Sorin Oprescu: „Am început munca şi au început să vină şi pacienţii, dar nu am intrat încă în sala de operaţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Oprescu este judecat într-un dosar de corupţie FOTO Mediafax
Sorin Oprescu este judecat într-un dosar de corupţie FOTO Mediafax

Sorin Oprescu a declarat, luni, că a început să ofere consultaţii medicale, asta după ce mai mulţi pacienţi s-au prezentat la cabinetul fostului primar al Capitalei de la Spitalul Universitar. Oprescu este cercetat sub control judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Sorin Oprescu a ajuns luni dimineaţă, în jurul orei 9.30, la Spitalul Universitar unde a început să lucreze după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

La intrarea în unitatea spitalicească, Oprescu a declarat că s-a întors la spital încă de săptămâna trecută, însă nu a putut opera pentru că a fost nevoit să obţină mai multe documente.

„Am început munca şi au început să vină şi pacienţii. Nu am intrat încă în sală (sala de operaţii - n.r.) pentru că jumate din săptămâna trecută am umblat cu nişte hârtii, că aşa e la noi, dacă nu ai ştampilă umbli pe drumuri”, a spus fostul edil înainte de a intra în spital. 

El a menţionat că a fost primit bine de colegi, iar pacienţii săi au aflat din presă că acesta s-a întors la locul de muncă.

Oprescu a mai precizat că i-a fost dor să opereze, însă acest lucru îl făcea şi în perioada în care era primar, însă doar sâmbăta şi duminică.

„Trebuie să ne lămurim în ce măsură Sorin Oprescu a desfăşurat sau nu activitate medicală în ultimii cinci ani”

Săptămâna trecută, Colegiul Medicilor Bucureşti (CMB) preciza că urmează să se lămurească în ce măsură chirurgul a desfăşurat sau nu activitate medicală în ultimii cinci ani.

Potrivit CMB, Sorin Oprescu figurează cu locul de muncă la UMF Carol Davila, în funcţia de profesor universitar, motiv pentru care are dreptul să desfăşoare inclusiv activitate medicală în unităţile de învăţământ medical.

„Calitatea de primar nu este incompatibilă cu calitatea de cadru didactic”, se mai arată în informare, conform căreia la dosarul lui Sorin Oprescu există şi o copie a poliţei de sigurare încheiate la Astra S.A. pentru intervalul iunie 2015 - iunie 2016, perioada în care îi este avizat şi certificatul de membru în colegiu.

„Ceea ce noi ştim este că profesorul Sorin Oprescu, în calitatea sa de medic şi profesor universitar la o facultate de medicină este membru al CMR, iar ultima avizare a fost făcută cu respectarea prevederilor legale”, concluzionează medicii din biroul executiv.

Cu toate acestea, conducerea CMB a precizat că urmează să se lămurească în ce măsură pe parcursul ultimilor 5 ani Oprescu a desfăşurat sau nu activitate medicală, menţionând că în acest sens au fost purtate discuţii şi cu Colegiul Medicilor din România, forul naţional.

Oprescu, sub control judiciar

Săptămâna trecută, Curtea de Apel Bucureşti i-a admis lui Sorin Oprescu o cerere de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Oprescu are mai multe obligaţii, printre care: să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti; să se deplaseze doar la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, magazine alimentare şi farmacii de pe raza sectorului 1 sau unităţi spitaliceşti din Bucureşti; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi sau martori din dosar; să nu exercite funcţia de primar; să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice.

Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa — director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Mircea Octavian Constantinescu — directorul Direcţiei Economice din Primăria Generală a Capitalei, Florin Şupeală — director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Claudiu Bengalici — administrator al unei societăţi comerciale, Cristian Stanca (fostul său şofer), Ruxandra Avasiloae — director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite