Promoţia Academiei de Poliţie a primit marţi primul grad profesional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 500 de studenţi au absolvit anul acesta Academia de Poliţie FOTO Adevărul
Aproape 500 de studenţi au absolvit anul acesta Academia de Poliţie FOTO Adevărul

Ministerul de Interne a anunţat că 497 de studenţi au absolvit anul acesta cursurile Academiei, iar 447 dintre ei au fost repartizaţi în structurile instituţiei.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul de Interne, 233 de absolvenţi (147 de băieţi şi 86 de fete) vor lucra la Poliţie, 69 (53 de băieţi şi 16 fete) la Poliţia de Frontieră, 97 (85 de băieţi şi 12 fete) vor fi jandarmi, iar 48 vor activa în structurile de pompieri.

Alţi 50 de absolvenţi au fost instruiţi pentru a activa în structurile Ministerului de Justiţie, ei având specializarea Penitenciare.

Pentru prima dată după patru ani, promoţia 2014 va fi încadrată direct, în condiţiile în care, în anii precedenţi, absolvenţii Academiei de Poliţie au fost obligaţi să aştepte mai multe luni până când s-au creat posturi pentru ei.

Absolvenţii vor fi repartizaţi la noile locuri de muncă începând cu 28 iulie, în funcţie de mediile obţinute şi de necesarul de personal.

Şeful de promoţie este Loredana Basamac, care a absolvit Facultatea de Poliţie, specializarea Drept, cu 9,95 şi a fost declarată şef de promoţie.

La festivitatea de absolvire au fost prezenţi, pe lângă rudele şi prietenii studenţilor, premierul Victor Ponta, ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şeful SIE, Teodor Meleşcanu, fostul ministru al Afacerilor Interne Radu Stroe şi toţi şefii de arme din structurile Ministerul de Interne.

„Toţi cei 497 de absolvenţi aţi obţinut o diplomă de poliţist, poliţist de frontieră, jandarm sau pompier, însă greul abia acum începe. Meseria pe care aţi îmbrăţişat-o este una dificilă, este o meserie a riscului şi uneori a sacrificiului. Veţi avea de depăşit obstacole şi le veţi depăşi, dar veţi avea şi satisfacţii pe măsură pentru că toate acestea vor face parte din frumoasa profesie pe care v-aţi ales-o", le-a transmis studenţilor, la finalul ceremoniei, ministrul Gabriel Oprea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite