Secretele celui de-al doilea creier

În mod evident, creierul din intestine nu are emoţii, dar dacă le poate influenţa pe cele din creierul principal? FOTO Shutterstock

Când vine vorba de stări, decizii şi comportament, creierul nu e singurul care acţionează. O zi proastă se cunoaşte, de obicei, încă de dimineaţă, iar când suntem stresaţi creierul ne încurajează să mănâncăm. Ceea ce nu ştiu mulţi dintre noi este că aceste acţiuni nu sunt determinte de creierul pe care-l ştim noi, ci de un al doilea creier.

Corpul nostru are un sistem nervos complex separat, care a fost supranumit „celălalt creier“. El este alcătuit din aproximativ 500 de milioane de neuroni şi este vinovat pentru pofta de ciocolată şi prăjituri pe care o avem atunci când suntem stresaţi, scrie „New Scientist“.

Aflat în peretele intestinal, sistemul nervos enteric (SNE) deţine controlul asupra digestiei. Acum se pare că are un rol foarte important şi în ceea ce priveşte confortul nostru fizic şi mental. Acesta funcţionează atât independent, cât şi împreună cu creierul şi ne ajută să identificăm ameninţările şi reacţiile la acestea.

Pe lângă rolul de a controla amestecul alimentelor din stomac şi de a coordona contracţiile muşchilor, SNE menţine ambientul biochimic în diferitele părţi ale intestinelor, menţinând pH-ul corect şi compoziţia chimică necesară pentru ca enzimele digestive să îşi îndeplinească funcţia.

Dar mai e un motiv pentru care SNE are nevoie de un număr atât de mare de neuroni: mâncatul este plin de riscuri. La fel ca şi în cazul pielii, intestinul trebuie să oprească pătrunderea în organism a potenţialilor invadatori precum bacteriile şi viruşii. Dacă agenţii patogeni ajung, totuşi, în organism, celulele imune din intestin secretă substanţe inflamatorii, care sunt detectate de către neuronii din sistemul nervos enteric. Astfel, creierul din intestin fie provoacă diaree, fie transmite semnale creierului principal, pentru a provoca stări de vomă. 

De sute de ani, oamenii sunt convinţi că stomacul interacţionează cu creierul pentru a ne influenţa sănătatea sau bolile. Această legătură, însă, a început să fie studiată abia de secolul trecut. Atunci a devenit clar că SNE poate acţiona independent dacă se întrerupe legătura cu creierul, putând coordona procesul de digestie, şi chiar are capacitatea de a influenţa creierul. 

Factorul stării de bine

Cel de-al doilea creier deţine funcţii comune cu creierul principal. El este alcătuit din diverse tipuri de neuroni susţinuţi de celule nervoase, iar sângele are rolul de a menţine starea psihică stabilă. De asemenea, produce hormoni şi este generată aceeaşi cantitate de dopamină ca neuronii creierului principal. 

În creier, dopamina este o moleculă asociată cu plăcerea, iar în intenstin are acelaşi rol de a transmite mesaje între neuronii care coordonează contracţiile muşchilor. 

Semnale transmite şi serotonina, cunoscută ca fiind molecula „stării de bine“. Ea are rol în prevenirea depresiei şi asigurarea unui somn regulat, în reglarea temperaturii corpului şi al apetitului. Serotonina produsă în intestin intră în sânge şi ajută la refacerea ficatului, a plămânilor şi a celulelor avariate. Are, de asemenea, un rol foarte important în dezvoltarea inimii şi a oaselor.  

Cum poate influenţa stările

În mod evident, creierul din intestine nu are emoţii, dar întrebarea este dacă le poate influenţa pe cele din creierul principal. Consensul general este că neurotransmiţătorii produşi în intestin nu pot pătrunde în creier, dar se pare că semnalele trimise influenţează stările psihice. 

Asemenea semnale transmise din intestine către creier pot explica de ce mâncărurile grase ne fac să ne simţim bine. Atunci când sunt ingeraţi, acizii graşi sunt detectaţi de receptorii din stomac, care apoi transmit semnale către creier. 

Dovezi privind legătura dintre cele două creiere există şi în ceea ce priveşte reacţia la stres. Sentimentul de „fluturaşi“ în stomac este rezultatul faptului că sângele este redirecţionat spre muşchi, ca parte a unui răspuns de tipul „luptă sau fugi“, dictat de creier. Totuşi, stresul conduce şi la producerea de grelină, un hormon care induce foamea, dar care reduce nervozitatea şi depresia.  

Michael Gershon de la un centru medical din New York sugerează că legăturile dintre creierul din intestine şi starea mentală au evoluat datorită faptului că informaţiile despre mediul înconjurător sunt recepţionate de stomac. „Trebuie să ţineţi minte că interiorul stomacului este, de fapt, exteriorul corpului“, spune el. Aşa că vedem pericolul cu ochii, îl auzim cu urechile şi îl detectăm cu stomacul. 

Până unde ajung comparaţiile dintre cele două creiere 

Mulţi dintre oamenii de ştiinţă se opresc la memorie, dar Gershon nu este unul dintre ei. El ne spune povestea unui asistent medical de la un spital militar, care făcea clismă pacienţilor paralizaţi, în fiecare dimineaţă la ora 10. Atunci când a plecat, înlocuitorul lui a renunţat la acest obicei. Totuşi, la ora 10 în dimineaţa următoare, toţi pacienţii din salonul asistentului şi-au continuat rutina, fără a mai fi nevoie de clismă. Întâmplarea datează din anii '60 şi, deşi Gershon recunoaşte că nu au mai existat cazuri similare de memorie a stomacului, rămâne deschis la această idee.

Instinctul 

Ideea de instinct sau de „fluturaşi în stomac“ este foarte bine stabilit, dar de fapt acea senzaţie începe cu semnalele venite din creier. Sentimentul care rezultă, de nervozitate sau de excitare, poate afecta deciziile: să sar sau să nu sar cu coarda elastică?, să accept sau nu o a doua întâlnire? Dar ideea că cel de-al doilea creier condiţionează răspunsul nu este garantată. Instinctul subconştient implică sistemul nervos enteric, dar creierul este cel care percepe ameninţarea. În ceea ce priveşte raţiunea, chiar şi Gershon acceptă că cel de-al doilea creier nu face acest lucru. „Religia, poezia, filosofia, politica – toate acestea sunt treburile creierului principal.“

S-a mai vehiculat ideea că anumite componente din laptele matern ajută la dezvoltarea neuronilor din intestine. Acest lucru poate explica de ce bebeluşii prematuri care nu sunt alăptaţi au un risc crescut de a face diaree şi enterocolită necrozantă, boală în care porţiuni din intestin se inflamează şi mor.

Descoperirea că problemele cu SNE sunt de vină pentru tot felul de boli, înseamnă că cel de-al doilea creier merită mai multă recunoaştere decât i s-a acordat în trecut. O mai bună înţelegere a acestui creier poate ajuta mult eforturile de a controla bolile, de la obezitate şi diabet, până la probleme asociate în mod normal cu creierul, precum Alzheimer sau Parkinson. Şi, totuşi, numărul cercetătorilor care se ocupă de cel de-al doilea creier este mic. 

În ceea ce priveşte boala Parkinson, de exemplu, problemele cu mişcările necoordonate sau cu muşchii incontrolabili sunt cauzate de moartea celulelor care produc dopamină în creier. Totuşi, cercetătorul german Heiko Braak a descoperit că aglomerările de proteine sunt cele care produc răul, care sunt prezente şi în celulele din creier, şi în cele din intestine. De fapt, luând în considerare distribuţia acestor aglomerări la persoanele care au decedat de Parkinson, Braak consideră că boala începe din intestine, ca rezultat al unui declanşator din mediu, cum ar fi un virus, şi apoi se întinde până la creier prin nervul vag.

În acelaşi fel, încrengăturile care se găsesc în creierul celor care suferă de Alzheimer  sunt prezente şi în neuronii stomacului. Cei cu autism sunt dispuşi la probleme gastrointestinale, care, se pare, sunt cauzate de aceleaşi mutaţii genetice care afectează şi neuronii din creier.