Efectul „Giuleşti“: reguli absurde în spitale

0
0
Asistentele medicale sunt obligate să stea lângă nou-născuţi  în permanenţă  Foto: Adevărul
Asistentele medicale sunt obligate să stea lângă nou-născuţi în permanenţă Foto: Adevărul

Ministerul Sănătăţii deblochează 2.322 de posturi, jumătate pentru asistenţi medicali. Necesarul la nivel naţional este însă dublu. Teama de o nouă tragedie, similară celei de la Maternitatea Giuleşti, duce la măsuri absurde. La Spitalul Filantropia din Craiova, asistentele nu pot lipsi de lângă copii mai mult de două minute.

Ministerul Sănătăţii a anunţat în această săptămână că va scoate la concurs la nivel naţional 2.322 de posture. Dintre acestea, 1.075 sunt pentru asistenţi medicali, 963 pentru medici şi 217 pentru personalul auxiliar, printre care infirmieri, îngrijitori şi şoferi de ambulanţă. Restul sunt pentru farmacişti şi personal pe ambulanţă.  Pe lângă aceste posturi, pentru spitalele al căror management a fost transferat la autorităţile locale, primăriile au posibilitatea să mai angajeze încă 750 de cadre medicale. Astfel, în luna noiembrie, spitalele vor organiza concursuri pentru ocuparea posturilor.

Citiţi şi:

Internarea, boală grea la români
Constanţa: SOS Cardiologia

Propunerea ministrului Sănătăţii de deblocare a posturilor a fost făcută în urma incendiului care a avut loc la 16 august, la Secţia de Terapie Nou-Născuţi de la Maternitatea Giuleşti din Capitală, în urma căruia cinci bebeluşi au murit şi şase au fost răniţi grav.
Posturile în sănătate au fost blocate din 1 ianuarie 2009, iar de atunci numărul angajaţilor a scăzut continuu, mulţi dintre aceştia solicitând ieşirea din sistem.

Misiune imposibilă

De altfel, după tragedia de la Maternitatea Giuleşti au fost luate măsuri drastice în toate maternităţile din ţară. De pildă, la Craiova, conducerea Spitalului Filantropia a remis o nouă circulară care impune o serie de obligaţii personalului. Printre atribuţiile oficiale ce privesc siguranţa bolnavului, cadrul medical „nu părăseşte secţia decât pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice şi pentru îndeplinirea altor sarcini de serviciu precum: însoţirea pacientului la analize, ridicarea condicii de la farmacie sau transportarea în laborator a produselor biologice recoltate de la bolnavi". Neoficial, asistentele nu au voie să lipsească mai mult de 120 de secunde din secţie. Numai că anumite sarcini de serviciu trebuie îndeplinite şi la peste doi kilometri.

„Deşi nu scrie în fişa postului, ni s-a spus că nu avem voie să lipsim mai mult de două minute şi trebuie să lăsăm înlocuitor. Ne-a venit să râdem, după aceea să plângem. De unde înlocuitor, când pe secţie suntem două asistente? Să ne ferească Dumnezeu să ne trezim cu 7-8 gravide care nasc în acelaşi timp", a declarat o asistentă, care şi-a păstrat anonimatul.

Pe de altă parte, explică asistentele, anumite secţii unde ele trebuie să ajungă se află în afara spitalului, iar timpul necesar deplasării depăşeşte limita impusă. „Este o mare problemă. Spitalul nu este construit în bloc, cum este cel judeţean", reclamă cadrele medicale.
Astfel, pentru a ajunge la farmacia pentru copii, asistentele trebuie să meargă la Secţia de Pediatrie a unităţii medicale, aflată la aproape trei kilometri distanţă. La fel, personalul medical ar trebui să lipsească cel puţin 20 de minute pentru a ajunge la cabinetele de la ambulatoriul de specialitate sau la laborator.

Concurs în noiembrie

Lista posturilor vacante pe unităţi sanitare, categorii de personal şi specialităţi medicale pentru care vor fi demarate procedurile de scoatere la concurs a fost publicată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro. Doritorii vor avea examenul în luna noiembrie.

În teorie - 10 asistente, în practică, doar una

Conform dispoziţiilor legale, la salonul de nou-născuţi trebuie să se afle permanent două asistente. În cazul de la Filantropia ar trebui să fie angajate cinci asistente la Secţia Prematuri şi zece la Secţia Eutrofici. În prezent, există o asistentă la Prematuri, iar la Eutrofici două sau trei, în funcţie de tură.

„Vă daţi seama că există zile în care o asistentă trebuie să meargă cu analizele sau să ducă bolnavii pe Severinului, cam în acelaşi timp. Asistenta care rămâne să supravegheze poate fi chemată la o naştere sau la mai multe. Este imposibil să le poţi rezolva. Avem un deficit enorm", a spus asistenta-şefă Constanţa Bărbulescu.

Conducerea spitalului are altă versiune. „Dacă este nevoie, să vină farmacista cu medicamentele. Asistentele nu au voie să părăsească salonul", a declarat directorul economic Mihai Coman. După deblocarea parţială a posturilor, la Spitalul Filantropia se va da concurs pentru două posturi de asistent medical şi două pentru medici. „Am solicitat mult mai multe posturi la Ministerul Sănătăţii ca să putem face faţă solicitărilor, dar ne mulţumim şi cu atât. Necesităţile sunt de ordinul zecilor", a precizat Elisabeta Lăjea, directorul financiar al unităţii medicale.

Peste 400 de posturi în Capitală

În Bucureşti, vor fi scoase la concurs 464 de posturi. Dintre acestea, 172 sunt pentru medici (18 în ultimul an de rezidenţiat, 132 medici specialişti, 22 medici primari), 232 pentru personal sanitar mediu şi asistenţi medicali cu studii superioare, 49 pentru persoanl sanitar mediu, opt pentru farmacişti şi trei posturi de şofer pe autosanitară sau ambulanţier.

Cele mai multe posturi, respectiv 31, sunt scoase la concurs de către Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, care are nevoie de 20 de medici, alte 10 locuri fiind pentru personal sanitar mediu şi asistenţi medicali cu studii superioare, iar unul pentru personal mediu auxiliar.

Şi Spitalul Univeristar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) are nevoie de 25 de posturi, dintre care 11 pentru medici, 10 pentru personal sanitar mediu şi asistenţi medicali cu studii superioare, alte patru locuri fiind pentru personalul auxiliar.

La Spitalul „Marie Curie" vor fi scoase la concurs 20 de posturi, din care şapte pentru medici, nouă pentru personal sanitar mediu şi asistenţi medicali cu studii superioare, trei pentru personal mediu auxiliar şi unul pentru şofer/ambulanţier.

Institutul Oncologic scoate la concurs 19 posturi, dintre care şapte pentru medici, nouă pentru personal sanitar mediu şi asistenţi medicali cu studii superioare şi trei pentru personal mediu auxiliar.

Alte trei institute -Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului (IOMC), Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş" şi Institutul de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni - au nevoie de câte 18 posturi, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" scoate la concurs 17 posturi, Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon" 16 posturi, iar Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni", Spitalul de Copii „Victor Gomoiu" şi Institutul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni câte 15 locuri.

La Institutul de Boli Cardiovasculare şi la Institutul Naţional de Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie vor fi scoase la concurs câte 14 posturi, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu" - 13, la Institutul de Boli Neurologice şi Neurovasculare -12, la Spitalul de Nefrologie „Carol Davila", Spitalul Colentina, Spitalul de Ortopedie Foişor, Spitalul Filantropia - câte 11, iar Spitalul Colţea, Institutul „N. Paulescu" şi Institutul Clinic Fundeni au nevoie de câte 10 locuri.

Alte unităţi sanitare din Capitală au nevoie de mai puţin de zece posturi, printre acestea fiind şi Spitalul „Panait Sârb" (Maternitatea Giuleşti), unde la 16 august a avut loc un incendiu. La Spitalul „Panait Sârbu" vor fi scoase la concurs cinci posturi, două pentru medici şi trei pentru personal sanitar mediu şi asistenţi medicali cu studii superioare.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a solicitat, în şedinţa Guvernului din 18 august, deblocarea a 5.000 de posturi necesare sistemului medical, însă premierul a spus atunci că nu se poate debloca decât un post la şapte eliberate, ceea ce înseamnă 1.000, iar eventuale suplimentări vor trebui negociate în toamnă cu FMI. Propunerea ministrului Sănătăţii de deblocare a posturilor a fost făcută în urma incendiului care a avut loc la 16 august, la Secţia de Terapie Nou-Născuţi de la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia cinci bebeluşi au murit şi şase au fost răniţi grav.

Posturile în sănătate au fost blocate din 1 ianuarie 2009, iar de atunci numărul angajaţilor a scăzut continuu, mulţi dintre aceştia solicitând ieşirea din sistem.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite