Maternitatea Giuleşti rămâne închisă. Sorina Pintea: „Luni la prânz vom avea rezultatele ultimelor probe prelevate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maternitatea Giuleşti rămâne închisă şi luni, asta pentru că Ministerul Sănătăţii nu a primit încă toate rezultatele probelor prelevate joi de inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti din secţiile de risc ale unităţii sanitare.

„Probele luate luni şi marţi sunt conforme în schimb rezultatele probelor luate miercuri şi joi nu sunt încă concludente”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. 

Şefa de la Sănătate a vorbit şi de situaţia Spitalului din Roşiorii de Vede, unde au fost sesizate mai multe nereguli pe parcursul acestui an, iar mai multe secţii au fost închise. 

„Ştiu că pacientul care a reclamat ceea ce se întâmplă la Spitalul din Roşiori de Vede are dreptate, el a luat o infecţie asociată din spital, acolo s-a sistat activitatea din chirurgie, din terapia intensivă. Pot să vă spun că în decursul acestui an Spitalul din Roşiorii de Vede a avut mai multe secţii închise temporar”, a spus ministrul Sănătăţii. 

Testări auditive gratuite pentru toţi bebeluşii 

Ministrul Sănătăţii a mai anunţat că, începând din decembrie, toţi copiii născuţi în maternităţile de stat din România beneficiază de control auditiv gratuit, realizat cu aparatură medicală modernă. Asta pentru că Ministerul Sănătăţii a extins programul de screening auditiv la nivel naţional.

„După spitalele regionale şi alte proiecte importante cu finanţare de la Baca Mondială, am reuşit deblocarea acestui proiect.Screeningul auzului la nou născuţi este singura metodă prin care se poate depista activ hipoacuzia chiar din prima lună de viaţă. Pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului este deosebit de important ca surditatea să fie depistată cât mai devreme în vederea asigurării în timp util a tratamentului adecvat”, a mai declarat Sorina Pintea.

Programul, implementat în 186 de maternităţi 

Potrivit ministrului, în luna octombrie, din banii obţinuti la rectificare a fost extins programul de screening auditiv deja existent în 17 spitale, astfel încât în fiecare judeţ să se realizeze screeningul auditiv. „În luna următoare am început distribuirea echipamentelor, iar acum am început testarea gratuită a nou- născuţilor”, a declarat ministrul Sănătăţii”, a spus Sorina Pintea. 

„Programul de screening auditiv al MS este implementat în 186 de maternităţi şi secţii de terapie intensivă ce îngrijesc nou-născuti. Acestea au fost dotate cu 286 de echipamente de testarea auditivă. Ministerul Sănătăţii a alocat pentru acest program un buget de 2.550.000 lei. De asemenea, în perioada următoare, Ministerul Sănătăţii va demara o campanie de conştientizare şi informare a publicului şi cadrelor medicale privind necesitatea testarii auzului la nou- născuţi”, a completat oficialul. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite