Decizia Tarom de a introduce zboruri pe ruta București-Brașov, criticată de Greenpeace

0
Publicat:

Organizația Greenpeace susține că sunt doar 166 de kilometri între localități, care pot fi parcurși cu trenul, iar aceste zboruri scurte sunt inutile.

Macheta aeroportului din Brașov FOTO. Facebook
Macheta aeroportului din Brașov FOTO. Facebook

Greenpeace România a reacționat la anunțul făcut de directorul general al companiei Tarom, care a spus că prima aeronavă care va ateriza pe noul aeroport din Brașov va fi una românească, Tarom urmând să lanseze curse regulate București – Brașov.

Potrivit Greenpeace România, lumea trebuie să încurajeze transporturile care poluează mai puţin, mai ales că vorbim de distanțe mici, iar trenurile sunt perfecte pentru așa ceva.

”În plină criză climatică, directorul TAROM anunţă că din 2023 vor începe zborurile pe ruta Bucureşti-Braşov, o distanţa de 166 de km ce poate fi parcursă în aproximativ 2-3 ore cu trenul. În comparaţie cu trenurile, impactul asupra climei generat de zborurile pe distanţe scurte este complet disproporţionat. Trenurile electrificate pe distanţe scurte în România sunt în medie de 15 ori mai eficiente din punctul de vedere al amprentei de carbon decât avioanele, care consumă enorm de multă energie şi ard 4 litri de kerosen pe secundă”, a transmis, miercuri, Greenpeace România, citată de G4 Media.  

Greenpeace crede că aviaţia este una dintre cele mai dăunătoare industrii pentru climă. 

”Trebuie să încurajăm şi să permitem călătoriile care acordă prioritate rezilienţei şi viitorului umanităţii. În timp ce guvernul României sprijină industria aviaţiei prin salvări şi subvenţii plătite din banii contribuabililor, industria feroviară a avut de suferit”, a mai transmis Greenpeace România.  

Graficul consolidat al activităţilor privind deschiderea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, convenit de către Consiliul Judeţean Braşov, împreună cu ROMATSA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română, prevede ca aeroportul să fie operaţional la jumătatea lunii iunie a anului viitor.

Compania aeriană Tarom a introdus și în vara anului trecut noi zboruri interne la numai o zi după ce publicase planul de redresare care cuprinde concedieri colective.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite