Judeţ cu judeţ: Un bărbat din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, a furat dintr-o biserică hainele preotului şi cutia milei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CLUJ
CLUJ

O navă încărcată cu 960 de tone de porumb a eşuat, ieri, din cauza unei erori de pilotaj, în dreptul localităţii Batoţi, judeţul Mehedinţi. Consilierii locali din Slatina au interzis vânzarea produselor etnobotanice în oraş. Aproape 1.300 de cadre medicale au aplicat pentru posturile de la Târgul Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice din Timişoara.

ALBA. Au început pregătirile pentru Ziua Naţională a României. Sute de locuitori ai oraşului Alba Iulia au asistat, ieri, la înălţarea drapelului, la intonarea imnului naţional şi la o defilare a elevilor de la Colegiul Militar.

ARAD. Sute de kilograme de murături ungureşti au fost confiscate de către comisarii Gărzii Financiare. Proprietarul mărfii a prezentat acte false la control.

ARGEŞ. Concert la comemorarea a 60 de ani de la moartea lui Dinu Lipatti. La casa memorială din localitatea Ciolceşti au avut loc, ieri, recitaluri chiar la pianul care i-a aparţinut maestrului.

BACĂU. Peste 20 de băcăuani sunt somaţi de Agenţia de Prestaţii Sociale să restituie indemnizaţia de creştere a copilului obţinuţă ilegal, pentru că erau angajaţi şi primeau salariu. Suma care trebuie recuperată este de 75.000 de lei.

BIHOR. Peste 60 de tinere au participat, în weekend, la castingul pentru concursul Miss Universe România. Finala concursului va avea loc la Bucureşti, la 1 mai 2011.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Locuitorii din Bistriţa sunt aşteptaţi, în această săptămână,  la Festivalul de teatru profesionist „Liviu Rebreanu", la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc".

BOTOŞANI. Un bărbat de 27 de ani, din oraşul Flămânzi, a furat dintr-o biserică hainele preotului şi cutia milei. Tânărul a fost prins de poliţişti şi este cercetat în stare de libertate pentru furt calificat.

BRAŞOV. Patru persoane au căzut cu maşina într-o râpă adâncă de 30 de metri, pe Valea Bogăţii.  Pompierii s-au chinuit mai bine de o oră să îi scoată, din cauza accesului foarte dificil.

BRĂILA. Festivalul  „Zile şi nopţi de teatru" a început aseară. Timp de o săptămână, pe scena teatrului „Maria Filotti" din Brăila vor fi puse în scenă 30 de piese de către cele 12 trupe care participă la
eveniment.

BUZĂU. Peste 250 de agenţi au fost mobilizaţi în cinci oraşe în campaniile de prevenire a violenţei şi a accidentelor. Poliţiştii au dat peste 200 de amenzi, în valoare totală de 61.000 lei.

CARAŞ-SEVERIN. Cei aproape 100 de angajaţi ai Primăriei Reşiţa care trebuie să restituie sporurile primite între anii 2007 şi 2009 fac, astăzi, recurs la Timişoara. Funcţionarii trebuie să restituie câte 2.500 de lei de persoană.

CĂLĂRAŞI. Apă toxică la robinet. Locuitorii din Lehliu Gară au fost avertizaţi să nu mai folosească apa nici la preparea mâncării, pentru că, în urma analizelor, s-a constatat că are o concentraţie ridicată de amoniu.

CONSTANŢA. Şase bărbaţi au fost reţinuţi după ce au păcălit două firme cu 400.000 de lei. Aceştia vindeau îngrăşăminte chimice şi falsificau biletele la ordin prin care se făceau tranzacţiile pentru a goli apoi conturile clienţilor.

COVASNA. Poliţia Covasna a fost somată să plătească 25.000 de lei unui angajat din subordine, în baza unei sentinţe a Curţii de Apel Braşov. Suma reprezintă indemnizaţia de detaşare pe doi ani, chiria pentru locuinţa de serviciu şi cheltuielile de judecată.

CLUJ. Peste 500 de clujeni au participat la un concert într-o sferă-gigant. Spaţiul este de 1.200 de metri pătraţi, iar pe pereţi au fost proiectate animaţii video. Sfera face parte din spectacolele lui Pete Tong, un celebru DJ britanic.

DÂMBOVIŢA. Primăria Voineşti a semnat un contract de concesionare a patru hectare de teren către o firmă care va construi cea mai mare fabrică de sucuri naturale din România. Investiţia se ridică la 16,5 milioane de euro.

DOLJ. Fratele unui magistrat de la Tribunalul Dolj, acuzat de falsificare de carduri, a fost eliberat din închisoare după şase luni de arest. Gruparea condusă de Dragoş Tiugan acţiona în Suedia, Germania şi Italia, iar prejudiciul este de 500.000 de euro.

GALAŢI. Microbuzul şcolar, folosit ca autocar şi vestiar pentru  fotbaliştii satului. Conducerea Inspectoratului Şcolar acuză autorităţile din comuna Schela de iresponsabilitate şi deturnare de fonduri.

GIURGIU. Vameşii au prins, ieri, un bărbat care voia să intre în ţară cu trei tone de roşii pentru care nu avea acte de provenienţă. El le-a declarat poliţiştilor că a cumpărat legumele din Bulgaria şi că voia să le vândă în Capitală.

GORJ. Un bărbat de 55 de ani, din oraşul Turceni, a ajuns, ieri, la spital, în stare gravă,  după ce a fost rănit de o explozie produsă la magazinul de moto-unelte agricole pe care îl deţine. Deflagraţia s-a produs în urma unei acumulări de gaze.

HARGHITA. Reprezentanţii Direcţiei Silvice pun hrană în păduri pentru animalele sălbatice care se pregătesc de hibernare. Au fost amplasate 50 de tone de mâncare, precum şi mere, cartofi sau sfeclă.

HUNEDOARA. Peste 90 de motociclişti au participat, ieri, la o competiţie de enduro desfăşurată la marginea oraşului Deva. Probele au avut loc pe un traseu forestier lung de 20 de kilometri.

IALOMIŢA. Patru persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc, ieri, în apropierea Combinatului Chimic Slobozia. Şoferul unui Nissan a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a răsturnat de mai multe ori pe câmp.

IAŞI. O femeie de 68 de ani, din localitatea Horleşti, a fost muşcată, ieri, de zece câini fără stăpân. Pacienta este internată în Clinica de Chirurgie Reconstructivă, însă prognosticul este extrem de rezervat din cauza rănilor suferite la cap, piept, mâini şi picioare. Medicii susţin că zilnic vin la spital persoane atacate de câinii comunitari.

ILFOV. Au început lucrările la cel mai mare mall din ţară. Colosseum Shopping Center, de pe Şoseaua Chitilei, urmează să fie dat în folosinţă anul viitor şi va fi al treilea ca mărime din Europa. Costurile depăşesc 350 de milioane de euro.

MARAMUREŞ. Principalele artere din oraşul Baia Mare vor fi împodobite anul acesta cu instalaţii de iluminat în valoare de 400.000 de lei. Suma este cu aproape 70% mai mică decât cea din 2009.

MEHEDINŢI. O navă încărcată cu 960 de tone de porumb a eşuat, ieri, din cauza unei erori de pilotaj. Barja a rămas blocată într-un banc de nisip în dreptul localităţii Batoţi.

MUREŞ. Enoriaşii care au participat la slujba de la Catedrala Învierea Domnului din Târgu-Mureş au putut dona sânge. Centrul Mobil de Donare de Sânge va fi prezent în fiecare weekend la diferite biserici judeţ.

NEAMŢ. Un incendiu de proporţii a mistuit cabana de vânătoare şi cantonul silvic Goşman din Munţii Tarcău. Pădurarul, soţia lui şi cei doi copii, care locuiau într-o anexă a cabanei, au scăpat cu viaţă.

OLT. Fără „vise" în Slatina. Consilierii locali au decis, într-o şedinţă extraordinară, să interzică vânzarea produselor etnobotanice în oraş. Persoanele care nu se supun măsurii vor primi amenzi cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei.

PRAHOVA. Peste 400 de funcţionari din Primăria Ploieşti vor primi suplimente în valoare totală de 230.000 de lei. Prefectura a pierdut procesul prin care a contestat hotărârea Consiliului Local de a se acorda sporurile.

SATU MARE. Aproape 200 de muncitori necalificaţi din Satu Mare vor fi şcoliţi din bani europeni. Domeniile de calificare sunt: montator subansamble, confecţioner articole piele şi confecţioner tricotaje. Cursurile sunt gratuite.

SĂLAJ. Judeţ fără probleme cu procesarea cărnii. Aceasta a fost concluzia unei misiuni a Comisiei Europene care a controlat zilele trecute doi dintre marii procesatori: abatorul Transilvania Ovicarn şi SC Universal SA.

SIBIU. Primăria Sibiu şi Fundaţia Heritas au început o campanie pentru protejarea Centrului Istoric al oraşului de intervenţii moderne şi care nu sunt potrivite cu restul imobilelor. Proprietarii clădirilor vor beneficia de sprijin, recomandări şi idei de renovare pentru a nu strica aspectul oraşului. Sibiul a fost ­Capitală Culturală Europeană în anul 2007.

SUCEAVA. Un bărbat de 28 de ani a fost reţinut de poliţişti în localitatea Suceviţa pentru că transporta în maşină peste 17.000 de pachete de ţigări de contrabandă. Captura valorează 160.000 de lei.

TELEORMAN. Peste 2.700 de persoane din Alexandria vor primi ajutoare de încălzire în acest an, cu 1.000 mai puţin faţă de anul trecut.

TIMIŞ. Aproape 1.300 de cadre medicale au aplicat, în acest weekend, pentru posturile de la Târgul Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice din Timişoara. Jumătate dintre vizitatori au fost medici, iar restul asistente, farmacişti şi studenţi la medicină.

TULCEA. Pensiunile din Delta Dunării au redus tarifele cu până la 25% pentru a atrage cât mai mulţi turişti în extrasezon. În perioada sezonului, un weekend la pensiune costa între 250 şi 280 de lei, iar acum ajunge la 200 de lei.

VASLUI. Consiliul Judeţean riscă să fie executat silit din cauza datoriilor de patru milioane de lei pe care le are la mai multe firme care au efectuat reparaţii la drumuri. O firmă din Murgeni trebuie să primească trei milioane de lei.

VÂLCEA. Staţiunea Voineasa va avea pârtie de schi, în cel mult doi ani. Proiectul costă 118 milioane de lei, bani de la Ministerul Turismului, iar pârtia va avea o lungime de cinci kilometri.

VRANCEA. La Focşani se fac tomografii şi în weekend. La o săptămână după moartea unei poliţiste, căreia nu i s-a putut face investigaţia, şeful unei clinici private spune că a informat medicii de la Spitalul de Urgenţă că acoperă urgenţele în weekend. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite