Cristian Cioacă a scăpat de arest. Judecătorii au decis să-l cerceteze în libertate pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu
0
Procurorii Parchetului General au cerut arestarea lui Cristian Cioacă pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Poliţistul a fost adus miercuri la Bucureşti cu mandat, deoarece legea nu le permite anchetatorilor să elibereze pe numele său o nouă ordonanţă de reţinere.
UPDATE: Instanţa a respins cererea de arestare preventivă a lui Cristian Cioacă, în dosarul "Elodia". Poliţistul va fi cercetat în libertate pentru omor calificat. Procurorii au făcut deja recurs la decizia judecătorilor.
UPDATE: Cristian Cioacă a ajuns la Tribunal, unde judecătorii urmează să decidă dacă eliberează pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
După cinci ani de la dispariţia Elodiei Ghinescu, Cioacă a fost pus oficial sub acuzare pentru omor calificat şi profanare de morminte.
Asta după ce, în urmă cu câteva luni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a stabilit că avocata este decedată. Această sentinţă permite trimiterea în judecată a lui Cristian Cioacă pentru omor calificat.
"Până la declararea decesului Elodiei, în dosar opera o prezumtie care ducea la inexistenţa unui element obligatoriu: pentru infracţiunea de omor este necesar desigur rezultatul infracţiunii adică decesul unei persoane. Până acum inexistenţa cadavrului îi obliga pe anchetatori să ia în calcul această prezumţie şi anume că avocata Ghinescu este în viaţă. În momentul în care a intervenit hotărârea judecătorească prin care s-a declarat moartea ei, această prezumţie a dispărut. Practic, cadavrul a fost înlocuit de hotărârea judecătoreasca", a explicat pentru adevarul.ro specialistul criminolog, Dan Antonescu.
În luna septembrie, procurorii au făcut noi percheziţii în apartamentul din Braşov, deţinut de avocată şi de soţul ei, Cristian Cioacă. În urma acestora, au fost găsite noi probe şi urme de sânge care, potrivit analizelor de laborator aparţin Elodiei.
Poliţistul braşovean a fost acuzat şi de „furt între soţi", după ce s-a constat că Cioacă şi-ar fi păgubit soţia de bunuri în valoare de 500.000 de lei şi pe familia acesteia de bunuri în valoare de 200.000 de lei. Printre lucrurile revendicate de familia Ghinescu, se numără decoraţii militare, costume naţionale, o haină de blană şi două rochii de mireasă ale avocatei.
De asemenea, s-a constatat că din cabinetul Elodiei au dispărut bunuri precum: cărţi de specialitate, diplome, mobilier, dar şi un laptop. Cioacă a refuzat să dea informaţii despre locul unde s-ar afla bunurile.
Atât părinţii Elodiei cât şi poliţiştii şi porcurorii care s-au ocupat de cazul dispariţiei acesteia sunt siguri avocata a fost ucisă şi că vinovat de această crimă este Cristian Cioacă.
„Acum se întâmplă ce trebuia să se întâmple în urmă cu cinci ani. S-au găsit foarte multe probe noi şi cred că adevărul va ieşi de data asta la lumină. El (n.r. Cristian Cioacă) a indus în eroare pe toată lumea, a reuşit să păcălească pe toată lumea”, a declarat Emilia Ghinescu, mama avocatei dispărute în 2007.
„El este criminalul fetei mele şi este şi cel care a profanat mormântul.”
„După atâta vreme, eu am încredere că o să se afle totul. După cât am suferit, încă aştept dreptatea. Am încredere în anchetă şi în ce fac procurorii. O să vadă toată lumea probele", a mai spus Emilia Ghinescu, corespondentului „Adevărul” de la Braşov.
Dacă va fi găsit vinovat de omor calificat Cristian Cioacă riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare.