Judeţ cu judeţ: Fan club Dacia Logan înfiinţat de un grup de tineri din Satu Mare
0Copiii constănţenilor au de ieri orăşelul lor în Parcul Arheologic de lângă Primăria Constanţa.Doar doi dintre cei 3.000 de dascăli din judeţul Brăila au declarat la Direcţia de Finanţe că realizează venituri din meditaţii.Pacienţii Spitalului Judeţean Ilfov vor beneficia din 2010 de condiţii de staţiune balneoclimaterică.Un grup de tineri din Satu Mare a pus bazele unui fan club Dacia Logan.
ALBA. A pariticipat la Crosul Unirii la 86 de ani. Petru Traian, fost profesor de educaţie fizică, a fost veteranul concursului de atletism pentru amatori desfăşurat, ieri, la Alba Iulia. Cel mai tânăr participant, Delia Moga, are 6 ani.
ARAD. Pentru Balul Bobocilor, elevii au ajuns să cheltuie bani frumoşi. Hainele „ultimul răgnet", pantofii noi, iar pentru domnişoare, coafuri cât mai cochete, ajung să coste peste 500 de lei.
ARGEŞ. Elevii din judeţ vor avea săptămâna viitoare câteva zile de vacanţă. Profesorii din Argeş au stabilit că îşi vor lua zilele libere neplătite pe 26, 27 şi 30 noiembrie, ceea ce înseamnă că nici şcolarii nu vor veni la cursuri.
BACĂU. Boxerul ucigaş scapă de pedeapsă. Psihiatrii de la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti consideră că Alexandru Gavrilă, boxerul care şi-a ucis în august fetiţa de trei ani cu lovituri de cuţit, nu are discernământ.
BIHOR. Şoferii unui TIR încărcat cu 5.000 de litri de xilen s-au rătăcit sâmbătă noaptea, pe un drum forestier din pădurea Vârciorog, pentru că sistemul GPS le-a indicat o direcţie greşită. TIR-ul s-a oprit la marginea unei prăpăstii.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Mai multe trupe de teatru din ţară îşi dau întâlnire, timp de o săptămână, pe scena Centrului Cultural din Bistriţa. Actorii vor interpreta 14 spectacole, începând de luni, cu ocazia festivalului de teatru „Liviu Rebreanu".
BOTOŞANI. Curtea de Conturi a obligat firma Victor Construct, cea care a lucrat la modernizarea Spitalului Judeţean „Mavromati", să restituie 100.000 de lei, bani încasaţi pentru lucrări neefectuate.
BRAŞOV. Teatrul „Sică Alexandrescu" din Braşov a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă, Viorica Geantă Chelbea, şi pe cel pentru scenografie la Festivalul de Dramaturgie.
BRĂILA. Doar doi dintre cei 3.000 de dascăli din judeţ au declarat la Direcţia de Finanţe că realizează venituri din meditaţii. Câştigurile estimate de aceştia se ridică la 3.400 de lei în 2009.
BUZĂU. Primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, a anunţat ieri că zona de sud a municipiului Buzău va fi modernizată. Banii - 16 milioane de euro, provin din fonduri europene.
CARAŞ-SEVERIN. Toate locurile de cazare de pe Muntele Semenic, disponibile pentru Revelion, au fost rezervate. Patronii de pensiuni şi de hoteluri au avut oferta la aceleaşi preţuri ca anul trecut sau mai ieftine, cuprinse între 700 şi 1.500 de lei. Cele mai multe oferte au fost cumpărate de grupuri, care au beneficiat şi de reducere.
CĂLĂRAŞI. Cazanul de ţuică fabricat artizanal i-a fost fatal unui bărbat de 69 de ani din comuna Lehliu. Bătrânul a căzut sub cazan şi a luat foc. În urma arsurilor, a decedat.
CLUJ. Legiştii cred că tânărul care a murit joi într-un club clujean a consumat plante etnobotanice. În corpul lui Robert-Barna Mate (20 de ani) s-au găsit, ieri, la autopsie, urme de plante în plămâni şi stomac.
CONSTANŢA. Copiii constănţenilor au de ieri orăşelul lor în Parcul Arheologic de lângă Primăria Constanţa. Aseară, au fost montate şi instalaţiile de iluminat pe principalele bulevarde ale Constanţei.
COVASNA. 2 milioane de euro! De atât mai are nevoie Spitalul de Cardiologie Covasna pentru a finaliza lucrările de modernizare şi reabilitare, începute în 2009, pentru care s-au cheltuit deja alte 3 milioane de euro de la Ministerul Sănătăţii.
DÂMBOVIŢA. Angajaţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) din Târgovişte îşi vor primi salariile înjumătăţite, după ce le-au fost tăiate sporurile. Astfel, unii dintre lucrătorii CTS vor fi remuneraţi cu 500 de lei pe lună, adică sub salariul minim pe economie.
DOLJ. Craiovenii au strâns peste 61.000 de euro pentru Claudia Chelan, studenta de la Medicină bolnavă de cancer. Banii au fost viraţi în contul Spitalului Universitar din Viena, unde tânăra va începe marţi chimioterapia agresivă. Campania continuă pentru restul sumei, aproximativ 53.000 de euro, ce trebuie plătită până la 30 noiembrie.
GALAŢI. Tribunalul Galaţi a decis că managerul Spitalului Judeţean a procedat corect concediindu-l pe medicul Paul Ichim după ce acesta a fost ales senator în Parlamentul României. Medicul atacase decizia în instanţă.
GIURGIU. Două expoziţii, una de ceramică medievală şi alta de arheologie, au fost deschise, vineri, la Muzeul Judeţean din municipiul Alexandria.
GORJ. Detaşamentul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă Gorj are din această săptămână patru câini rasa ciobănesc german. Animalele se află în perioada de acomodare, urmând să fie dresate pe specialităţi.
HARGHITA. Criză la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, unde deficitul de personal este de 20%. Cele mai mari probleme sunt la detaşamentul Odorheiu Secuiesc, unde jandarmii veniţi din alte zone nu au locuinţe, iar soţiile acestora nu-şi găsesc locuri de muncă.
HUNEDOARA. Florin Hălăstăuan (38 de ani), ranger la Parcul Naţional Retezat, a fost ales să reprezinte Europa la conducerea Federaţiei Internaţionale a Rangerilor. În această calitate, hunedoreanul participă la deciziile care se iau la nivel mondial în domeniul administrării ariilor protejate.
IALOMIŢA. Ştampilele cu menţiunea „votat",particularizate pentru fiecare secţie din judeţ, au fost distribuite greşit, din cauza unui angajat al Prefecturii, care nu a ştiut că fiecare ştampilă este inscripţionată special.
IAŞI. Tâmplarul Iulian Musteaţă (61 de ani) a cules din grădina sa din localitatea Repedea un bostan porcesc care are greutatea de 70 de kilograme şi circumferinţa de un metru şi nouăzeci de centimetri. Leguma-gigant i-a impresionat pe toţi vecinii, dar şi pe alţi ieşeni, care merg să vadă minunea.
ILFOV. Pacienţii Spitalului Judeţean Ilfov vor beneficia din 2010 de condiţii de staţiune balneo-climaterică, cu nămol de la Techirghiol şi bazin de recuperare. Aici va funcţiona singurul compartiment de recuperare medicală cu coplată din ţară.
MARAMUREŞ. Poliţiştii băimăreni l-au reţinut, la sfârşitul săptămânii, pe Bako Zoltan (23 de ani), pentru înşelăciune. Acesta a adunat peste 300 de lei de la băimăreni, folosindu-se un caz social prezentat în „Adevărul de Seară". El susţinea că cere bani în numele unui minor.
MEHEDINŢI. Reprezentanţii firmelor care se ocupă de reabilitarea Stadionului Municipal din Drobeta Turnu Severin au testat ieri staţiile de amplificare şi tabela de marcaj. Inaugurarea arenei va avea loc la 1 decembrie.
MUREŞ. Pe ritmuri de vals, rumba, salsa, cha cha sau passodoble, peste 500 de perechi de dansatori şi-au demonstrat tehnica ieri, la Sala Sporturilor din Târgu-Mureş, la cea de a treia ediţie a Cupei „Dance Art".
NEAMŢ. Opt familii din Roman, din blocul distrus luna trecută de o explozie a unei centrale termice, s-au întors astăzi în locuinţele refăcute de Primăria oraşului.
OLT. Cei 23 de producători de haine şi încălţăminte prezenţi la Târgul de Îmbrăcăminte de la Slatina sunt nemulţumiţi de vânzările slabe şi spun că nu vor mai veni la ediţiile viitoare.
PRAHOVA. Dansuri tradiţionale japoneze pentru ploieşteni. Ansamblul nipon „Izena no Kai" a prezentat, aseară, la Ploieşti un spectacol cu dansuri tradiţionale din Okinawa.
SATU MARE. Dacia Logan are fan club în Satu Mare. Un grup de tineri a pus bazele unui club „exclusivist" al posesorilor de Dacia Logan. Ei se întâlnesc în fiecare vineri, sub podul Decebal din oraş, unde schimbă informaţii cu privire la autoturismele lor.
SĂLAJ. În Europa, cu toaletele în fundul curţii. La doi ani de la intrarea României în UE, numai o comună din Sălaj, Sărmăşagul, are un sistem funcţional de canalizare.
SIBIU. Mii de oameni s-au înghesuit, vineri noapte, la magazinele de la Shopping City Sibiu. Sibienii au profitat de reducerile substanţiale făcute cu prilejul împlinirii a trei ani de la deschiderea mall-ului.
SUCEAVA. Mallul din Suceava s-a umplut de „vechituri". Peste 20 de colecţionari de antichităţi din nordul Moldovei s-au întâlnit ieri la parterul mallului de unde i-au îmbiat pe trecători să cumpere mobilier, bijuterii, ceasuri şi cărţi „de epocă".
TELEORMAN. Şapte persoane din comuna Peretu au rămas fără banii din cont, în total 200.000 de lei. Angajaţii băncii de unde au dispărut banii sunt cercetaţi acum pentru fals, înşelăciune şi delapidare.
TIMIŞ. Şoferul unui TIR care a lovit, ieri, frontal un alt autotren a decedat pe loc. Circulaţia pe drumul naţional Timişoara-Lugoj a fost oprită aproape patru ore.
TULCEA. Pontonul de acostare al hotelului „Dunărea" şi o anexă a unităţii de cazare din localitatea Somova au fost, ieri, înghiţite de apele Dunării. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în apele fluviului a căzut şi generatorul de energie electrică al hotelului. Se pare că totul s-ar fi întâmplat din cauza curenţilor puternici ai Dunării.
VASLUI. Globuri second-hand pentru Vaslui. Angajaţii Primăriei vor decora săptămâna viitoare centrul oraşului pentru Sărbătorile de iarnă. Municipalitatea va folosi ghirlandele şi instalaţiile de Crăciun de anul trecut.
VÂLCEA. Sute de credincioşi au fost prezenţi ieri la Mănăstirea Bistriţa pentru a participa la Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică. Pelerinii s-au închinat la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul.
VRANCEA. Începând de mâine, bolnavii din judeţ rămân fără medicamente gratuite şi compensate. Patronii de farmacii au decis să nu mai onoreze reţetele cu regim special, după ce au aflat că fondurile de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) s-au epuizat.























































