Legea siguranţei cibernetice a scos oamenii în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea care le va permite serviciilor secrete accesul în sistemele informatizate ale instituţiilor de stat sau private a scandalizat societatea civilă care consideră că în baza acestei legi românii vor avea parte de „oaspeţi nepoftiţi“ în computerele şi telefoanele private.

Legea siguranţei cibernetice ce a fost adoptată vineri de Senat, după ce de Camera Deputaţilor a trecut tacit, a scos în weekend câteva sute de persoane în stradă.

Chiar dacă Senatul susţine într-un comunicat de presă că legea „nu se adresează persoanelor fizice, utilizatoare de internet. Prevederile legii se aplică «persoanelor juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietari, administratori, operatori sau utilizatori de infrastructuri cibernetice».

Cu alte cuvinte, legea nu face obiectul reglementării activităţii posesorilor individuali de computere“, ieri câteva sute de români au protestat la Bucureşti şi în Cluj faţă de adoptarea acestei legi. „Noi, prin acest protest, sperăm să fim remarcaţi de noul preşedinte al României, Klaus Iohannis. Sperăm că va returna legea în Parlament pentru revizuire sau o va ataca la Curtea Constituţională. Practic, prin această lege, SRI poate atenta la viaţa privată. Până acum ştiam că se pot controla mijloacele informatice, se pot asculta telefoane, dar numai cu avizul unui judecător. Acum, se poate intra oricând în viaţa privată, practic ne întoarcem la situaţia de pe vremea lui Ceauşescu, este o legiferare a abuzului“, este de părere sociologul Mircea Kivu.

Politicienii susţin însă că legea le va permite serviciilor secrete să aibă acces la datele deţinute de furnizorii de internet şi telefonie pentru a putea contracara eventualele atacuri cibernetice. „Sunt vizate toate instituţiile publice de drept public sau de drept privat care deţin structuri de natură cibernetică. Ele trebuie să respecte nişte reguli de securizare a echipamentelor folosite. Sunt date importante, sunt unele date cu caracter secret, care, pentru a nu fi accesate sau virusate, trebuiesc luate anumite măsuri“, a explicat Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, cameră de care legea a trecut fără a fi supusă dezbaterii.

Riscul unui atac cibernetic creşte

Concret, prevederile articolului 17 este cel care a scandalizat societatea civilă. Acesta spune că „pentru realizarea securităţii cibernetice, deţinătorii de infrastructuri cibernetice au următoarele responsabilităţi: să acorde sprijinul necesar, la solicitarea motivată a Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, CERT-RO şi ANCOM, în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin acestora şi să permită accesul reprezentanţilor desemnaţi în acest scop la datele deţinute, relevante în contextul solicitării”.

Şeful Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, Georgian Pop, consideră benefică această lege. „Trebuie să găsim echilibrul corect între dreptul la viaţă privată pe de o parte, dar şi dreptul fiecărui om de a trăi în siguranţă şi de a fi ferit de pericolul statelor teroriste. Atacurile cibernetice, în perioada următoare, vor fi tot mai intense, riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale se schimbă. Dacă acum 15 ani nu exista această ameninţare, pe an ce trece, riscul unui atac cibernetic la nivelul infrastructurilor critice ale statului, dar şi la nivelul fiecărui individ creşte“, este de părere deputatul Georgian Pop. ;

Ce sunt infrastructurile cibernetice

Infrastructurile cibernetice sunt definite în lege astfel: infrastructuri din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, constând în sisteme informatice, aplicaţii aferente, reţele şi servicii de comunicaţii electronice. Cu alte cuvinte, legea se referă la furnizori de internet, telefonie, mail sau facebook, dar şi bănci sau instituţii publice.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite