Oierii din Bran-Moeciu îşi fac bussines-plan pentru brânza de burduf

Vânzarea produselor în galantarele occidentale reprezintă soluţia salvatoare pentru rentabilizarea afacerilor din domeniu. La început de Transilvania, pe platoul Bucegi şi pe versanţii

Vânzarea produselor în galantarele occidentale reprezintă soluţia salvatoare pentru rentabilizarea afacerilor din domeniu.

La început de Transilvania, pe platoul Bucegi şi pe versanţii acestora, ciobanii fac strategii de luptă cu economia de piaţă după normele Uniunii Europene. Până la transhumanţa din acest an, mai-marii dintre baci încearcă să găsească o cale de continuitate pentru a-şi câştiga existenţa din fabricarea brânzeturilor.

Culoarul Rucăr-Bran este unul din stâlpii oieritului, transhumanţa predându-se aici după manualele invizibile ale minţii din moşi-strămoşi. Nu cred că mai există cineva care să nu fi auzit aici de Moeciu. În ultimii ani, comuna şi-a construit un nume datorită agroturismului, făcut mai mult de investitori veniţi cu bani din afara locului, şi apoi a oieritului.

Zăpada de pe creste aproape abia se mai vede pe ici, pe colo. Cât e ziua de lungă, în comună se lucrează din greu la construcţiile de pensiuni noi. Semn că lumea se orientează după sursele mai sigure de făcut bani. Traiul la altitudini a devenit din ce în ce mai greu pentru ciobani, care se plâng că statul le îngreunează situaţia prin "legi absurde" după normele UE.

Dacă oieritul de munte şi produsele alimentare tradiţionale nu vor primi ajutor din partea mai-marilor de la Bucureşti, tradiţia riscă să fie înghiţită de capitalismul sălbatic. Chiar şi aici, în creierii munţilor. Bacii sunt răzvrătiţi. Simţi asta când intri în vorbă cu ei. În schimb, în tabloul schiţat de tuşe pesimiste, pentru oamenii locului a apărut din vara anului trecut o pată de culoare vie. Acum toţi îşi bat capul cum pot să scoată mai mult capul în lume cu brânzeturile lor.

Învăţăturile străinătăţii

Brânza de burduf învelită în coajă de copac şi cea afumată se fac cel mai bine în satele din zona Bran-Moeciu. E ca un brand local. Ciobanii de aici îşi umflă pieptul de mândrie când îşi aduc aminte de isprava de anul trecut, atunci când au participat cu produsele lor la celebra expoziţie gastronomică din Torino, Italia. Au strâns coadă la standul lor şi au vândut toată marfa, peste 500 de kilograme, după primele ore de expoziţie. Apoi, câteva zile, au stat cu standul gol.

S-au bătut de muscă acolo, nemaiavând ce să mai expună. În schimb, au venit acasă cu nişte concluzii. Confirmarea că brânza lor în coajă de brad e tare bună şi la străini, nu numai acasă. "Erau acolo toate felurile de brânză din lume. Mi-aduc aminte că au venit două tinere, de prin Asia erau, că aveau ochii aşa mici, şi au gustat brânză în coajă de brad.

Ne-a tradus cineva şi ne-a zis că vor să ia douăzeci de kilograme pe loc. Cam aşa s-a vândut brânza acolo. Pe ruptelea", intră direct în vorbă Eugen Gonţea, baci din neam vechi, recunoscut în zonă pentru numărul mare de oi pe care le are. După un asemenea succes, italienii au trims un medic veterinar ca să facă analize produselor.

Culmea, surpriza a fost că acestea au ieşit mai bune la Torino ca cele făcute în România. Pe omul cu mustăţile lungi toată lumea din sat însă îl ştie ca "domnu' injiner" pentru că îi consiliază pe toţi în ale agriculturii. Este mândru că de la el a plecat scandalul dintre producători şi hipermarketuri prin declaraţiile pe care le-a dat la televiziuni. Modul cum aruncă privirea aduce când şi când cu cea a marelui actor Toma Caragiu.

Este băgat până-n gât în tot felul de treburi şi face şi politică, unde trage cu cei de stânga şi este preşedintele asociaţiilor de crescători de taurine şi ovine din Braşov. Ziua, la biroul de la etaj al primăriei din Moeciu, cât timp se îngrijeşte de treburile care ţin de hârtii, pe Eugen Gonţea îl găseşti îmbrăcat la costum şi cravată. După program, omul îşi ia cuşma pe cap şi vestonul de lână groasă şi vede de fermă.

Sute de oi şi bani puţini

Din ani şi ani buni trăiţi din oierit, baciul a construit o gospodărie de toată isprava, cu case legate cu etaj aşa cum şade bine oricărui cioban de munte. Nu zici că nu e om cu stare, dar nici nu şi-a luat limuzine, pentru că nu-i trebuie la stână. Are o Dacie papuc 4x4 pe motorină, care miroase din toţi rărunchii a oaie. Pentru drumurile întinse apelează la o Dacie berlină.

În ultima perioadă însă greutăţile economice îi apasă extem de greu pe umeri. "Ai mei din neam au avut 5.000 de oi. După două generaţii eu am ajuns să întreţin singur vreo şase sute. În plus, mai am 50 de taurine, vreo şase măgari şi cai.

Domnule, în ziua de azi ca să creşti animale trebuie să fii nebun, pentru că a ajuns o activitate falimentară! Numai anu' trecut pe fiecare cap de animal pierderile au urcat până la două milioane de lei. Dar dacă a apucat să-ţi intre microbu-n sânge, n-ai ce face", îşi mângâie mustăţile baciul Gonţea a deznădejde. A cumpărat vreo 45 de hectare undeva-n câmpie, la Şercaia, lângă Braşov, unde a instalat stâna pe timp de iernat. Acolo are angajaţi vreo zece ciobani care au grijă de fermă, pe care-i alimentează săptămânal cu de-ale gurii.

Norme comunitare cu probleme

Eugen Gonţea spune că noile norme adoptate de Bucureşti după normele UE nu fac decât să omoare oieritul şi tot ce înseamnă bucătărie tradiţională în zona muntelui. "Norma 301/2006 a speriat ciobanii, care anul trecut n-au mai muls oile, din cauza condiţiilor prea aberante impuse.

Cică pentru igienă. Pentru noi au fost pierderi imense. Aşa au mâncat bucureştenii anul trecut telemea făcută în Bulgaria din lapte praf", arată ciobanul.

Vremea de făcut brânza e în toiul verii, când turmele sunt în munţi. Baciul Gonţea zice că în fiecare an producţia lui se ridică la vreo zece tone, din care vreo două tone ies ca brânză de burduf în coajă de brad. Asta e specialitatea casei, pentru că este foarte căutată, dar şi cel mai greu de făcut. De reţetă nu vrea să vorbească. Zice doar că e moştenită din tată-n fiu.

Mare parte din caşul făcut îl vinde direct la ProdLacta din Braşov, care doar îl ambalează şi îl etichetează pentru a-l revinde în supermarketuri. Şi aproape tot ce încasează reinvesteşte tot în fermă. Din rezerva de brânză pe care şi-o păstrase pentru consum propriu nu-i mai rămăsese din iarnă nicio bucată de brânză în coajă de brad, pentru că a fost cerere mare pe ea. A rămas doar cu aceea în băşică de porc.

"Anul trecut am fost trataţi prin pieţele din România ca nişte contrabandişti, pentru că nu îndeplineam normele UE pe ordinul 301. Ne-au aruncat pe marfă cu motorină şi am plătit amenzi de peste 400 milioane de lei. Nu e normal aşa ceva, România nu poate fi standardizată cu forţa după normele UE", spune Gonţea.

În schimb, baciul are gânduri mari cu brânza în coajă de brad. Pentru că autorităţile nu dau semne că ar sprijini produsele alimentare din zonă, vrea să convingă Bucureştiul să înfiinţeze un Oficiu de înregistrare şi atestare a produselor tradiţionale.

"Dacă în ţară nu prea se mişcă lucrurile din cauza presiunilor marilor magazine, prin programe speciale poate vom putea să găsim o soluţie de a scoate la export burduful în coajă de brad. Sigur vom avea piaţă pentru un produs aşa de căutat şi vândut. Veniturile scoase ar putea reînvia oieritul aici, la munte", spune baciul din Bran-Moeciu.

Între agroturism şi stână

Câţiva kilometri mai încolo, înspre Cheile Grădiştei, la Moeciu de Sus, un alt baci cunoscut printre munteni pentru brânza în coajă de brad bună pe care o face a ajuns să nu-şi mai bazeze traiul numai pe oierit, ci şi pe agroturism. Familia lui George şi Liliana Sumedrea a ţinut stână, adunând de la oamenii satului în fiecare an peste 600 de oi, dar a şi ridicat în ultimii ani două pensiuni cu câte trei etaje.

"Anual să zicem că fabricăm peste şase tone de brânză din care jumătate ajunge uneori să fie burduf ambalat în coajă de brad", ne spune George Sumedrea, care ţine să reamintească că şi el a fost prezent cu brânza lui la expoziţia culinară de la Torino. Dacă despre banii din oierit omul spune că au ajuns să nu mai fie suficienţi, în schimb pensiunile sunt pline ochi de turişti în fiecare sfârşit de săptămână.

"Domnule, dacă şi aici, în România, am fi lăsaţi să ne vindem produsele aşa cum trebuie, şi am fi şi protejaţi de marile lanţuri de magazine am reuşi ceva mai mult. Nu pot să uit cât de mult le-a plăcut anul trecut brânza străinilor la Torino. Ar trebui să facem ceva să ieşim cu export, că decât să vindem ieftin aici în ţară, mai bine am produce burduf în brad pentru export", îşi dezvăluie intenţiile strategice baciul.

Ruşinea de a mai fi cioban

Pe lângă business-planurile pe care încearcă să le pună pe picioare pentru rentabilizarea transhumanţei, bacii din Moeciu-Bran privesc cu pesimism viitorul.

Şi asta pentru că nimeni dintre generaţiile tinere nu pare să mai fie interesat de oierit. "E îngrijorător că există o tendinţă ca ciobanii să scape de oi, pentru că nu le mai pot ţine. Unul a vândut de curând peste 400 de oi şi a renunţat să mai organizeze stână. Alţii nu demult au vândut şi s-au apucat de investit în benzinării sau au cumpărat camioane pentru transport", arată baciul Eugen Gonţa.

Tinerii nu mai vor să preia întreţinerea animalelor de la părinţi. "A ajuns să fie o ruşine în ziua de azi să fii cioban.

Avem câţiva tineri care au ajuns la vârste de peste 30 de ani care nu au reuşit să se însoare, pentru că nu mai vor fetele să se mărite cu ciobani. Ce să le ofere? Mulsul oilor şi frământat de brânză?", se-ntreabă retoric ciobanul.