Festivalul de film L'Alternativa de la Barcelona: "Poliţist, adjectiv" îşi adjudecă premiul cel mare
Filmul "Poliţist, adjectiv", al regizorului român Corneliu Porumboiu a primit premiul cel mare la Festivalul de Film Independent L'Alternativa de la Barcelona, care şi-a încheiat sâmbătă cea de-a 16-a ediţie.
Premiul pentru cel mai bun lung-metraj de ficţiune, în valoare de 6.500 de euro, a fost adjudecat în competiţia oficială de la Barcelona de filmul lui Corneliu Porumboiu.
Acesta din urmă s-a aflat la Barcelona, atât pentru a răspunde întrebărilor publicului încântat de peliculă, la finalul proiecţiei, cât şi pentru prezentarea uneia dintre selecţiile de scurt-metraje ale UNATC, ale unora dintre regizorii români acum deja consacraţi, prin premiile ori distincţiile obţinute la festivalurile internaţionale.
Despre filmul său, Corneliu Porumboiu explica încă din timpul Festivalului că, atâta vreme cât, în general, el consideră că filmul este o operă în sine şi o imagine asupra realităţii, o părere despre lume şi despre cinema, important este ca "Poliţist, adjectiv", să fie vizionat de publicul larg, mai puţin contând participarea la un festival în competiţii oficiale, ori chiar câştigarea unui premiu.
"Indiferent că e în festivaluri ori chiar în competiţii, unde sunt jurii diferite, cu diferite criterii, important este ca filmul să fie văzut de publicul spaniol, mai ales că încă nu are distribuţie în Spania", a explicat regizorul român de ce doreşte ca "Poliţist, adjectiv" să fie apreciat şi din acest punct de vedere ca "un tot, un mediu în sine: pentru că fiecare centimetru de ecran e proiectat cu un scop".
Filmul este "un fals policier, cum îmi place mie să spun", dezvăluie Porumboiu, pentru că este de aşa manieră conceptualizat şi turnat, încât spectatorul să se aştepte la "acţiune, când de fapt este vorba de un tip care îşi caută sensul în viaţă" - iar insistenţa pe secvenţele prelungi, în care practic nu se întâmplă nimic, în care camera îl urmăreşte pe personajul principal aşteptând, ori ascuns după un stâlp, în timpul urmăririi, "fac parte tot din bucătăria" filmului, încheind cadrele de la început, aşa cum şi în dialogurile aparent lipsite de importanţă contează "fiecare replică, astfel încât să se poată ajunge la final, la discuţia cu şeful", mai spune regizorul român.
Filmul ICR "Poliţist, adjectiv" de Corneliu Porumboiu a fost selecţionat în competiţia oficială de lungmetraje de la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Film Independent din Barcelona L'Alternativa - o manifestare de referinţă în Spania şi Europa.
ICR Madrid a considerat că aceasta este o platformă optimă pentru prezentarea în premieră în capitala catalană a unui program complex, şi unei imagini cât mai clare asupra cinematografiei româneşti înainte şi după momentul 1989, drept pentru care a organizat o serie de activităţi de promovare a filmului românesc, pentru a marca cei 20 de ani de la revoluţia română şi de la căderea Cortinei de Fier în Europa, şi implicaţiile acestui moment asupra cinematografiei din România.
În cadrul Ciclului "Filmul românesc înainte şi după 1989" au fost proiectate peliculele "Pas în doi" de Dan Piţa, "Secvenţe" de Alexandru Tatos, "Reconstituirea" de Lucian Pintilie, "Moartea domnului Lăzărescu" de Cristi Puiu, "California dreamin´(nesfârşit)" de Cristian Nemescu, "Hîrtia va fi albastră" de Radu Muntean şi "Cea mai fericită fată din lume" de Radu Jude.
La Masa rotundă "Succesele filmului românesc înainte şi după 1989" moderată de Alex Navarro, director la Media Antena Catalunya, au participat criticul de film Mihai Chirilov, producătorul de film Ada Solomon, regizorul Corneliu Porumboiu şi directorul ICR Madrid, Horia Barna.
De asemenea, Facultatea de film din cadrul UNATC "I.L. Caragiale" Bucureşti a participat în calitate de "Şcoală invitată" la secţiunea "Şcoli de cinema în lume", cu două sesiuni de proiecţii de scurtmetraje, notează Agerpres.




















































