Prima reacţie a lui Klaus Iohannis, după avizul negativ al CSM privind raportul lui Tudorel: Suntem departe de o revocare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut astăzi primele declaraţii după avizul negativ dat de CSM cu privire la cererea de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. „Suntem departe de o revocare” a procurorului şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, a mărturisit acesta.

"O decizie astăzi? Nu. Trebuie să aşteăt diferitele documente cum ar fi motivarea de la CSM. Dar, în condiţiile date, este evident că suntem departe de o revocare", a spus Klaus Iohannis, la intrarea în Cercul Militar.

Preşedintele Iohannis participă la prezentarea bilanţului DNA pentru anul 2017, alături de şefa parchetului anticorupţie, ambasadori şi alte oficialităţi.

Ministrul Justiţiei a anunţat marţi că nu va participa la bilanţ pentru că nu a primit din timpul raportul de activitate de la DNA.

CSM a dat marţi aviz negativ privind propunerea de revocare a Codruţei Koveşi de la şefia DNA.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite