DNA a extins urmărirea penală pe numele lui Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, luni, extinderea urmăririi penale pe numele a doi foşti militari şi un avocat din cadrul Baroului Bucureşti, pentru infracţiuni de trafic de influenţă. Sunt efectuate acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

15 ore a fost audiat Coldea înainte să fie pus sub acuzare FOTO: Inquam
15 ore a fost audiat Coldea înainte să fie pus sub acuzare FOTO: Inquam

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale fată de cele patru persoane menționate în comunicatul inițial (doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență (față de trei persoane) și constituire a unui grup infracțional organizat”, se arată într-un comunicat al DNA.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

„În cursul anului 2023, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un ales local (martor în cauză) suma de 600.000 de euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că au influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat”, arată Direcţia Naţională Anticorupţie.

În contextul menționat mai sus, martorul, prin intermediul unei rude, ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială din folosul pretins, respectiv suma de aproximativ 234.000 de euro.

„În același timp, inculpații ar fi folosit o societate de avocatură pentru a transfera sumele de bani provenite de la potențialii beneficiari ai presupusului trafic de influență către societățile de consultanță pe care le controlează, creând aparența de legalitate a acestui circuit financiar, prin încheierea unor contracte de asistență juridică, respectiv contracte de consultanță”, se mai arată în comunicat.

Potrivit DNA, în cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

Știrea inițială:

Fostul șef operativ al SRI, generalul Florian Coldea, s-a prezentat luni, din nou, la DNA. Acesta va fi informat că i se aduc noi acuzații și i se va prelungi controlul judiciar, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență și spălare de bani.

Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 24 mai, în urma acuzațiilor formulate de omul de afaceri Cătălin Hideg. Acesta susține că generalii SRI ar fi intervenit ilegal în justiție, solicitând sume de bani în schimbul obținerii unor sentințe favorabile. 

Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunțat la DNA pe foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, ar fi depus zeci de înregistrări ale unor convorbiri care ar demonstra implicarea celor vizați în dosar și dovezi ale circuitelor financiare, privind plata pe care ar fi făcut-o pentru a-l ajuta să scape o condamnare într-un dosar cu fonduri europene.

„În perioada martie 2023 - aprilie 2024, trei dintre inculpaţi (cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpaţi a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranşe egale. În contextul menţionat mai sus, în aceeaşi perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială în sumă de aproximativ 100.000 euro", susţine DNA. 

Ar fi vorba despre 30 de astfel de înregistrări și dovezi ale transferului sumei de 100.000 de euro, parte din plata pe care Florian Coldea și Dumitru Dumbravă ar fi cerut-o pentru a-l scăpa de condamnarea într-un dosar penal cu fonduri europene.

Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă au achitat o cauţiune de 500.000 de lei fiecare pentru a rămâne sub control judiciar.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite