Tribunalul a decis: Sorin Ovidiu Vîntu, arestat preventiv pentru 29 de zile
0Tribunalul Bucureşti a decis vineri arestarea pentru 29 de zile a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar, acuzaţi de şantajarea lui Sebastian Ghiţă.
Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă, iar cei doi vor fi încarceraţi la Direcţia Cercetări Penale.
În 21 aprilie, Sorin Ovidiu Vîntu, alături de Ion Ilie Cezar, a fost reţinut, pentru şantaj de procurorii Parchetului instanţei supreme, pentru că a pretins lui Sebastian Ghiţă 150.000 de euro lunar, acţiunea survenind unei plângeri din 4 aprilie a managerului Realitatea Media. Lui Ghiţă i s-au cerut 200.000 de euro, însă managerul Realitatea a spus că dă doar 150.000 de euro, relatează Mediafax.
Banii au fost ceruţi pentru ca Ghiţă să "să fie lăsat în pace" de Vîntu şi să rămână managerul Realitatea, după ce patronul Asesoft a plătit datoriile postului TV şi a făcut investiţii, suma ridicându-se la zece milioane de euro.
Ca garanţie că Ghiţă va face ce i se cere, Vîntu l-a trimis pe Ion Ilie Cezar, zis Nelu Legionaru, să fie "umbra" managerului Realitatea TV, a susţinut Parchetul, situaţie confirmată de interceptările realizate de anchetatori.
În momentul în care Ion Ilie a fost prins de anchetatori cu suma de 150.000 de euro, la sediul Realitatea TV, acesta a spus că reprezintă rata de leasing pentru un elicopter, însă, potrivit contractului, această rată este de 13.000 de euro, mai spun procurorii.
La Direcţia pentru Cercetări Penale, Sorin Ovidiu Vîntu l-a acuzat pe Sebastian Ghiţă că este "o unealtă a Cotroceniului" şi l-a avertizat pe preşedintele Traian Băsescu cu faptul că, luni, i se pregăteşte "o surpriză".