N-am dorit în viaţă absurdul, mi-am dorit o maşină
0Reparaţie. Cine spune că minunile nu sunt posibile, mai ales într-un an electoral? După 16 ani de la ultima depunere, Măria Sa Statul (prin vocea ministrului de finanţe, Varujan Vosganian) a
Reparaţie. Cine spune că minunile nu sunt posibile, mai ales într-un an electoral? După 16 ani de la ultima depunere, Măria Sa Statul (prin vocea ministrului de finanţe, Varujan Vosganian) a anunţat că a sosit timpul să-i despăgubească pe cei 37.462 de români care au depus bani la CEC pentru achiziţionarea unei Dacii. 20.000 de lei este media "reparaţiei" financiare, aproximativ 5.400 de euro acum.
O să vedem câte parale europene valorează despăgubirea în decembrie (începând cu 21 ale lunii), când vor începe plăţile. Înainte de socoteli şi iluzii, să sperăm că lucrurile se vor desfăşura aşa cum au fost anunţate şi nu vor suferi modificări pe traseu, mai ales că, e foarte probabil, ca la testul cash-ului dinainte de Crăciun, actualul guvern să fie pa de mult.
Nedecişi. Cu un scor dublu faţă de pesedişti şi liberali în sondajul CSOP privind intenţiile de vot pentru funcţia de primar general al Capitalei, democrat-liberalii se află într-o situaţie ciudată: par favoriţi într-o cursă în care nu vrea să alerge nimeni. Adriean Videanu nu mai are chef, Vasile Blaga nu înţelege de ce trebuie să intre el în horă dacă tot e clasat mai slab în sondaje decât actualul primar general, iar cel care chiar ar merita şansa, Liviu Negoiţă, mai vrea un mandat la sectorul 3. Întâlnirile agitate cu şeful statului de la începutul săptămânii nu au clarificat apele. Dar de ce n-ar candida Băsescu? Care-i problema, că experienţă are. Câştigă, apoi îşi dă demisia şi se întoarce la Cotroceni.
Bursă. Angajatori şi reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi-au făcut curaj şi au organizat la Roma o bursă a locurilor de muncă, în încercarea de a aduce acasă cât mai mulţi constructori români. Obişnuiţi cu atitudini mioritice, funcţionarii au fost surprinşi în ofsaid de "pretenţiile" fireşti ale celor care s-au destupat la cap printre italieni: cât primesc pentru opt ore şi cât pe cartea de muncă, care-s condiţiile de cazare, confort, şcoală pentru copii, job pentru soţie etc. Au umblat angajatorii la coarda sensibilă cu texte de genul "aici câştigaţi mai mult, dar nu mai aveţi viaţă", dar fără succes. În ţară se câştigă mai puţin, preţurile sunt mai mari, cât despre viaţă… Pregătiţi pentru "ţară, ţară vrem ostaşi", funcţionarii au jucat "fripta" la Roma. Şi s-au fript.























































