Bolnav în comă, refuzat de medici
Un bărbat de 84 de ani, în comă, a fost plimbat, ieri după-amiază prin Bucureşti, de la un spital la altul. Neurologul care era de gardă la Spitalul Colentina, primul medic la care a ajuns
Un bărbat de 84 de ani, în comă, a fost plimbat, ieri după-amiază prin Bucureşti, de la un spital la altul. Neurologul care era de gardă la Spitalul Colentina, primul medic la care a ajuns bătrânul, a refuzat să-l consulte şi să-i facă analizele.
"Doctoriţa a ţipat continuu, nici măcar nu a atins bolnavul", a declarat Gabriel Radu, medic la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti (SAMB). Bolnavul a fost, într-un final, consultat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş". Tot ieri, potrivit medicului Cristian Grasu, coordonator SAMB, un alt bolnav a fost plimbat de la Spitalul "Foişor" la "Dimitrie Gerota", apoi din nou la "Foişor" pentru ca, în final, să fie internat la "Floreasca". (Mediafax)




















































