez vorbăreţ are o afacere ingenioasă: pentru 7 dolari, el te îmbracă în haine de împărat sau împărătească, te fotografiază, apoi îţi scrie numele în litere chinezeşti şi latine, pe un carton pe care scrie "Diplomă".

"Nu eşti cu adevărat om, dacă nu ai urcat măcar o dată Marele Zid Chinezesc", scrie şi pe cartonul meu plastifiat, pe care am o poză caraghioasă, cu haine imperiale. Eu am ajuns la poalele zidului într-o zi superbă, iar cerul era incredibil de albastru. Am început să urc încet, ca să pot să ajung cât mai sus. Treptele sunt inegale: una este mică, abia poţi să pui vârful pantofului, iar următoarea este acceptabilă.

În niciun caz nu este o scară de bloc pentru că, de fapt, urci muntele. Pe lângă mine au trecut zeci de tineri în putere, dar eu am menţinut ritmul lent. Totuşi, în faţa mea era un chinez în vârstă care urcă şi mai încet. A fost apropae imposibil să îl depăşesc şi l-am bombănit în gând.

În cele din urmă, la primul turn de veghe de unde altădată păzeau graniţa soldaţii, am putut să ajung în faţa lui. Cred că urcasem deja 500 de trepte, în unghi de 30-40 de grade, şi abia respiram. Mi-am luat avânt şi am început să urc mai departe, dar tinerii - care trecuseră de mult pe lângă mine - abia se zăreau. Când picioarele au început să mă lase, m-am oprit să văd peisajul.

Un şarpe întins cât vezi cu ochii. Capul nu se vede, dar din poziţia în care eram am văzut coada de câţiva zeci de kilometri. Am filmat şi am făcut poze de amator pentru că nu ştiam cum să iau cu mine această minune. M-am sucit, m-am rotit şi nu-mi venea să cred că am avut norocul să ajung aici. Abia mai respiram, dar bătrânul chinez a trecut pe lângă mine fără să aibă această problemă.

Am decis că trebuie să cobor, altfel nu cred că aş fi mai putut. Încet, bătrâneşte, cu atenţie la fiecare treaptă. Jos, pe platou, abia mă târâiam. În avion, spre casă, tinerii care urcaseră mult mai mult decât mine aveau toţi febră musculară şi se uitau cu jind la "diploma" mea plastifiată care scria pe englezeşte că "nu eşti cu adevărat om dacă nu ai urcat măcar o dată Marele Zid Chinezesc", iar eu râdeam tâmp în fotografie, îmbrăcată împărăteasă.