Bulgaria şi România vor cumpăra împreună medicamente scumpe pentru a obţine un preţ mai bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul anului 2015, Bugaria şi România vor începe să cumpere împreună medicamente scumpe pentru a obţine preţuri mai bune la cantităţi mari, a anunţat duminică ministrul bulgar al Sănătăţii Petăr Moskov, relatează site-ul Novinite.com.

Moskov a declarat că Sofia şi Bucureştiul vor încerca să convingă şi alte ţări europene să se alăture acestei „uniuni farmaceutice”, ulterior, arată Mediafax.

Acesta a mai adăugat că achiziţionarea de medicamente va fi negociată de către Ministerul Sănătăţii şi a adăugat că autorităţile vor căuta cele mai mici preţuri posibile.

Ministrul bulgar al Sănătăţii, citat de postul de radio Darik, a recunoscut însă că ministerul va achiziţiona medicamente generice.

Acesta a precizat că, prin schimbarea politicii cu privire la produsele farmaceutice, se opune cheltuirii nechibzuite a unor fonduri în valoare de un miliard de leva (peste 511,3 milioane de euro).

Moskov a mai adăugat că Fondul bulgar pentru asigurări de sănătate va semna contracte doar cu spitale care pot oferi pacienţilor tratament complet. Ministrul a anunţat totodată că opţiunea privatizării unor spitale va fi repusă pe agendă.

El a subliniat că pacienţilor li se va permite să efectueze plăţi suplimentare pentru tratamente prin intermediul fondurilor de asigurări şi că aceştia nu vor putea să plătească spitalelor în mod direct.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite