Incendiu puternic la o vilă din zona Băneasa din Bucureşti. Nu sunt victime
0
Un incendiu a izbucnit, luni, la o casă din zona Băneasa din Capitală, focul a cuprins o parte a mansardei şi s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri. La faţa locului sunt mai multe echipaje de pompieri care încearcă să stingă flăcările. Persoanele care locuiau în imobil sunt în afara oricărui pericol, potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti.
UPDATE Incendiul a fost localizat, principala activitate a pompierilor în acest moment fiind lichidarea incendiului.
Incendiul a izbucnit la o vilă de pe strada Muntele Găină, în jurul orei 12.00, după cum a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, citat de Mediafax.
Potrivit acestuia, focul a cuprins o parte a mansardei şi s-a extins în scurt timp pe o suprafaţă de 150 de metri. Astfel, la nivelul acoperişului sunt flăcări mari.
La faţa locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere, o maşină de descarcerare şi o autoscară, în acest moment pompierii încercând să stingă flăcările.
Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au precizat că nu există victime, iar persoanele care locuiesc în zonă se află în afară oricărui pericol.























































