Judeţ cu judeţ : Turismul din Bucegi va fi promovat pe bani europeni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii băcăuani au reclamat la Protecţia Consumatorului firma de transport public, din cauza căreia întârzie la şcoală. O cursă de pasageri va traversa Dunărea, între Silistra, Bulgaria, şi Călăraşi, de la 28 noiembrie. Nemulţumit de candidaţii la Preşedinţie, un sucevean a lipit pe buletinul de vot o fotografie cu Barack Obama, preşedintele SUA.

ALBA. S-a scumpit moartea! Consiliul Local din Alba Iulia a majorat cu 10% taxele de înmormântare. Astfel, taxa pentru săpat groapa a ajuns la 295 de lei, iar pachetul minim de servicii va costa, din ianuarie, 1.500 de lei.

ARAD. Ultima fiţă în materie de îmbrăcăminte: rochiile eco din hârtie. Acestea vor putea fi cumpărate de la târgul internaţional de ecologie care va fi deschis până mâine, la Expo Internaţional din Arad.

ARGEŞ. Judecătorii Tribunalului Argeş au dispus eliberarea lui Aurel Stoian, fostul şef al Gărzii Financiare Argeş, şi a lui Gheorghiţă Pieca, administratorul firmei lui Cornel Penescu, cercetaţi în dosarul corupţiei în fotbal.

BACĂU. Elevii au reclamat la OPC transportatorul public. 25 de elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu" din Bacău susţin că întârzie zilnic la ore din cauza numărului mic de autobuze şi cer înapoi banii daţi pe abonamente.

BIHOR. Poliţistă de la puşcărie, prinsă la furat. Ioana Tişe (32 de ani), inspector la Penitenciarul Oradea, a fost surprinsă într-un hipermarket în timp ce lipea coduri de bare de pe produse mai ieftine pe unele mai scumpe. Femeia e cercetată pentru furt.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Doar 200 de eleve de clasele a VI-a şi a VII-a vor fi vaccinate împotriva cancerului de col uterin. În aproape 4.000 de cazuri, părinţii au fost împotriva imunizării.

BOTOŞANI. Cadou de Moş Niculae: patinoar în aer liber. Botoşănenii vor urca pe gheaţă de la 6 noiembrie, când, în faţa Sălii Polivalente, va fi inaugurat un patinoar artificial de 600 de metri pătraţi. Ringul de gheaţă a costat 100.000 de euro.

BRAŞOV. Turismul din Bucegi, promovat pe bani europeni. 100.000 de lei vor fi folosiţi pentru susţinerea regiunii turistice Bucegi şi a zonei Râşnov-Bran. Două treimi din bani provin din fonduri europene nerambursabile.

BRĂILA. Cascadorie pe Faleza Dunării. O şoferiţă de 32 de ani a ajuns cu maşina pe treptele falezei, după ce a încurcat frâna cu acceleraţia, în timp ce încerca să parcheze. Femeia a scăpat nevătămată, dar maşina a fost avariată serios.

BUZĂU. Direcţia Silvică va scoate la vânzare 85 de cai de rasă. Herghelia Cislău vinde 37 de exemplare din rasa Pursânge Englez, iar cea de la Ruşeţu, 48 de cai de tracţiune. Licitaţia publică are loc la 7 decembrie.

CONSTANŢA. Peste 200 de constănţeni au rămas fără bani pe card în ziua de salariu. Hoţii au montat un dispozitiv de citire a datelor de pe card la bancomatul BRD din Piaţa Farului. În argoul spărgătorilor, metoda de fraudare se cheamă „pisicuţa". Cei mai mulţi păgubiţi sunt angajaţi ai Şantierului Naval Constanţa.

CARAŞ-SEVERIN. Reşiţenii vor avea, din iarnă, un patinoar mobil artificial. Acesta va funcţiona pe toată perioada anului, indiferent de temperaturi.

CĂLĂRAŞI. Taxi pe Dunăre. O cursă de pasageri va traversa fluviul de la 28 noiembrie, între Silistra, Bulgaria, şi Călăraşi. Bulgarii vor pune la dispoziţie ambarcaţiunile de transport, iar românii vor asigura locul de acostare.

CLUJ. Clujenii vor afla dacă sunt bolnavi printr-un simplu control al irisului. Metoda va fi descrisă la un târg de terapii alternative care va începe mâine, la Expo Transilvania.

COVASNA. Staţiunile din Covasna şi Harghita şi-ar putea recăpăta strălucirea de altădată. Zece milioane de euro vor fi cheltuite pentru reabilitarea a 13 staţiuni, prin proiectul european Drumul Apelor Minerale. În localitatea Mărtănuş a fost semnat deja contractul pentru începerea lucrărilor.

DÂMBOVIŢA. Târgoviştenii stau cu gunoiul la uşă. Resturile menajere nu au mai fost colectate de trei zile, pentru că firma care le ridică, Prescom SA, şi operatorul din rampă, Supercom SA, nu se înţeleg la preţul pentru tona de gunoi.

DOLJ. Criminal dus la analize. Nicu Palici, craioveanul care şi-a ucis iubita şi apoi a dus-o într-un sicriu într-un bar din cartierul Rovine, a fost supus ieri unei tomografii. Medicii de la Penitenciarul Jilava vor să afle dacă acesta are într-adevăr cancer tiroidian.

GALAŢI. O spălătorie auto poluează cât un combinat. Aceasta e concluzia Gărzii de Mediu, care a amendat cu 100.000 de lei o spălătorie, pe motiv că funcţionează cu uşile deschise. O amendă identică a fost dată doar combinatului ArcelorMittal Galaţi.

GIURGIU. De la coteţ şi mâncarea la ceaun, la lecţii despre afacerile de familie. 18 femei de la ţară au învăţat contabilitate şi să opereze pe calculator prin proiectul „Femeia Antreprenor în Rural".

GORJ. Victimele accidentului lui Manţog, în stare de şoc. Victoria Frăţilă, soţia bărbatului decedat marţi în accidentul provocat de directorul economic al Complexului Energetic Turceni, se află în stare gravă la spital, alături de alte trei victime. Iulian Manţog a fost găsit vinovat de producerea tragediei.

HARGHITA. Post şi sărbători cu dureri de spate. Concediile obligatorii închid, pentru patru zile, secţia de fizioterapie şi pe cea de reumatologie a celui mai mare spital din Miercurea Ciuc. Situaţia se va repeta între Crăciun şi Anul Nou.

HUNEDOARA. O firmă privată de pază va ţine departe hoţii de cărbune. Reprezentanţii Companiei Naţionale a Huilei Petroşani au hotărât să angajeze o firmă care să păzească trenurile care trec prin Valea Jiului.

IALOMIŢA. Pregătire profesională pentru tinerii manageri la Amara. Specialişti în administrarea afacerilor din ţări ca Germania sau Japonia îi învaţă pe studenţii români tainele antreprenoriatului. Conferinţa, care poate fi urmărită online pe www.aiesec.ro, se va încheia duminică.

IAŞI. Profesor-boschetar ucis în bătaie. Vladimir Viziteu (55 de ani), fost profesor de limba română, a fost omorât în bătaie duminică seară în cartierul ieşean Dacia. Agresorul, Narcis Sân (18 ani), a fost arestat preventiv ieri.

ILFOV. Al 90-lea magazin din România al reţelei de tip discount Plus a fost deschis ieri la Buftea. Noul supermarket al grupului german Tengelmann a costat trei milioane de euro.

MARAMUREŞ. Hoţii de cabluri telefonice îi lasă pe maramureşeni fără ton. Conducerea Romtelecom Maramureş spune că pagubele provocate de aceştia depăşesc 40.000 de euro.

MEHEDINŢI. Şoferii care au mers ieri dinspre Craiova spre Drobeta Turnu-Severin au ocolit 70 de kilometri. Compania de Drumuri a blocat accesul pe DN6, timp de trei ore, pentru a turna asfalt pe un pod improvizat.

MUREŞ. Lecţii de la profesori străini pentru elevii celui mai mare liceu din Târgu-Mureş. Liceenii de la „Bolyai Farkas" au avut ieri la catedră dascăli din Bulgaria, Polonia şi Turcia.

NEAMŢ. Nu se vor mai vinde maşini la drumul mare. Consilierii locali din Piatra Neamţ discută azi problema samsarilor care-şi scot maşinile de vânzare la şosea. Amenzile propuse variază între 200 şi 500 de lei.

OLT. Anchetă pe cont propriu. Nicu Năvală, soţul judecătoarei din Corabia dispărută de aproape două luni, caută singur indicii despre dispariţia soţiei sale. El spune că merge zilnic la poliţie şi că urmăreşte presa din Bulgaria.

PRAHOVA. Chetă pentru transmiterea luptei lui Bute la televizor. 150.000 de dolari au fost strânşi de oamenii de afaceri din Buşteni pentru ca meciul de box dintre Lucian Bute şi Librado Andrade să fie transmis în direct la TVR 1 sâmbătă noapte.

SATU MARE. Vaccin antigripal cu ţârâita. Doar 18.000 de doze de vaccin vor fi trimise în judeţ, deşi Direcţia de Sănătate Publică a cerut Ministerului Sănătăţii  de trei ori mai multe.

SĂLAJ. Bătrânii din cartier şi liderii comunităţilor locale vor forma „sfatul înţelepţilor". Acesta va fi consultat de primari în toate deciziile din oraşele şi comunele din judeţ.

SIBIU. Muzeul Brukenthal lansează de luni „Vinul Baronului". Produsul, un vin alb demisec din podgoriile Ardealului, va fi vândut doar prin magazinele proprii.

SUCEAVA. L-a votat pe Obama. Pentru că nu a fost mulţumit de lista celor 12 candidaţi la preşedinţie, un sucevean din Vicovul de Sus a lipit pe buletinul de vot o fotografie cu Barack Obama, preşedintele SUA. Votul a fost anulat.

TELEORMAN. Doi hoţi care în ajunul Crăciunului din 2007 au lăsat o sută de abonaţi fără telefon, sunt judecaţi abia acum de magistraţii din Alexandria. Aceştia au furat 70 de metri de cablu de pe stâlpii Romtelecom.

TIMIŞ. Librăriile din Timişoara s-au aprovizionat cu romanele scriitoarei de origine română, după ce aceasta a câştigat Premiul Nobel. Librarii spun că înainte nimeni nu întreba de cărţile Hertei Müller, care se vindeau la ofertă: un euro bucata. „După Nobel, cărţile se dădeau pe pile. Vânzările au crescut spectaculos", a spus librarul Paul Cruşcov.

TULCEA. Primărie în faliment. Toţi angajaţii administraţiei locale din comuna Nalbant au fost trimişi în concediu fără plată pe o perioadă nedeterminată din cauza lipsei de bani.

VASLUI. Condamnaţi la îngheţ. Peste 10.000 de familii din Vaslui, Huşi, Bârlad şi Negreşti tremură de frig în locuinţe. Oamenii nu şi-au permis o centrală de apartament, după ce au fost debranşaţi forţat de la sistemul centralizat de termoficare.

VÂLCEA. Sacrificii pentru parcare. O clădire din centrul oraşului Râmnicu Vâlcea va fi demolată pentru a face loc unei parcări lângă mallul din municipiu şi pentru lărgirea Căii lui Traian. Proprietarul va fi despăgubit cu 460.000 de euro.

VRANCEA. Cămilele au ieşit la promenadă în Focşani, pentru a se obişnui cu aerul de iarnă. Zeci de animale ale Circului Europa din Ungaria se vor da în spectacol de azi până duminică. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite