Circulaţie îngreunată la metrou. O garnitură de tren s-a defectat. Oamenii au fost sfătuiţi să ia alte mijloace de transport în comun
0![Metrou FOTO Eduard Enea](https://cdn.adh.reperio.news/image-6/6f206932-14f9-40bd-91f8-efbec596ecd8/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D673%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Circulaţia la metrou a fost îngreunată, joi seară, după ce o garnitură de tren s-a defectat pe tronsonul Piaţa Muncii şi Piaţa Iancului. Garnitura a fost blocată în tunel, susţin reprezentanţii Metrorex, motiv pentru care călătorii au fost nevoiţi să stea, în mai multe rânduri, pe întuneric.
Concret, reprezentanţii ISU Bucureşti au trimis o autospecială la staţia de metrou Piaţa Muncii după ce au fost alertaţi de reprezentanţii Metrorex.
Potrivit digi24.ro, defecţiunea tehnică la metroul blocat între Muncii şi Iancului a fost remediată după 20 de minute, călătorii fiind duşi în staţia Piaţa Muncii
Circulaţia s-a desfăşurat pe un singur fir, garnitura fiind supusă unor verificări. Oamenii au fost sfătuiţi să apeleze la alte mijloace de transport în comun pentru a ajunge mai repede la destinaţie, notează sursa citată.