Furnizorii de servicii sociale şi educative vor putea fi găsiţi pe o platformă online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furnizorii de servicii sociale şi educative din toate judeţele ţării vor putea fi găsiţi pe o platformă online, dezvoltată într-un proiect ce propune profesioniştilor, părinţilor, membrilor comunităţii şi instituţiilor publice şi private să promoveze soluţii pentru prevenirea abandonului şcolar.

Grupul de iniţiativă al Platformei Naţionale pentru Educaţie invită furnizorii de servicii sociale şi educative să se înscrie pe Harta serviciilor socio-educaţionale, gândită ca o bază de date de resurse şi servicii de la nivelul unei comunităţi care asigură o imagine reală a tipurilor de servicii furnizate, potrivit Mediafax.

Acestă bază de date este integrată pe platforma www.pentrueducatie.ro, oferind furnizorului de servicii recunoaşterea calităţii activităţii, atât în cadrul comunităţii de practică, cât şi la nivelul publicului larg.

Aceştia se pot înscrie completând un formular online, pe care îl găsesc la http://www.pentrueducatie.ro/adauga-serviciu. Harta serviciilor socio-educaţionale este gândită ca un instrument de lucru ce poate fi utilizat de autorităţile publice în procesul de elaborare a strategiilor judeţene şi locale, în concordanţă cu nevoile fiecărei comunităţi.

De asemenea, ea poate oferi suport beneficiarilor pentru alegerea serviciilor care respectă în cea mai mare măsură nevoia identificată şi facilitează activitatea specialiştilor din domeniul socio-educativ asigurând o coordonare interinstituţională la nivel local şi judeţean.

Harta serviciilor socio-educaţionale este o activitate derulată în cadrul campaniei de prevenire a abandonului şcolar şi creştere a participării şcolare "Hai la şcoală!", dezvoltată la nivel naţional de UNICEF România, fiind o iniţiativă susţinută de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC), Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ambasada Franţei în România şi Fundaţia World Vision România.

Proiectul vizează abordarea intersectorială şi multidisciplinară a problematicii reducerii şi prevenirii fenomenelor de absenteism, neşcolarizare şi abandon şcolar prin implicarea tuturor entităţilor care oferă servicii în vederea respectării şi promovării drepturilor copiilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite