Salman Rushdie, în vizită la Adevărul
0Arhicunoscutul scriitor britanic de origine indiană a vizitat azi redacţia Adevărul.
Volubil şi dornic să discute despre cărţile sale şi mai puţin despre episodul biografic care a urmat după apariţia „Versetelor satanice”, Salman Rushdie a depănat amintiri despre primii ani de şcoală la Londra, unde „a fi inteligent”, „a fi străin” şi „a nu fi bun la sport” erau greşeli de neiertate. În ce priveşte „greşeala” a doua, ea înseamnă discriminare acum, ca şi atunci.
Salman Rushdie a povestit şi cum au fost anii petrecuţi în publicitate, domeniu care aprecia cu adevărat oamenii ingenioşi, precum şi începuturile carierei de scriitor şi implicaţiile pe care le-a avut fenomenul emigraţiei în biografia personală. Invitatul special al Editurii Polirom la Târgul de Carte Gaudeamus ne-a dezvăluit programul său de lucru, purtându-ne în laboratorul în care îşi prepară cărţile. Am aflat cum a lucrat la „Seducătoarea din Florenţa”, romanul a cărei traducere în limba română va fi lansată mâine la Gaudeamus. Şi ne-a împărtăşit impresiile sale despre premiile literare, neezitând să-şi exprime opinia cu privire la premiul Nobel.
Citiţi în "Adevărul" de mâine un fragment din interviul care va fi publicat integral în "Adevărul Literar şi Artistic" din 1 decembrie 2009.























































