Calvarul bărbatului care trăieşte cu o boală fără leac: „Mă bucur atunci când pot să bat un cui sau să îmi torn un pahar cu apă!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliartrita reumatoidă este o boală care afectează progresiv încheieturile FOTO Adevărul
Poliartrita reumatoidă este o boală care afectează progresiv încheieturile FOTO Adevărul

Poliartrita reumatoidă este o boală progresivă, care nu se vindecă şi care, în timp, distruge cartilagiile şi oasele. Pacienţii care suferă de această patologie nu mai pot face lucruri obişnuite, cum ar fi să îşi toarne un pahar cu apă sau să îşi ţină copilul în braţe. Lui Ovidiu Constantinescu (55 de ani), boala i-a schimbat întreaga perspectivă asupra vieţii.

A fost diagnosticat cu poliartrită reumatoidă în urmă cu 18 ani, pe vremea când lucra în Anglia. Totul a debutat simplu, printr-o durere de umăr, pe care a ignorat-o iniţial. Ulterior, au început să apară dureri şi la alte încheieturi, de asemenea îgnorate. S-a dus la un medic abia în momentul în care o durere crâncenă apărută în şold l-a impiedicat să meargă la serviciu. Nu s-a putut ridica din pat, îşi aminteşte bărbatul.

„Mi-am dat seama atunci că trebuie să merg la doctor. Mi-a spus că are două veşti, una buna şi una proastă. Vestea bună era că din boala aceasta nu se moare imediat. Vestea proastă era că până atunci o să mă chinui foarte tare. Umor englezesc”, glumeşte bărbatul.

„Riscam să ajung într-un scaun cu rotile la 37 de ani

Şi-a amintit cum a lăsat în spate un stil de viaţă foarte activ. Era pus în situaţia de a ajunge, la doar 37 de ani, într-un scaun cu rotile. „Aspectele fizice ale bolii sunt groaznice. Sunt momente în care nu poţi să îţi torni un pahar cu apă, nu mai poţi conduce, nu mai eşti capabil să îţi îndeplineşti nici cele mai simple sarcini de serviciu. Iar această durere, în primă fază, durează până la şase luni, pentru că atât îi ia tratamentului să îşi facă efectul”, a explicat pacientul.

Spune că este imposibil să nu intri într-o stare de depresie accentuată în care te loveşti de lucruri care înainte ţi se păreau foarte simple, dar acum sunt dificil de făcut.

„Mersul pe jos e dificil. Încercaţi să mergeţi timp de doi ani de zile cu două pioneze înfipte în talpă, este extrem de greu. Mi-amintesc că băieţelul era mic pe atunci, voiam să ăl legăn şi nu puteam. În cele din urmă, am venit în România, mi-am protezat ambele şolduri şi, de atunci, lucrurile s-au mai reglementat”, a continuat bărbatul.

„În aeroport, protezele mele activează sistemele de siguranţă”

O altă problemă pe care o are, de când şi-a pus protezele, e faptul că de fiecare dată când merge la aeroport, activează sistemul de securitate. „Dacă la noi mă mai înţelege lumea, situaţia devine distractivă atunci când călătoresc în străinătate. Aproape de fiecare dată trebuie să fiu atent cu ce mă îmbrac, pentru că mergem la percheziţie corporală”, povesteşte, amuzat, Ovidiu Constantinescu.

Dacă pe vremuri obişnuia să practice sport, acum nu mai are această posibilitate. Se consolează însă cu meciurile fiului său, care face baschet şi al cărui susţinător fervent este.

„Boala asta mi-a schimbat complet perspectiva asupra întregii vieţi. Mă bucur de fiecare zi în care nu mă doare o încheietură, mă bucur de fiecare lucru pe care pot să îl fac, de exemplu, să bat un cui, să-mi iau copilul în braţe sau să îmi torn un pahar cu apă”, spune pacientul.

Durerile apar, în continuare, din senin

Subliniază, însă, că poliartrita reumatoidă se tratează cu medicamente şi nu cu ceaiuri băbeşti, aşa cum au tendinţa să facă unii bolnavi. Deşi îşi ia medicamentele la timp, mai are momente când durerile apar pe neanunţate.

„Am zile când mă doare, am avut zile când am funcţionat perfect până la ora şase şi jumătate şi după am avut dureri crunte. Asta e boala, trebuie să trăiesc cu ea toată viaţa”, a conchis bărbatul.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite