Caramida lui Blair

Pe masura ce trec orele, in loc sa se ajunga la un compromis in problema Irakului, relatiile americano-franceze se incordeaza tot mai mult. Donald Rumsfeld il loveste pe la spate pe Tony Blair,

Pe masura ce trec orele, in loc sa se ajunga la un compromis in problema Irakului, relatiile americano-franceze se incordeaza tot mai mult. Donald Rumsfeld il loveste pe la spate pe Tony Blair, spunand ca America nu are nevoie de Marea Britanie. Jacques Chirac pune la cale o alianta indoielnica cu Rusia. In ordinea mondiala postcomunista, nimic nu mai pare sa fie la locul sau. Din salile Consiliului de Securitate al ONU, din Casa Alba si de la Elysee, criza se extinde incet-incet in strada. Cetatenii americani au inceput sa evite sa cumpere produse fabricate in Franta. La randul lor, francezii resping deschis Coca-Cola. Cu cat decizia finala in privinta Irakului se va amana, cu atat relatiile interoccidentale risca sa se deterioreze. Optiunea anglo-americana a Romaniei in problema Irakului a fost facuta. Din acest punct de vedere, vizita la Londra a premierului Nastase nu a fost o noutate. Tony Blair si-a luat insa angajamente transante fata de Romania: incheierea negocierilor de aderare in timpul mandatului actualei Comisii Europene; admiterea tarii noastre in Uniunea Europeana in 2007 si promisiunea de a veghea sa nu apara obstacole si intarzieri in calea Romaniei. Istoria recenta ne-a invatat ca, mai mult decat alti lideri europeni, atunci cand face o promisiune premierul Blair are grija sa o si respecte. In aprilie '99, cand a vizitat Bucurestiul, in timpul razboiului NATO-Iugoslavia, premierul britanic a promis ca Romania va incepe negocierile de aderare la Uniunea Europeana in decembrie acelasi an, la Helsinki. In ciuda avizului negativ al Comisiei Europene - care sustinea nu fara temei ca tara noastra nu e inca pregatita -, Romania si Bulgaria au fost invitate la Helsinki. De aceasta data, promisiunea facuta la Londra premierului Nastase pare mai degraba o buna intentie a amicului Tony, decat un angajament al premierului Blair. Criza irakiana l-a pus pe premierul Marii Britanii intr-o situatie cumplita. Chirac si Schroeder sunt impotriva pozitiei sale de sprijinire a Statelor Unite. Opinia publica britanica, deputati ai Partidului Laburist, al carui lider este, si chiar membri ai cabinetului sau sunt in mod public impotriva sa. Jocul rezolutiilor cu privire la Irak din Consiliul de Securitate a devenit acum jocul supravietuirii politice a lui Tony Blair. Daca doreste, Marea Britanie poate baga Romania in UE nu in 2007, ci anul viitor - impreuna cu primele zece state - cu doua conditii: ca Tony Blair sa ramana prim-ministru al Marii Britanii, iar Franta si Germania sa fie de acord cu integrarea Romaniei. Din acest punct de vedere, cel mai nefericit lucru care se poate intampla Bucurestiului, in contextul actualei inclestari diplomatice transatlantice, este ca Parisul si Berlinul sa receptioneze declaratia Londrei ca pe o ofensa adusa lor. Ofensa adresata nu doar de catre un premier britanic cu care nu se inteleg, dar si de o tara care are practic in UE statutul pe care il are Franta in NATO: este si nu este membra. Marea Britanie are cele mai multe derogari de la legile comunitare, nu face parte din spatiul Schengen si nu a adoptat euro ca moneda nationala. Nu-i va fi usor "binevoitoarei" Londre sa sparga obstacolele puse in calea Romaniei in drumul spre UE, cata vreme romanii au inca nevoie de vize pentru Marea Britanie, in timp ce "rauvoitoarele" Paris si Berlin asigura romanilor dreptul la libera circulatie. Daca ar dori, Franta si Germania ar impinge Romania afara din trenul european, pur si simplu reimpunand vizele. Miliardele de euro care intra anual in Romania de la romanii ce lucreaza in spatiul Schengen ar fi astfel taiate, cresterea economica ar fi compromisa, la fel ca si ambitiile noastre europene. In acest moment, nu numai viitorul politic al lui Tony Blair sau data integrarii Romaniei in UE sunt incerte. Uniunea Europeana ca ansamblu, asa cum se conturase ea inaintea crizei din Irak, incepe sa devina incerta. Franta si Germania promoveaza o politica fata de SUA si Marea Britanie, in privinta Irakului, ce poate fi inteleasa, argumentata si sustinuta. Ceea ce nu poate fi acceptat este ca in numele acestei pozitii sa fie sacrificata insasi Uniunea Europeana. Franta si Germania, indiscutabil nucleul dur al Europei, carora civilizatia occidentala le datoreaza enorm, au motive de frustrare astazi vazand atitudinea est-europenilor in criza irakiana. Si nu e vorba aici de Romania sau Bulgaria, carora li s-a dat cuvantul pe scena internationala dupa 11 septembrie 2001, ci de Polonia, Cehia sau Ungaria, de exemplu. Tari care datoreaza tranzitia mult mai usoara de la comunism la democratie, admiterea in NATO si invitarea in UE Frantei si, mai ales, Germaniei, care au platit literalmente bani grei pentru ele. Dar nu intorcand spatele "nerecunoscatorilor" din Est vor izbuti Franta si Germania sa impuna lumii Statele Unite ale Europei - a noua superputere capabila sa echilibreze SUA pe scena internationala. Disensiunile actuale din sanul Europei sunt o dovada ca este o constructie inca neterminata, dar care nu trebuie in nici un caz abandonata. Tot luptandu-se cu America pe seama unui razboi aflat la mii de kilometri distanta, Europa a uitat, se pare, de razboiul mocnit din propria curte: cel din Balcani. Asasinarea premierului Djindjici ne-a readus in memorie ororile razboaielor iugoslave si ne-a mai adus aminte ca situatia din Bosnia sau Kosovo, sau Muntenegru, sau Macedonia, sau Albania a ramas intr-un echilibru fragil, unde defectiunea unei singure componente poate sa reporneasca dezastrul. Europa are in Balcani o rana deschisa. Rana pe care o poate vindeca, in timp, cu o singura conditie: sa continue dincolo de orice orgolii procesul de unificare. In acest context, declaratia lui Blair fata de Romania ar trebui sa fie o caramida adaugata acestui edificiu, si nu una aruncata in vitrina franco-germana.