Preşedintele Klaus Iohannis va promulga vineri legea care permite decontarea tratamentului pe toată durata vieţii victimelor de la Colectiv
0Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri, că va promulga peste două zile, legea care permite decontarea tratamentului pe toată durata vieţii victimelor de la Colectiv.
Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă va promulga legea are prevede că statul roman decontează victimelor Colectiv tratamentul pe toată viata şi a răspuns: ”Pot să vă spun în premieră că vineri, exact când se împlinesc 5 ani, voi promulga legea despre care aţi vorbit, legea care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit”. conform News.ro
De asemenea, întrebat dacă consideră că s-a schimbat ceva în cei cinci ani de la tragedie şi a precizat: ”Cu siguranţă că lucrurile s-au schimbat şi am învăţat ceva, cel puţin politicienii mai responsabili au învăţat ceva de aici”, potrivit sursei citate.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, n 14 octombrie, un proiect de lege potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma evenimentului de la Colectiv, din 30 octombrie 2015, vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora.
Într-o scrisoare deschisă către autorităţile statului român, un grup de 15 răniţi în incendiul din Colectiv reclamau că rămân fără sprijin pentru buna desfăşurare a tratamentelor medicale necesare prevenirii înrăutăţirii stării cicatricilor provocate de incendiul care a avut loc în urmă cu cinci ani.