Jaful din Olanda. Adrian Procop, unul dintre cei acuzaţi de furtul tablourilor din Rotterdam, prins în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tablourile ar fi fost furate de români din muzeul din Rotterdam în octombrie 2012
Tablourile ar fi fost furate de români din muzeul din Rotterdam în octombrie 2012

Adrian Procop, al patrulea hoţ acuzat că a furat cele şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam şi dat în urmărire internaţională, a fost prins în Marea Britanie, au declarat vineri, pentru Mediafax, oficiali din Poliţia Română. Autorităţile britanice discută vineri cererea de extrădare a lui Procop în România.

Bărbatul a fost prins joi, de Interpol Manchester, în urma unor informaţii primite de la Interpol Bucureşti, au precizat sursele citate de Mediafax.

Adrian Procop era dat în urmărire internaţională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012.

Autorităţile britanice vor lua vineri în discuţie cererea de extrădare în România a lui Adrian Procop, potrivit surselor citate.

Radu Dogaru şi Eugen Darie, doi dintre inculpaţii din dosarul privind furtul tablourilor din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, au primit marţi primele condamnări. Magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 au decis ca aceştia să stea câte şase ani şi opt luni la închisoare. În cazul celor doi instanţa a mers pe o procedură simplificată după ce şi-au recunoscut faptele. Sentinţa nu este definitivă.

Prejudiciu estimat la 18 milioane de euro

Pe 15 iulie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Judecarea dosarului a început pe 13 august, la Judecătoria Sectorului 3. La primul termen de judecată, avocaţii celor acuzaţi de furtul tablourilor au contestat expertiza realizată de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), care concluziona că cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţiile din 1 martie, de la locuinţa Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.

Şapte picturi celebre în ulei, furate în octombrie 2012

Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait” de Meyer de Haan şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, „cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni”, au precizat procurorii. 


Primele pedepse din dosarul furtului de tablouri din Olanda: doi dintre suspecţi au primit câte şase ani de închisoare

Radu Dogaru şi Eugen Darie, doi dintre inculpaţii din dosarul privind furtul tablourilor din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, au primit marţi primele condamnări. Magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 au decis ca aceştia să stea câte şase ani şi opt luni la închisoare. În cazul celor doi instanţa a mers pe o procedură simplificată după ce şi-au recunoscut faptele. Sentinţa nu este definitivă.

EXCLUSIV Cum au fost prinşi hoţii români care au comis „Jaful secolului“

La împlinirea unui an de la furtul tablourilor din Olanda, procurorul DIICOT Raluca Botea, coordonatorul cercetărilor din acest caz, explică pentru prima dată, într-o întâlnire cu jurnalişti de la un important ziar quality din Olanda, „NRC Handelsblad“, şi de la „Adevărul“, cum i-a prins pe hoţii români

EXCLUSIV Declaraţiile expertului român căruia hoţii i-au dat să analizeze picturile sustrase de la Rotterdam: „Am avut în mână tablourile furate!“

„Adevărul“ vă prezintă în premieră ultima întâlnire a două dintre celebrele tablouri cu o persoană care nu avea legătură cu furtul lor: Mariana Dragu, curator la Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional de Artă (MNAR). Ea a acceptat să spună povestea apariţiei picturilor în România, într-o întâlnire cu jurnalişti de la un important ziar quality din Olanda, „NRC Handelsblad“, şi de la „Adevărul“.

Dosarul Jaful Secolului. Drumul tablourilor furate: din Olanda în sobă

Specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) au declarat ieri că cenuşa analizată în dosarul furtului de tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam din octombrie 2012 provine din arderea a cel puţin trei tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză. Drumul operelor celebre din muzeu în soba din baie a unei românce din Tulcea.

EXCLUSIV Ecranizarea furtului tablourilor din Rotterdam, blockbuster cu actori străini şi buget record pentru România

Dacă un grup de români a  furat tablouri în valoare de 18 milioane de euro dintr-un muzeu din Rotterdam, regizorul Tudor Giurgiu vrea să dea o „lovitură” pe piaţa cinematografică. Filmul de acţiune despre cele întâmplate va avea un buget de 6-7 milioane de euro, iar aşteptările sunt ca încasările să fie duble.

Tablourile furate de la muzeul din Olanda, aduse în ţară în două perne. Mama unuia dintre suspecţi a recunoscut că a ars tablourile

Cele şapte tablouri furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012, ar fi fost aduse în România ascunse în perne, prin Vama Nădlac şi ar fi stat o perioadă în portbagajul maşinii lui Eugen Darie, se arată în rechizitoriul prin care cei şase suspecţi în acest dosar au fost trimişi în judecată. De asemenea, mama lui Radu Dogaru ar fi recunoscut în timpul audierilor că a ars tablourile în soba casei sale.

Jaful secolului: şase persoane au fost trimise în judecată în dosarul furtului de tablouri de la muzeul din Rotterdam

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism i-au trimis în judecată, luni, pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Suspecţii români în furtul de tablouri din Rotterdam vor să fie judecaţi în Olanda

Cei trei români acuzaţi că în octombrie ar fi furat şapte tablouri din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, vor să fie judecaţi în Olanda, a declarat avocatul acestora pentru ziarul olandez Telegraaf.

Româncă arestată în cazul furturilor de tablouri din Rotterdam. Un procuror şi doi poliţişti români sunt în Olanda

O româncă în vârstă de 19 ani a fost arestată luni dimineaţa la Rotterdam, Olanda, fiind suspectă în cazul furtului a şapte picturi de Matisse, în 2012, din muzeul de artă al oraşului, a anunţat poliţia din Rotterdam într-un comunicat, informează agenţia de ştiri AFP.

Percheziţii la Carcaliu: arme de vânătoare în casa unuia dintre tinerii reţinuţi pentru Jaful Secolului. Mătuşa lui Dogaru: „Blestemate să fie tablourile!“

După ce s-a aflat că o parte din cele şapte tablouri furate din Olanda s-ar afla la Carcaliu, poliţiştii au descins vineri după amiază în mai multe locuinţe ale apropiaţilor lui Radu Dogaru (28 de ani), unul dintre cei trei tineri acuzaţi de Jaful Secolului.

Valiza în care s-ar fi aflat tablourile furate din Olanda, în curtea unei case din Carcaliu. Pânzele nu sunt de găsit

În urma percheziţiile desfăşurate marţi în localitatea Carcaliu din judeţul Tulcea a fost găsită celebra geantă pe care ar fi adus-o Radu Dogaru (28 de ani) la mătuşa sa imediat după ce a ajuns în ţară. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite