Cântec din aer

Un loc unic în România. Acolo, în inima Moldovei, în comuna Perieni din judeţul Vaslui, câţiva oameni se încăpăţânează să păstreze în viaţă cimpoiul. Ca să vezi cum sunt

Un loc unic în România. Acolo, în inima Moldovei, în comuna Perieni din judeţul Vaslui, câţiva oameni se încăpăţânează să păstreze în viaţă cimpoiul.

Ca să vezi cum sunt vremurile astea, zic localnicii, că mult s-au mai luptat românii cu turcii şi până la urmă tot am rămas cu ceva "implantat" în pământul nostru de niscaiva urmaşi ai spahiilor. Şi-mi mai povestesc oamenii locului ce e şi cu denumirea Perieniului, care ar veni de la Perii lui Yeni, ceva legat de un loc al unui turc, de unde s-a tras numele comunei româneşti de azi.

Muzica de sub pat

De cântat, se cântă, de făcut se fac instrumente. Chiar şi azi, când pe tineri îi atrage calculatorul sau plecatul în ţări străine. Aşa că numai bătrânii mai au timp de asemenea "ciudăţenii ale trecutului", precum cimpoiul, după cum se exprimă, cu un zâmbet amar, gazda mea, Vasile Bucur, om la 71 de ani, care s-a şi mirat că a venit un reporter tocmai de la Bucureşti pentru o asemenea trebuinţă de istorii cu părul alb.

Aşa aflu de grupul cimpoierilor din Perieni, organizat mai întâi în perioada interbelică, renăscut prin anii "50, apoi revitalizat după 1990, aud de la alt meşter, Aurel Butnaru, care îşi aminteşte că de la 12 ani a pus prima oară mâna pe burduful fermecat, umflându-l şi obligând astfel aerul să cânte. Azi, la cei 65 de ani ai săi, nea Aurel zice că aşa a fost să fie, din voinţa perienilor, să păstreze tradiţia.

Nu era om să nu ţină sub pat un cimpoi şi să mai sufle în el din când în când, să-i treacă de urât, mai ales în vremile cele demult apuse, când nu aveai televizor sau radio, iar nopţile lungi, de iarnă, nu se mai terminau şi simţeai nevoia să îngâni şuierul crivăţului cu un "oftat" din "burdihanul" caprei.

Elevi la "şcoala" caprei

Cimpoiul făcut de ţăranul român se confundă cu trupul caprei sacrificate în numele artei. Burduful urmează linia corpului acestui animal. Cap şi picioare vezi atunci când aerul din interiorul "sacului" dă a doua viaţă sălbăticiunii.

Din corn de vită se obţin terminaţiile instrumentului. La care se adaugă lemnul de frasin găurit cu fierul înroşit, esenţa cea mai bună din inima pădurii pentru mânuirea sunetului. Văd la cei doi bătrâni din faţa mea nenumărate instrumente rudimentare, moştenite din generaţie în generaţie, "lucrând" sub mâna groasă, bătătorită de munca pământului, a ţăranului român.

"Am doi pui pe care îi învăţ acum cum se face cimpoiul, dar şi cum se cântă", aud de la moş Vasile, la care colegul său de generaţie sare cu cei 12 copilaşi pe care i-a avut drept elevi în anii din urmă. Rămâne de văzut câţi dintre micuţi au fost atinşi de "microbul" acestui cântec rudimentar. Se suflă în cimpoi şi în ziua de azi, fără motiv de festivaluri sau petreceri oficiale. Ies copiii şi tinerii pe uliţe, la Plugul Mare, când iarna e stăpâna gliei. Se încinge o roată în jurul sunetelor sacadate. E un ritual vechi de când lumea.

Podiumul străinilor

Şi de pe aceleaşi drumuri prăfuite au plecat mai apoi cimpoierii din Perieni în lumea largă, au colindat toată ţara, pe urmă au trecut graniţa, ajungând până în Italia şi Cehia, unde au câştigat premii şi au fost aplaudaţi pentru iscusinţa lor. Dar astea sunt poveşti vechi, de dinainte de 1989, care mai dăinuie doar într-un ziar îngălbenit de timp pe care mi-l prezintă cu mândrie "colindătorii", că doar e vorba de o pagină de istorie, chiar dacă e scrisă într-o limbă străină, că numai în Cehia s-a vorbit, în momentul gloriei, cu atâta respect despre românii care au urcat pe podiumul talentului.

Dacă tot suntem în economia de piaţă, oamenii locului se gândesc şi la un mic atelier în comună, de unde meşteşugul cimpoaielor să ia şi calea comerţului, iar instrumentele acestea să fie vândute nu neapărat celor care să cânte la ele, ci şi curioşilor dornici să ţină în casă un obiect autentic. Preţul unui cimpoi pleacă, la ora asta, de la 200 de lei şi poate ajunge până la 500 de lei, după mărime şi migala formei. Dacă nu interesul pentru sunetul cimpoiului, măcar curiozitatea să salveze un astfel de meşteşug. Aşa gândesc ţăranii.