Incendiu la fațada unui bloc în construcție din Nordul Capitalei. Fumul dens, vizibil de la distanță VIDEO UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un puternic incendiu a izbucnit luni la izolația unei clădiri în construcție în Sectorul 1 din București. Mai multe autospeciale de pompieri sunt la fața locului pentru a interveni, iar 20 de persoane din blocul vecin au fost evacuate. Incendiul a fost lichidat.

Incendiu la fațada unui bloc din Capitală - Captură Video
Incendiu la fațada unui bloc din Capitală - Captură Video

Update: Incendiul, care a afectat aproximativ 250 mp, a fost stins. Din clădirea afectată,  103 muncitori s-au autoevacuat. Nu s-au înregistrat victime.

Știre inițială:

Potrivit ISU București-Ilfov, incendiul a izbucnit pe strada Daniel Danielopolu, la izolația unei clădiri aflate în construcție. Fumul dens este vizibil de la câțva kilometri distanță. Echipele de intervenție includ opt autospeciale de stingere, două autoscări, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD. 

Nu au fost persoane surprinse de flăcări, potrivit sursei citate.  

A fost emis și un mesaj de avertizare prin sistemul RoAlert, în care oamenii sunt îndemnați să lase căile de acces libere pentru forțele de intervenție. 

A fost emis un mesaj RoAlert
A fost emis un mesaj RoAlert

Pompierii acționează de la înălțime, cu autoscara. Incendiul nu mai arde cu flacără deschisă. Suprafața afectată este de 250 de metri pătrați. Potrivit ISU, ard materialele depozitate pe acoperișul clădirii aflate în construcție. 

Între timp, au fost luate măsuri pentru evacuarea persoanelor din blocul învecinat. Până în acest moment, 20 de persoane au fost evacuate. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite