198 de noi infectări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Bilanţul total al cazurilor confirmate ajunge la 17.585

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul de infectări a crescut uşor
Numărul de infectări a crescut uşor

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, joi, la 17.585 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 198 de noi îmbolnăviri. În acelaşi timp sunt înregistrate 1.151 decese, iar 10.581 de persoane s-au vindecat. Numărul pacienţilor în stare gravă internaţi la terapie intensivă a ajuns la 203.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 9.800 de  persoane. Alte 39.614 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 342.466 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 148 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 104.950 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 3 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor. 

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 3.026 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 535 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 105 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 35 în Marea Britanie, 8 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite