Ludovic Orban a rupt sapa la plantarea de pomi din Maramureş: Am dat de foarte multe rădăcini - VIDEO
0![FOTO Captura](https://cdn.adh.reperio.news/image-c/c4c111c1-8f7e-4639-a200-d807a685ac0c/index.png?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, a participat, sâmbătă, la o acţiune de plantare de puieţi în judeţul Maramureş, dar i s-a rupt sapa, la scurt timp după ce s-a apucat. Orban a precizat că este o zonă unde au fost tăiaţi copaci, solul fiind plin de ramificaţii. ”Am dat de foarte multe rădăcini şi este mai greu de scos pământul”, a declarat Orban.
Ludovic Orban a participat, sâmbătă, în judeţul Maramureş, la acţiunea ”Împădurim Maramureşul”, alături de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, preşedintele CJ Maramureş, Ionel Bogdan, dar şi zeci de voluntari.
La scurt timp după ce a început, Ludovic Orban a rămas fără sapă.
”E o zonă unde au fost tăiaţi copaci, sunt rădăcini ramificate pe suprafeţe foarte mari şi în săpare am dat de foarte multe rădăcini şi este mai greu de scos pământul”, a declarat Orban jurnaliştilor.