Cine a transformat România într-o țară de asistați social
0România ocupă locul al doilea în Europa la numărul de persoane inactive în câmpul muncii. Dintre acestea, aproape un milion și jumătate ar putea să-și găsească un job, dar nu vor. Sau, după cum spun unii sociologi, ar vrea, dar acești oameni nu sunt încurajați de autorități.
Potrivit unei analize a pieței muncii din România realizată de PricewaterhouseCoopers (PwC) pentru Camera Americană de Comerț, în momentul de față, avem aproximativ 7,7 milioane de persoane inactive în câmpul muncii. Aici intră copiii, studenții, pensionarii și persoanele cu vârste între 17 și 65 de ani care nici nu învață, nici nu muncesc. Același studiu mai spune că, în ultimii doi ani, numărul persoanelor inactive a crescut cu aproximativ 400.000. Prin urmare, România se află, la acest capitol, pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Italia.
Îngrijorător este și faptul că din totalul de aproape 8 milioane de cetățeni inactivi, 1,4 milioane nu muncesc, deși ar putea s-o facă. Așa se explică de ce România a ajuns să înregistreze a treia cea mai scăzută rată de ocupare a forței de muncă din Uniunea Europeană, cu 67,1%, în condițiile în care în Europa este de 73,1%.
Oare chiar nu avem chef de muncă? Vorbim oare despre o lene colectivă, adânc înrădăcinată în ADN-ul nației noastre, sau doar despre un sistem plin de hibe, care nu reușește nicicum integrarea în câmpul muncii a peste un milion de români? Sunt întrebări cumva legitime, deși, spun sociologii, problema este mult mai adâncă.
Sociolog: „Românii nu sunt încurajați să muncească“
„Românul nu fuge de muncă. Românul nu este ajutat să-și găsească un job care să-i asigure un trai decent“, a explicat, pentru „Adevărul“, sociologul Gelu Duminică. Specialistul a explicat că cei care nu lucrează sunt, în general, cei care au o educație precară, iar cu meseriile lor ar câștiga foarte puțin. „Să presupunem că eu am opt clase și am de ales să mă duc la serviciu, să muncesc cu ziua sau să aștept ajutorul de la stat. Dacă mă duc la muncă, iau salariul minim pe economie, puțin peste 2.000 de lei. Ca să mă duc la muncă, am costuri. Transportul, țigările, mâncarea. Asta înseamnă că trebuie mai întâi să investesc undeva la 30 de lei pe zi... iar salariul îl iau la sfârșitul lunii. Investiția mea se ridică la 660 de lei. Asta înseamnă că, pentru a mă duce la muncă, profitul meu este de doar circa 1.500 de lei. Dacă stau acasă, să zicem că muncesc doar cinci zile pe lună. 150 de lei munca cu ziua... asta înseamnă 750 de lei. Poate 800. Diferența dintre salariu și banii pe care îi câștig fără să am un job stabil ar fi să zicem de 1.000 de lei. Poate puțin mai mult. Ceea ce este superdemotivant. Nu mai spunem că acești oameni primesc și ajutor social, și un ajutor pentru lemne, deci... diferența este și mai mică. Și atunci vine întrebarea: a cui e vina? A mea, că nu vreau să mă duc la muncă, sau a ta, statule român, că nu mă încurajezi s-o fac?“, întreabă sociologul.
România nu are o infrastructură pentru mobilitate profesională
Într-adevăr, nu mai este un secret pentru nimeni că în ultimii ani România duce o lipsă acută de forță de muncă. „Avem zone sărace și de inactivitate profesională care de obicei se află în zonele dezavantajate economic. Omul nu are loc de muncă în proximitate. Trebuie să ajungă la oraș. El are nevoie de timp și de investiții în plus pentru a călători. Însă, infrastructura la noi este destul de proastă. Ca să ajungă, de exemplu, de la Calafat către Craiova, foarte probabil îi va lua o oră și jumătate. Legătura de tren s-ar putea să fie chiar vreo două ore... ceea ce din nou este demotivant“, a mai spus Gelu Duminică.
Mai sunt de luat în calcul și acele persoane care pleacă la muncă în străinătate. Ne plângem că nu avem forță de muncă în România, însă, pe de altă parte, nici nu știm cum să ne ținem românii în țară. „Cu aptitudinile lor, ei pot câștiga de trei ori mai mult acolo decât ar face-o aici“, mai spune sociologul.
Despre meseriile „rușinoase“ și care nu se mai cer
Și mai există un aspect de luat în considerare. În România există de mulți ani un trend în rândul absolvenților de liceu care fug de școlile de meserii. „O școală de meserii îți asigură un loc de muncă. De instalatori, de electricieni mecanici vom avea mereu nevoie. În România, însă, multora se pare că le este rușine să urmeze astfel de studii. Oamenii ar trebui să înțeleagă că un muncitor bun este la fel de bine valorizat precum un arhitect sau un inginer,” a declarat, pentru „Adevărul“, academicianul Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române.
Sociologul Gelu Duminică pune accentul însă pe faptul că aceste școli profesionale nu sunt căutate pentru că nu țin pasul cu prezentul. „Ce învață ei acolo nu se mai practică. Sunt meserii depășite. Nu vrem să ne ducem să ne facem sculeri-matrițeri, că nu mai cere nimeni această meserie“, a conchis sociologul.
Daniel David, rectorul UBB, a declarat însă că se întrezărește luminița de la capătul tunelului. „Am început să schimbăm această perspectivă prin programul de învățământ dual. Ideea este să implici din start diverse companii, firme, mediul socio-economic în actul educațional, să participe la activitățile de predare și pregătire a tinerilor. Iar companiile vor beneficia de acei absolvenți pe care îi formează. Așa nu mai pot spune că nu sunt mulțumiți de ei și nu pot să-i angajeze, în condițiile în care participă la formarea lor. Cred că peste 5-10 ani o să simțim beneficiile acestei schimbări de paradigmă în învățământul vocațional din România“, a spus acesta într-o intervenție televizată.
România este și țara cu cei mai mulți șomeri în rândul absolvenților, conform unui studiu Eurostat. O treime dintre cei cu studii medii și superioare nu găsesc un job după ce termină școala. În timp ce media Uniunii Europene este de 82%, România se află aproape de coada clasamentului, cu 70 de procente. Sub țara noastră se clasează Italia și Grecia.
Asistații social ar putea rămâne fără venitul minim garantat
Asistaţii social apţi de muncă nu vor mai primi nicio formă de sprijin financiar din partea statului, dacă refuză să accepte locurile de muncă oferite. Mai mult, cine nu face cursuri de calificare pierde, de asemenea, ajutoarele sociale. Vorbim despre o lege veche, adoptată încă din anul 2016, dar care nu există decât pe hârtie, fiindcă nu s-a aplicat și în realitate. Iată că aleșii s-au decis s-o respecte începând cu 1 ianuarie 2024. Prin urmare, acordarea beneficiilor sociale va fi condiționată de obținerea unei calificări căutate pe piața muncii, de reconversie profesională și, eventual, de continuarea educației, potrivit Legii venitului minim de incluziune.
Se încarcă comentariile...
