Limbajul secret al hackerului-interlop Ghenosu. Vezi ce înseamnă „buze”, „nasuri” sau „vampiri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Ghinea (Ghenosu)
Florin Ghinea (Ghenosu)

Florin Ghinea, cunoscut drept Ghenosu, a fost condamnat astăzi la nouă ani de închisoare de magistraţii Tribunalului Prahova, pentru şantaj şi infracţiuni informatice cu carduri bancare, în acelaşi proces primind pedepse alţi 13 membri ai grupului infracţional condus de Ghenosu.

Ancheta în acest dosar a fost demarată de procurorii DIICOT începând cu luna august 2008 când  s-au sesizat cu privire la faptul că membrii grupării Ghenosu s-au constituit într-un grup infracţional organizat, care în perioada anului 2008, s-au ocupat cu săvârşirea de infracţiuni privind criminalitatea informatică şi parte din ei , cu infracţiuni comise cu violenţă, trafic ilicit de droguri, recrutarea unor tinere din ţară şi  exploatarea lor sexuală îndeosebi pe relaţia Spania.

Reţea organizată pe ierarhii mafiote


Grupul infracţional a fost condus de Pârjol Florin-Nicolae zis „Ghenosu” care fiind recent liberat din penitenciar revenind ulterior  pe raza mun. Târgovişte , localitatea sa de domiciliu, şi-a reluat activităţile infracţionale atrăgând şi alte persoane cărora le-a stabilit roluri şi atribuţii determinate.

Realizând că din comiterea de infracţiuni pe linia criminalităţii informatice, mai precis din sfera infracţiunilor comise cu instrumente de plată electronică (card-uri), se obţin rapid importante sume de bani,  Pîrjol Florin Nicolae , zis „Ghenosu „ împreună cu Şerban Viorel zis „Călin” (finul său) şi Iordănoiu Gabriel zis „Buratino” (finul lui Şerban Viorel ) şi-au conceput un plan desfăşurare al activităţilor infracţionale, atrăgând la acestea pe restul inculpaţilor şi învinuiţilor, fiecare dintre aceştia având participaţii diferite , unii dintre ei cunoscând doar un număr restrâns din ceilalţi membrii ai grupului.

„Buze”, „nasuri”, vampiri”


Edificatoare în acest sens sunt convorbirile purtate de Pîrjol Florin Nicolae zis „Ghenosu”,  în care acesta atenţionează alţi membrii ai grupului infracţional, asupra conţinutului discuţiilor purtate, făcând referire chiar şi la faptul că nu poate purta discuţii pe anumite teme prin telefon.

În aceeaşi ordine de idei relevante sunt şi  denumirile utilizate  în limbajul folosit de membrii grupării cu ocazia discuţiilor telefonice,  prin termeni generali ca „guri de bancomat”, „buze”, „nasuri”, „tractor”, pentru aparatele electronice confecţionate artizanal şi destinate copierii datelor de identificare ale card-urilor bancare (skimmer-e),   delimitând modelele de skimmer prin termeni ca „C-uri”, „V-uri” „Vampiri” , dispozitivele ce conţin aparatură destinată filmării momentelor în care utilizatorii introduc codurile personale de identificare (PIN) sunt denumite „ochi”, iar ATM-urile sunt denumite „prăvălii”, camerele de filmat „barăci”.

Ghenosu căuta ATM prin ţară

În perioada de referinţă, octombrie 2008 - ianuarie 2009, Pârjol Florin Nicolae, Şerban Viorel, Romaşcu Marian şi Mihai Constantin s-au ocupat de identificarea spaţiilor ţintă (ATM-uri din ţară şi străinătate), asigurarea logistică a derulării activităţilor ilegale, atât prin procurarea de echipamente cât şi prin finanţarea operaţiunilor.

Pentru a efectua retrageri frauduloase de numerar utilizând card-uri contrafăcute au fost folosiţi: Mihai Titi, zis „Nistor”,  Iordănoiu Alin Ioan,   Iordănoiu Gabriel, zis „ Buratino”, Olariu Marin , zis „Oli”, Olariu Alexandru, zis „Mască”, Gheorghian Ştefan, zis „Raţă”, Caramalău Ştefan zis „Fane Pătatul” şi Marin Valentin Dan.

Retrageri din străinătate

Exemplificăm una din situaţiile concrete prin care inculpaţii şi învinuiţii, folosind procedeele şi modalităţile sus-menţionate în perioada octombrie-noiembrie 2008 au efectuat un circuit infracţional complet, plecând de la deplasări  în străinătate în scopul copierii de date de identificare ale unor card-uri, până la efectuarea de retageri frauduloase de numerar, astfel:

Ghenosu: Ei nu ....e bun că e toţi cu noi !

În ziua de 14 noiembrie 2008, orele 17:55 Şerban Viorel apelează pe Pârjol Florin Nicolae căruia îi raportează activităţile efectuate de ceilalţi membrii ai grupului infracţional (Mihai Constantin şi Caramalău Ştefan în Germania) care montaseră un skimmer la un ATM, în Germania , skimmer care copiase  un număr de nouăzeci de date de identificare de pe benzile magnetice ale cardurilor bancare.

De asemenea Şerban Viorel îi aduce la cunoştinţă liderului de grup faptul că dispozitivul ce conţinea aparatura destinată filmării momentelor în care utilizatorii introduc codurile personale de identificare (PIN), denumită „baghetă” a fost blocată prin aplicarea unei benzi de tip scotch .

ŞV:-  A luat-o( n.n. făcând referire la „gură”) , nouăzeci au rămas .... (n.n. făcând referire la „date de identificare de card-uri bancare " )
PFN:-  Meserie barosane, nu ?
ŞV:-  Da’ ştii ce s-a întâmplat nu ?
PFN:- Ce ?
ŞV:-  Treişpe nu le-a văzut că ....s-a, s-a, s-a prins unii de baghetă şi-a lipit pe gaura de la baghetă un  scotch .
PFN:-  Bă dă-i dracu’ !
ŞV:-  ...(injurii)....da’ treişpe, s-a pierdut treişpe, că o oră, o oră a mers în gol, ştii ?
PFN:-  Da, da.
ŞV:-  S-a prins şi-a scos, a scos limba la gaură....
PFN:- Îhî.
ŞV:-  ...a scos limba la gaură şi după aia a lipit un scotch la gaură !
PFN:-  Bă ai dracu’ bă băiatule !
ŞV:-  Auzi şi tu mâncaţi-aş gura !
PFN:-  Bine că nu s-a cardit să ia foc !
ŞV:-  Da, da, da.
PFN:- Păi şi ce face, mâine se mai duce ?
ŞV:-  Se duce, păi ce, a mai stat o oră şmecheria acolo şi-ţi dai seama că      într-o oră avea timp să ducă cineva, nu ?
PFN:-  Da. Da’ ştii ce zic eu,  ADIŢĂ să se ducă să o pună dimineaţa aşa, să n-o mai lase toată ziua, nu ?
ŞV:-  Păi şi dacă mânca’, pune să n-o lase, dacă tot a pus-o ăla, ce să n-o lase, nu ?
PFN:-  Da, da., e bine barosane ...(injurii)....îmi dai aer să trăiesc !
ŞV:-  Îţi dai seama, rămâne şaizeci, cu ce-o mai lua şi mâine cinzeci-şaizeci, poimâi’, alea e, se face vreo două sute şi ceva, măcar să ţină, nu vezi că şi ăia sunt f.... acolo ?
.........
ŞV:-  ....că cică e un norvegian, un elveţian, un francez, un portughez, un.....
PFN:-   Ei nu ....e bun că e toţi cu noi !
ŞV:-  Toţi grămadă pe noi mâncaţi-aş !”

Ghenosu nu făcea retrageri de bani

Potrivit procuorilor DIICOT, circuitul infracţional al grupării Ghenosu poate fi rezumat la :

•    confecţionarea artizanală de skimmere realizată de: Romaşcu Marian, Mihai Constantin, Boantă Valentin şi Bîrleanu Aristide Cătălin;
•    montarea skimmerelor la diferite ATM-uri din ţară si străinătate realizată de: Romaşcu Marian, Mihai Constantin, Şerban Viorel, Caramalău Ştefan, Stoica Flavian, Olariu Marin, Olariu Alexandru, Voicu Andrei, Neacşu Eugen Florin, Chiriţă Robert Leonard şi Cîrstian Tiberiu Mihail;
•    descărcarea datelor copiate de skimmere în calculator şi rescrierea acestora pe card-uri blank, folosind dispozitive hardware şi software specifice efectuării acestor tipuri de operaţiuni: Romaşcu Marian, Mihai Constantin, Olariu Alexandru,  Cîrstian Tiberiu Mihail şi Voicu Andrei;
•    repartizarea membrilor grupului infracţional pe „echipe” şi distribuirea card-urilor falsificate este realizată de Pârjol Florin Nicolae, Şerban Viorel, Romaşcu Marian şi Mihai Constantin;
•    retragerile frauduloase de numerar sunt efectuate de către toţi membrii grupării mai puţin Pârjol Florin Nicolae;

„Brigada”

Din probele administrate în cauză a rezultat în mod evident calitatea lui Pîrjol Florin Nicolae de lider al grupului infracţional organizat şi  de iniţiator al activităţilor ilicite desfăşurate de ceilalţi membrii ai grupului său infracţional, sub controlul său strict. În această calitate inculpatul a recrutat membrii în cadrul grupului infracţional, aceştia fiind persoane faţă de care avea un ascendent moral , date fiind antecedentele sale penale, ori renumele pe care acesta şi-l crease în comunitate.

Controlul asupra membrilor grupului era exercitat personal de Pîrjol Florin Nicolae acesta motivându-şi membrii prin asigurarea de venituri substanţiale, precum şi protecţie. Grupul său infracţional era denumit “brigadă”, în mediile infracţionale din Târgovişte.

Locurile de întâlnire

Pîrjol Florin Nicolae reuşise o bună organizare a grupului infracţional, membrii având roluri determinate, de la asigurarea protecţiei, comiterea de infracţiuni cu violenţă, până la comiterea de infracţiuni cu mijloace de plată electronică.
Întotdeauna când se deplasează de la domiciliu Pârjol Florin-Nicolae este însoţit de mai mulţi membrii ai grupării care au misiunea de a-i asigura securitatea. Liderul şi membrii grupării au stabilite locuri de întâlnire cum ar fi : staţiile peco OMV şi Petrom din str. Calea Bucureşti, barul „Tabu”, restaurantele „Aristocrat” sau „Casa Veche”, toate din mun. Tîrgovişte.

În grupare se intra doar pe recomandări

Pârjol Florin-Nicolae este ţinut în permanenţă la curent cu activităţile membrilor grupului infracţional pe care îl conduce, trasându-le sarcini chiar dacă nu este în localitate.     Inculpatul stabilise moduri clare de acceptare de noi membrii în cadrul grupului , fiind necesar în acest sens recomandări din partea unor persoane de încredere.  Totodată membrii noi recrutaţi erau testaţi de Pîrjol Florin Nicolae, prin diferite metode, cu privire la loialitatea lor faţă de lider şi grup.
    Din cercetări a rezultat faptul că grupul astfel constituit avea o ierarhie piramidală, iar „avansarea în grad” era condiţionată de comiterea unor fapte grave (tâlhării, şantaj, sechestrări).

Cununia sau botezul asigura poziţia superioară

O altă metodă prin care membrii grupului câştigau o poziţie superioară era  prin cununie sau botez sau legături de rudenie.
În ierarhia grupului, după Pîrjol Florin Nicolae se aflau inculpatul Şerban Viorel zis “Călin” şi învinuitul Neacşu Eugen, aceştia la rândul lor fiind secondaţi  de Iordănoiu Gabriel .
Exemplificăm în acest sens faptul că Pîrjol Florin Nicolae i-a botezat copilul lui Şerban Viorel, iar Iordănoiu Gabriel i se adresează lui Şerban Viorel cu apelativul “naşule”.

Dedicaţii pentru „Regele Târgoviştei”


De asemenea rolul de lider al lui Pîrjol Florin Nicolae reiese şi din  modul în care este privit de ceilalţi membrii ai grupului, apelându-l sau făcându-se referire la el ca “Sheri”( ce derivă de la sherif), „Împăratul” sau „Regele Tîrgoviştei” (cum i se dă o dedicaţie muzicală de către Iordănoiu Gabriel,  cu ocazia botezului copilului lui Şerban Viorel, aspecte ce sunt surprinse pe DVD-ul nr. 2 ,ataşat procesului verbal de efectuare a percheziţiei informatice asupra DVD-urilor ridicate de la Pîrjol Florin Nicolae).

Apartenenţa la grup era dată de tatuajele pe ceafă

Apartenenţa la grup era dată şi de tatuajele imprimate pe ceafă, tatuaje ce reprezintă un cod de bare sub care sunt trecute datele de naştere ale purtătorilor.
    Pîrjol Florin Nicolae a dezvoltat legături şi cu alte grupări infracţionale din ţară, printre care cu Clanul Cordunenii din Iaşi, Clanul Duduienii şi Clanul Cămătării din Bucureşti.
   
„Ori ne bagă în combinaţie, ori să dispară de pe la TÂRGOVIŞTE”

    - în ziua de 25.10.2008, orele 17:50 Şerban Viorel este apelat de Pîrjol Florin Nicolae zis „Ghenosu” care a aflat de existenţa altor grupări care acţionează pe „teritoriul” său şi îi dă indicaţii lui Călin despre modul cum va trebui eliminată respectiva grupare:

„ŞV:- (neinteligibil) naşule!
PÎRJOL FLORIN NICOLAE-  Băi finule!
ŞV:-  Îm!
PÎRJOL FLORIN NICOLAE-  Ia cheamă-l pe PORCARU la discuţie mă şi spune-i, băi a spus naşul aşa. Ăia care sunt de la IAŞI de face ce face pe aici, ori ne bagă în combinaţie, ori să dispară de pe la TÂRGOVIŞTE.
ŞV:- Aha.
PÎRJOL FLORIN NICOLAE-  La noi la TÂRGOVIŞTE nu face nimeni combinaţie fără noi, să nu ne bage în combinaţie.
ŞV:-  Îhî! E cu PPORCARU sigur ăia, nu?
PÎRJOL FLORIN NICOLAE-  Sută la sută cu PORCARU.
ŞV:- Aha.
PÎRJOL FLORIN NICOLAE-  Îi spui, băi nene noi te respectăm. Eşti asta e, tu mănânci tu da ce faci? Aduci altă lume să mănânce aicea.
ŞV:-  Normal.
PÎRJOL FLORIN NICOLAE-  Ne bagi în combinaţie. Vrei să fie bine şi pentru tine şi pentru asta toată lumea, a zis naşul aşa. Bagă-ne în combinaţie ca să fie bine dacă nu când vine naşul acasă după aia o să fie rău.
ŞV:- Aha.
PÎRJOL FLORIN NICOLAE-  Păi, ce face!
ŞV:-  A, nu e a lu’ COSTEL.
PÎRJOL FLORIN NICOLAE-  Că nu e, nu e alui CORDONEANU, nu e nimica, nu e a lui COSTEL.
.......................................
PÎRJOL FLORIN NICOLAE-  Bagă-ne în combinaţie dacă vrei să fie bine. Dacă nu, nu mai face nimeni nici o combinaţie aici la TÂRGOVIŞTE.
ŞV:- Îhî.
PÎRJOL FLORIN NICOLAE-  Ia-l la discuţie.
ŞV:-  Hai că-l sun acum.”

CITEŞTE ŞI

Judecătorii amână la nesfârşit procesul în care interlopul Adrian Corduneanu este acuzat de şantaj

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite