Interviu Cum poate CNCD să medieze polarizarea în jurul drepturilor LGBT. „În România, nu am fost învățați să îl ascultăm pe celălalt“
0În ultimii ani, subiectele legate de orientarea sexuală, identitate de gen și drepturi civile au devenit tot mai prezente în spațiul public – dar și tot mai încărcate de tensiuni. România nu face excepție: dezbaterile sunt adesea aprinse, pozițiile sunt ferme, iar dialogul pare tot mai greu de construit.
În acest peisaj, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este una dintre puținele instituții care pot să traseze limite clare între libertatea de exprimare și discursul instigator la ură. Cât de ușor e să stabilești aceste granițe? Ce rol poate avea CNCD în reducerea polarizării? Și cum arată viitorul parteneriatului civil, cerut deja de o decizie a CEDO? Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Cătălin Raiu, membru în Colegiul Director al CNCD, răspunde acestor întrebări și vorbește despre nevoia de educație, despre limitele instituționale și despre cât de pregătită e societatea românească pentru un dialog real.
„Weekend Adevărul“: La Marșul Normalității din 7 iunie am auzit expresii de tipul „moarte bulangiilor“. Considerați că s-ar încălca anumite limite? Unde tratați, ca instituție, linia între libertatea de exprimare și discursul care devine discriminatoriu sau instigator la ură?
Cătălin Raiu: Nimeni din cei 11 membri ai Colegiului nu are monopol asupra adevărului. Și adevărul pe care noi îl propunem rezultă dintr-o reflecție comună asupra speței respective. La prima vedere, sigur că pare o incitare la violență și are o componentă discriminatorie. Dacă e o incitare la violență, poate să atragă și zona de răspundere penală, nu doar pe cea contravențională, de care se ocupă CNCD-ul.
Cunoașteți o evoluție a numărului de plângeri pe partea de teme LGBT în ultimii ani?
În general, evoluția numărului de plângeri pe orice domeniu este, în mare, direct proporțională cu numărul de ONG-uri active în domeniul respectiv. Deci, cu cât am mai multe ONG-uri în societate pe apărarea dreptului LGBT, cu atât am mai multe plângeri – și mai puține plângeri pe zonele în care nu există ONG-uri active. În medie, avem undeva la 15-20 de plângeri pe an în ceea ce ține de LGBT.
Ce rol poate avea CNCD în reducerea tensiunilor și promovarea unei conviețuiri chiar între grupuri profund diferite în ceea ce ține de convingeri?
Eu cred că ar trebui și ar putea să aibă rolul decisiv – unul dintre mandatele instituției noastre este acela de a media, în societate – și în special acolo unde avem conflicte foarte polarizante, rolul nostru este acela de a media. Cum facem medierea? În principiu, o facem prin prezentări și cursuri. De-a lungul timpului, instituția a fost invitată să țină cursuri și de către ONG-urile care se ocupă cu promovarea drepturilor LGBT, și chiar și de către zonele foarte conservatoare, cum ar fi Biserica.
Două tabere, nicio cale de dialog
Cum vedeți disponibilitatea reală de dialog între grupurile care susțin drepturile LGBT și cele care li se opun?
Consider că cele două tabere nu prea sunt dispuse la dialog în momentul acesta și nu e un fenomen strict autohton, românesc, ci unul care se petrece peste tot, și în lumea occidentală, în special în Statele Unite ale Americii, unde excesele, de ambele părți, sunt mult mai evidente decât în România. Și acolo e destul de greu să mediezi între cele două tabere și de aceea multe conflicte sunt evacuate pe calea justiției.
Credeți că ar fi posibil un dialog într-un viitor apropiat?
Sper să fie posibil. Nu-mi dau seama acum dacă există premisele pentru acest dialog real. Dar uitați, avem în față o provocare, care este importantă, și va trebui rezolvată anul acesta, cel târziu anul viitor, anume decizia CEDO de a crea în România o instituție care să apere drepturile persoanelor de același sex, anume un soi de parteneriat civil. Și asta ar fi o ocazie foarte bună pentru a consolida un dialog între cele două tabere. Și în ideea în care parteneriatul civil, de regulă, în alte țări, nu acoperă doar cazul acesta al cuplurilor formate din persoane de același sex, ci acoperă și familii heterosexuale, descompuse de-a lungul timpului, și în dreptul cărora nu există o protecție juridică foarte consistentă pe moștenire, pe asistarea unui membru al familiei în caz de boală și așa mai departe.
Mingea e în curtea noastră
Considerați că este discriminatorie întârzierea aplicării hotărârii CEDO de către statul român?
A fost o decizie politică, aceea de a întârzia. Ea a avut motivațiile ei, la momentul respectiv, printre care neamestecarea acestei decizii cu contextul electoral foarte lung prin care a trecut România – de la alegerile locale de anul trecut până luna trecută. A fost o opțiune politică de a nu amesteca electoralul cu drepturile civile. Pe de altă parte, cred că dezbaterea ar trebui să se consume nu doar în ceea ce înseamnă publicul larg, publicul de masă, ci ar trebui purtată și interinstituțional, și în zona de think-tank-uri, și în zona parlamentară – adică purtată simultan, în mai multe registre. Or, noi, în România, în general evităm dezbaterile consistente și probabil că de aici există și această reticență, de a nu amesteca tema parteneriatului civil cu temele electorale.
Dar dincolo de această chestiune electorală și politică, considerați că întârzierea are accente de discriminare?
Dacă punem problema că e o decizie a unei instanțe și trebuie aplicată, atunci sigur că întârzierea duce lucrurile către a înțelege că e vorba de o discriminare. Dacă punem problema în sensul în care avem nevoie de o dezbatere în societate pentru a identifica ce formă de parteneriat civil este mai oportună, atunci nu e o întârziere, ci suntem în contextul în care mai multe argumente trebuie decantate. Pentru că CEDO nu te obligă la o anumită formă de parteneriat civil, ci îți dă libertatea să gândești ce tip de instituție creezi, ca să respecți dreptul la viață și al persoanelor cu orientare LGBT.
Vedem mai nou că societatea este tot mai polarizată pe tema identității de gen, a orientării sexuale și a valorilor tradiționale. De ce fenomenul este mai vizibil de la an la an?
E polarizată peste tot în Occident pe tema asta, nu doar la noi. În primul rând, pentru că se refuză dialogul instituționalizat, cu argumente. Noi nu am fost învățați să dialogăm în România, n-am fost învățați să-l ascultăm pe celălalt. De asta spun că s-ar putea să fie un prilej potrivit, anul ăsta sau la anul, pentru a demara un astfel de dialog.
Educația pas cu pas
Ce rol ar juca educația în combaterea polarizării?
Educația dă rezultate pe termen lung și foarte lung. Și educația, într-o societate, nu o face doar școala. O face și televizorul, o face social media, o face multă lume.
Asociațiile care susțin drepturile omului spun că avem de făcut îmbunătățiri în ceea ce ține de aplicarea legii, în zona de infracțiuni motivate de ură. De asemenea, îmbunătățiri ar trebui făcute și în zona aplicării legislației de antidiscriminare. Ce părere aveți despre asta?
Nu știu la ce îmbunătățiri se referă. Din punctul meu de vedere, România are o legislație solidă în zona asta și nu o spun așa, apărând strict interesele instituției, ci pentru că sunt parte în multe grupuri de lucru – spre exemplu, pentru combaterea antisemitismului – și suntem arătați ca exemplu de bună practică la nivel european și internațional. Câteodată, într-adevăr, nouă sau altor instituții, ne lipsește puterea instituțională de a aplica, toate instrumentele pe care ni le pune la dispoziție legislația în vigoare. România nu este o țară care să trăiască separat de Europa, e puternic ancorată și în practicile europene, și cele nord-atlantice privind combaterea discriminării și discursului instigator la ură.
Ca un exemplu, dacă o persoană discriminează o altă persoană pe criterii de orientare sexuală, persoana care discriminează este sancționată. Ce putem face ca, după, această faptă să nu se repete?
Ideea de sancțiune, cea pe care o aplicăm noi, trebuie să fie proporțională cu descurajarea faptei. Practic, pe noi nu ne interesează faptul că o persoană a primit amendă 5.000 de lei, să spunem, ci ne interesează să descurajăm fenomenul din care persoana respectivă face parte. Deci, cumva, ideea de publicare a acestei hotărâri, de amendare, naming and shaming, ar trebui să aibă efectul descurajator. Câteodată nu-l are instantaneu, e adevărat, dar în acești peste 20 de ani de funcționare a CNCD, eu consider că multe fenomene au fost descurajate și o oarecare educație la nivelul societății, pe tema discriminării, pe tema discursului instigator la ură s-a realizat. Nicăieri în democrație măsurile bruște nu dau rezultate. E nevoie de timp și educația e importantă.
Se încarcă comentariile...
