Recunoștința statului român pentru revoluționari: mama unui erou martir primește 1.300 de lei, iar un luptător cu rol determinant ia 2.400 de lei
0Românii care au ieșit în stradă în Decembrie 1989 nu știau ce-i aia o revoluție. Învățaseră doar la istorie despre ea. Nici nu aveau certitudinea că fiecare strigăt al lor de libertate se va uni cu cel al altora de lângă ei și împreună vor reuși să dea jos un regim care durase aproape jumătate de veac. Și-au riscat libertatea și viața și mulți chiar au fost bătuți, aruncați la Jilava, împușcați, uciși și arși.
Statul român a hotărât că toți sunt eroi și merită cinstiți ei și urmașii lor. Așa a apărut Legea 42/1990, pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989. Revoluționarii trebuiau să facă dovada faptelor deosebite în luptele pentru victoria revoluţiei şi să fie recomandaţi de o asociaţie, un club, o fundaţie sau o ligă a luptătorilor.
Printre drepturile de care revoluționarii și urmașii acestora beneficiau se numără: prioritate la închirierea şi cumpărarea de locuinţe din fondul de stat, acordarea unei suprafeţe de teren în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, acordarea unei camere în plus pensionarilor de invaliditate de gradul I, acordarea de credite bancare sau facilităţi pentru cumpărarea sau construirea unei locuinţe, atribuirea fără plată a locurilor de veci, acces gratuit la creşele şi grădiniţele subvenţionate de stat, dar și acces gratuit la tratament şi consultaţii în spitale şi policlinici sau medicamente și proteze în mod gratuit.
Ce conținea dosarul
La dosar trebuiau să existe acte care să dovedească în ce fel s-a implicat revoluționarul în victoria democrației. În cazul morților, era mai simplu. În primul rând, trebuia ca la dosar să existe certificatul de deces și să se dovedească cu o altă adeverință de la Procuratura Militară împrejurarea în care a murit la Revoluție. Și în cazul răniților, situația era cumva similară, în sensul că la dosar trebuiau depuse acte medicale care să dovedească faptul că au fost răniți în zilele Revoluției și o adeverință de la Procuratura Militară în care să se arate situațiile în care au fost răniți. În cazul celor arestați, aceștia puteau aduce probe cum ar fi fișe de camere sau celule.
Revoluționarii se adresau unei comisii din care făceau parte reprezentanți din mai multe ministere, dar și ai asociațiilor de revoluționari. Prima comisie a funcționat până în 1993, și o alta în perioada anilor 1996-1997. Cu toate acestea, au mai existat situații când revoluționarii au putut să-și obțină certificatul și în perioada anilor 2000-2004, dar doar prin hotărâri judecătorești.
Percepții diferite ale Revoluției, indemnizații diferite
Vremurile s-au schimbat, iar politicienii au intervenit asupra legii, fiind amendată de cel puțin zece ori. Modificările au apărut și ca urmare a dezbaterilor din spațiul public despre Revoluție, pentru că mișcarea de stradă care a dărâmat comunismul în România a fost percepută în mod diferit: într-un fel în acel decembrie 1989 și imediat după, și altfel în următorii 35 de ani.
Iniţial, ne explică revoluționarul Costinel Venus Mirea, din Craiova, care de 35 de ani luptă dintr-un scaun cu rotile pentru drepturilor celor care au avut de suferit în urma Revoluției, au primit certificat de revoluționar persoane care au murit la Revoluție, persoane care au fost rănite, reținute și persoane care s-au evidențiat cu fapte deosebite și ulterior au primit titlul de luptător determinant în Revoluție, ca urmare a acestor percepţii diferite ale Revoluției.
Indemnizații nu se acordau inițial decât soților celor decedați, părinților celor decedați și răniților, dar numai celor cu grad de invaliditate unu, doi și trei. Ulterior, după apariția Legii 341/ 2004, s-au acordat indemnizații pentru toate categoriile de revoluționari: urmași de eroi, răniți cu și fără grad de invaliditate, reținuți și luptători cu merite deosebite. Acest nou act normativ era unul de preschimbare, prin care nu se acordau noi titluri, ci reglementa preschimbarea certificatelor pe care le aveau beneficiarii Legii 42/1990 cu certificate obținute conform Legii 341/2004, ceea ce însemna încă o furcă caudină. Practic, revoluționarii certificați deja pe Legea 42 trebuiau încă o dată să aducă dovezi că au participat într-un fel sau altul la Revoluție.
Inegalități revoltătoare
În prezent, mai sunt 12.794 de revoluționari în plată. Aici sunt cuprinși răniții, reținuții, urmașii, dar și luptătorii cu rol determinant, luptătorii cu merite deosebite. Diferența între ultimele categorii este dată de indemnizație lunară. Dacă revoluționarii cu rol determinant primesc lunar aproximativ 2.400 de lei, cei cu merite deosebite primesc aproximativ 1.300 de lei cu cinci ani înainte de vârsta limită de pensionare, dar să aibă un stagiu de cotizare de 15 ani.
În România mai trăiesc aproximativ 900 de oameni care sunt urmași ai revoluționarilor. Aici apar multe problem, pentru că, spune Mihai Dodu, fost secretar de stat în cadrul Secretariatului pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, „statul nu-și respectă propria lege. Avem mamă de erou martir care ia 1.300 de lei și avem luptător cu rol determinant care ia 2.400 de lei, întrucât casele de pensii nu respectă legea, nu updatează coeficientul de câștig mediu salarial așa cum trebuie. Care cum s-a descurcat are și această indemnizație. Dacă o mamă de erou martir care are acum 80 de ani nu s-a mai dus la Casa de pensii să-i pună pe acei angajați să respecte legea, ea rămâne cu bani puțini, cu 1.300 de lei. Eu m-am dus în instanță și, după doi ani de judecată, am obținut 2.500 de lei“, explică Dodu, care este și urmașul unui revoluționar împușcat.
Practic, fostul secretar de stat vrea să ne spună că nu este o lege clară care să spună că un revoluționar rănit ia 1 leu, urmașul ia 2 lei și tot așa, ci fiecare primește atât cât a obținut în instanță, dacă s-a adresat magistraților, sau în funcție de Casa de pensii de care aparține.
Un participant la Revoluție care a rămas cu un grad de invaliditate primește lunar suma de aproximativ 2.022 de lei. În România sunt doar doi revoluționari mari mutilați care primesc între 3.000 și 4.000 de lei. Toți revoluționarii însă au de suferit întrucât coeficientul de câștig mediu salarial a rămas plafonat la nivelul anului 2010.
Orașe mici, dar cu rol determinant
Problema, din punctul său de vedere, este mult mai gravă în cazul orașelor care au căpătat titlul de orașe cu rol determinant: „Am ajuns la situații în care luptători cu rol determinant, dintre care unii sunt și impostori, și-au luat și terenurile, le-au și vândut și apoi le-au luat încă o dată. E o mizerie că te iei cu mâinile de cap. Vorbim de Legea recunoștinței față de eroi. Așa sună, nu? Care recunoștință? Într-un final, nu prea există recunoștință pentru ei. Șefii de asociații de revoluționari și-au obținut certificate de revoluționari cu rol determinant și i-au băgat și pe alții, mergându-se până la premierul Marcel Ciolacu. Pentru ca revoluționarii să aibă rol determinant, au făcut orașele cu rol determinant. Ce recomandă Buzăul să fie cu rol determinant? Legea spune clar: până la fuga lui Nicolae Ceaușescu, la 22 decembrie 1989 ora 12.09, oamenii din orașul X trebuie să-și fi pus viața în pericol, în oraș să aibă loc lupte cu forțele de represiune, să fie victime, uciși, răniți, ori la Buzău nu s-a întâmplat acest lucru. Au măsluit dosarul și când au venit la un fost secretar de stat, acesta a și dat drumul la tiparniță“, dezvăluie el mecanismele la limita legii prin care unii obțin lunar sume de bani nemeritate.
Dacă vorbim doar despre Buzău, sunt aproximativ 100 de oameni care au certificate cu rol determinant. „100 ori 2.400 de lei lunar vedeți la cât se ridică plata în mod lunar. Și mai sunt și alte orașe în această situație: Târgoviște, Piatra Neamț, Suceava, Deva, Hunedoara, Reșița, Băile Herculane, făcut oraș cu rol determinant de Gelu Voican Voiculescu“, spune Mihai Dedu.
Foștii turnători dovediți au rămas fără certificate
De-a lungul anilor, mai mulți revoluționari au rămas fără certificat de revoluționar după ce Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a adus acte doveditoare care au demonstrat faptul că aceștia au colaborat cu Securitatea. Conform Legii 341/2004, cunoscută și drept „Legea recunoștinței“, nu au drept la certificate de revoluționar „persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activităţile fostei Securităţi ca poliţie politică, precum şi persoanele care au organizat, au acţionat, au instigat şi au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluţiei“.
CNSAS a dat publicității, în 2018 și 2019, o listă cu 295 de revoluționari care primiseră decizii definitive și irevocabile de colaborare cu Securitatea. Primele demersuri au început în anul 2020, când au fost anulate primele 42 de certificate. Inclusiv în ceea ce-l privește pe Ion Iliescu s-a cerut retragerea titlului de revoluționar.
O altă modificare a legislației a avut loc în ce-i privește pe luptătorii cu merite deosebite. Aceștia nu au mai primit indemnizații vreme de câțiva ani pentru că în spațiul public, tot dezbătându-se subiectul Revoluției și contrarevoluției, din ce în ce mai mult, s-a mers pe ideea că nu a fost Revoluție, ci a fost o lovitură de stat. Drepturile lor au fost reluate din 2015, când s-a amendat din nou Legea 341/2004. „Din punctul meu de vedere, este o teză falsă. A fost Revoluție nu numai până pe 22 decembrie, ci până s-au terminat acțiunile contrarevoluționare și a trebuit să apărăm Revoluția. După părerea mea, a fost Revoluție atât cât prevăd normele Legii 341. Aceste norme îi recunosc pe cei morți și răniți la Revoluție până la data de 10 ianuarie 1990“, spune revoluționarul Costinel Venus Mirea.
Se încarcă comentariile...
