Mozart Rocks, între clasic şi comercial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine, la Sala Palatului are loc un concert aparte. Evenimentul întruneşte lucrări ale unor com­p­o­zitori clasici, interpretate de Filarmonica „George Enescu”, acompaniată de rockeri români.

Lucrări compuse de Bach, Beethoven, Brahms, Händel, Strauss, Bizet şi Mozart vor fi interpretate într-o variantă modernă, cu chitare şi bass electronice.

Concertul va fi condus de maestrul Tiberiu Soare, dirijorul Operei Naţionale Bucureşti, efectele sonore fiind completate de o scenografie îndrăzneaţă şi de jocuri de lumini şi efecte speciale spectaculoase.  Primii care au încercat o astfel de combinaţie au fost cei de la Deep Purple, care în 1969 au susţinut un concert alături de The Royal Philharmonic Orchestra, folosind orchestra simfonică pentru acompaniament.

A urmat The London Philharmonic Orchestra, care a susţinut un concert clasic pe piesele celor de la Led Zeppelin, iar încet-încet, stilul care combină clasicul cu modernul s-a implementat în cultura populară. Proiectul Mozart Rocks a prins contur în 2006, după ce chitaristul Marius Roşiu a interpretat la chitară electrică o parte din Simfonia a 5-a de Gustav Mahler.

Lui i s-au alăturat Remus Marius Carteleanu şi George Pătrănoiu, iar împreună au cântat pe scena filarmonicii „N. Leonard" din Galaţi. Acesta a fost primul recital din seria Mozart Rocks, ajuns anul acesta la cea de-a şaptea ediţie.

Biletele pentru concertul de mâine seară, care începe la ora 20.00, pot fi achiziţionate din reţeaua eventim.ro şi costă între 40 şi 100 de lei. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite