A inceput sezonul bijuteriilor in galeriile de antichitati | adevarul.ro

A inceput sezonul bijuteriilor in galeriile de antichitati

Publicat:
Ultima actualizare:
0

In luna martie nu-i de mirare ca in magazinele de antichitati se vand cel mai bine bijuteriile. Nu cu mult timp in urma, galeria de antichitati Hanul cu Tei a vandut o pereche de cercei cu safire

In luna martie nu-i de mirare ca in magazinele de antichitati se vand cel mai bine bijuteriile. Nu cu mult timp in urma, galeria de antichitati Hanul cu Tei a vandut o pereche de cercei cu safire Ceylon si briliante in valoare de 90 de milioane lei. Galeria, care are propriii sai evaluatori, ofera o serie de piese vechi din aur si pietre pretioase - safire, rubine, smaralde, briliante - cu lucratura fina si cu parfum romantic de vremuri apuse. Bijuteriile vechi, de sfarsit de secol XIX, inceput de secol XX, sunt in majoritate lucrate in aur inferior, de 9-12 carate, cu aplicatii de diamante si emailuri, explica Cornelia Udrea, gestionar expert, cu peste 24 de ani experienta in domeniu. Pretul e influentat de starea in care se afla piesa respectiva. Piesele emailate sunt de obicei din aur care a fost tras pe o forma de ceara, foarte subtire deci foarte fragil; foita de aur care s-a degradat, emailul cazut sau "spart" sunt foarte greu de restaurat - cel putin la noi in tara. Bijuteriile simple din aur sau aur emailat se vand in galerie cu 319.000-350.000 lei/gram (aur de 14 carate) si 398.000-450.000 lei/gram (aur de 18 carate). Pentru bijuteriile mai pretentioase, avand drept ornament camee, geme (unele cu simbolistica religioasa), pietre pretioase sau semipretioase, preturile oscileaza intre 8 si 100 de milioane lei. La diamante, preturile sunt influentate de marimea si puritatea pietrei, de taietura, culoare etc. si pot sa varieze intre 400 si 1000 de dolari pe carat (atentie, caratele pentru pietrele pretioase nu sunt totuna cu caratul pentru aur). Bijuteriile cu diamante sunt evaluate functie de calitatea pietrei. La fixarea sumelor se folosesc cataloage cu preturile de pe piata occidentala, dar adaptate la posibilitatile de cumparare ale romanilor - deci mai scazute. Dintre ofertele mai deosebite ale galeriei, am retinut urmatoarele: - cercei cu safire Ceylon, taietura cabochon si 24 de diamante de 0,08-0,01 carate bucata, 6,9 grame - 47.850.000 lei; - pandantiv cu lant de aur de 18 carate, 12,56 g, cu 59 de diamante 0,01-0,02 carate bucata, briliant de 0,03 carate cu incluziuni (Si1-Si2) si o piatra taietura cabochon culoare safir - 39.875.000 lei; - tabachera frumos lucrata din aur de 14 carate, cu ornament floral si pasari, 84,4 grame - 31.900.000 lei. Exista si piese pentru clienti cu buzunare mai "stramte". Am retinut, spre exemplu, un pandant tip caseta (medalion care se deschide) de inceput de secol XX, din aur inferior, ornament email cobalt cu motiv floral, 7,3 grame - 3.790.000 lei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite