Codul muncii ar putea fi modificat prin iniţiativă cetăţenească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150.000 de semnături au fost strânse de Blocul Naţional Sindical pentru schimbarea Codului muncii. Un comitet de iniţiativă a înregistrat miercuri, la Senat, proiectul de modificare a legislaţiei muncii care vizează, printre altele, contractele pe perioadă determinată şi perioadele de probă.

„Proiectul depus de BNS are şanse să devină lege şi să modifice astfel actualul Cod al Muncii, un act normativ care afectează negativ drepturile şi interesele lucrătorilor şi pe care negocierile cu partidele aflate pe rând la putere şi în opoziţie nu au reuşit să îl clintească şi să îl pună în acord cu normele europene şi internaţionale”, arată BNS într-un comunicat de presă.

Potrivit sindicatului, au fost parcurşi toţi paşii legali pentru înregistrarea iniţiativei cetăţeneşti, trecând prin etapa de constituire a Comitetului, prin elaborarea proiectului, obţinerea avizului din partea Consilului Legislativ, publicarea proiectului în Monitorul Oficial şi strângerea semnăturilor.

„Proiectul de modificare a Codului Muncii a strâns 150.000 de semnături, fiind susţinut de lucrători afiliaţi la BNS şi la alte confederaţii, de familiile lucrătorilor, de angajaţi care nu sunt membri de sindicat, de pensionari şi de generaţia tânără deopotrivă. Paşii au fost parcuşi şi condiţiile minime au fost îndeplinite, iar calea firească a proiectului de lege duce către dezbaterea sa în Parlament. Cel mai probabil, acest proiect va fi aprobat, ţinând cont de faptul că a fost elaborat de o echipă coordonată de reputatul prof. dr. Alexandru Athanasiu, ţinând cont de faptul are în spate o expertiză tehnică de excepţie şi ţinând cont de faptul că pune Codul Muncii în acord cu Constituţia, cu Convenţiile OIM ratificate de România şi cu alte norme şi normative europene/internaţionale”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat joi că s-a recurs la această modalitate pentru schimbarea Codului muncii după ce sindicaliştii au constatat că nu există niciun interes politic şi niciun demers pentru modificarea actualei legislaţii a muncii, deşi s-au semnalat multe nereguli.

Modificări privind salariul de bază minim brut

Proiectul de modificare vizează şi prevederile privind munca prin agent de muncă temporară. Astfel, se solicită reglementarea cazurilor în care un utilizator poate apela la agenţi de muncă temporară, stabilirea unei reguli potrivit căreia contractul de muncă temporară se încheie pe durată nedeterminată, dar şi ca salariul primit de angajatul temporar pentru fiecare misiune să nu fie inferior celui pe care îl primeşte salariatul utilizatorului, care prestează aceeaşi muncă saun una similară cu cea a salariatului temporar.

Totodată, documentul elaborat de BNS prevede modificarea dispoziţiilor privind salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sensul raportării cuantumului net al acestuia la cuantumul salariului mediu net la nivel naţional comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi avut în vedere la fundamentarea bugetului de stat.

Se doreşte, de asemenea, modificarea prevederilor ce privesc dialogul social, în sensul acordării şomerilor şi pensionarilor a posibilităţii de a adera la sindicatele constituite şi al extinderii interdicţiei de concediere a reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor, precum şi a reprezentanţilor salariaţilor pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate şi pe o perioadă de doi ani de la încetarea mandatului.

Proiectul de modificarea al Codului muncii include şi schimbări ale jurisdicţiei muncii, în sensul introducerii distincţiei între conflictele de drepturi şi conflicte de interese, dar şi a obligaţiei instanţei de a încerca stingerea conflictului de dreptueri prin împăcarea părţilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite