Arafat: Dacă eu deranjez şi dacă eu dispar şi sistemul poate fi lăsat să meargă mai departe, atunci soluţia e simplă
0Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că, dacă el este cel care deranjează, soluţia este simplă, având în vedere că este numit pe funcţie, nu este nici ales şi nici nu ocupă funcţia prin concurs. Arafat a adăugat că nu crede că cineva doreşte dărâmarea sistemului SMURD.
Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a vorbit la Digi 24, luni seară, despre riscul ca SMURD să se întoarcă la nivelul anilor 2000.
”Riscul este să strici ce funcţionează şi să nu pui nimic mai bun în loc. Tot ce am auzit până acuma nu este o viziune nouă, este o întoarcere la trecut. Sunt lucruri luate din memoria unor persoane care se perindă şi dau sfaturi, aceste persoane nu sunt în stare să vadă evoluţiile care au fost şi au fost împotriva lor de când sunt aceste evoluţii şi ele trăiesc în trecutul lor şi în memoria lor, a anilor 2000”, a declarat Raed Arafat.
Acesta a combătut şi afirmaţia ministrului Alexandru Rafila potrivit căreia unităţile de primiri urgenţe şi ambulanţa sunt structuri finanţate de Ministerul Sănătăţii: ”Nu finanţează Ministerul Sănătăţii, finanţează bugetul de stat prin diferite instituţii”.
Raed Arafat a mai spus că dacă persoana lui deranjează, soluţia este una simplă.
”Dacă persoana doctorului Arafat deranjează, eu sunt într-o poziţie numită, nu sunt nici ales, nici pe concurs, sunt numit. Dacă eu sunt cel care deranjez şi dacă eu dispar şi sistemul poate fi lăsat să meargă mai departe, atunci soluţia e simplă: depersonalizează sistemul de persoana lui Arafat şi sistemul merge mai departe. Dar nu distrugi sistemul în ideea că depersonalizezi, dacă l-am dezintegrat. Nu, asta nu e depersonalizare, e dezintegrare”, a adăugat Arafat.
Acesta a precizat, însă, că are încredere că nu se doreşte distrugerea sistemului SMURD.
”Eu am toată încrederea la toate nivelurile, nu cred că cineva doreşte să dărâme acest sistem. Nu cred că cineva doreşte să distrugă un lucru care funcţionează bine pentru România şi mai ales în aceste momente. Cred că s-ar bucura o singură persoană, dacă ar vedea un sistem de urgenţă distrus într-o ţară membră NATO şi UE. Şi nu vreau să spun cine este această persoană, cred că ştim cine este. Dacă vom ajunge la nivelul în care se va decide revenirea sistemului la ce a fost la nivelul anilor 90- 2000, atunci clar că mulţi dintre noi care lucrăm la acest nivel nu mai avem ce căuta pentru că nu avem cum să ducem sistemul înapoi la anii 90-2000”, a precizat Arafat.
Întrebat dacă ar pleca din funcţie, secretarul de stat a subliniat că mulţi colegi de-ai săi gândesc la fel.
”Nu numai eu, cred că mulţi colegi gândesc la fel cum gândesc şi eu”, a declarat Raed Arafat.