Cine este femeia care a atacat în instanţă OUG 14: „Am 800 de dosare civile şi 46 penale”
0Luiza Căzănescu, cea care a atacat la Curtea de Apel Bucureşti OUG 14, se numără printre cei care au fost la dezbaterea privind graţierea şi modificarea codurilor penale, organizată de fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, cerându-i lui Iordache "să fie bărbat de stat", să promoveze aceste legi şi "să lupte împotriva securităţii care a invadat toate organismele statului", ea spunând că are 800 de dosare civile şi 46 de dosare penale.
După dezbatere, Căzănescu a fost invitată de Iordache la discuţii, alături de o altă femeie care a cerut graţierea şi amnistia - "mama unui băiat care a furat decât trei maşini”.
Luiza Căzănescu, femeia care a atacat în contencios administrativ Ordonanţa de Ordonanţa de Urgenţă 14, prin care sunt abrogate prevederile Ordonanţei de Urgenţă 13, de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, a participat, în 30 ianuarie, la dezbaterea organizată de Ministerul Justiţiei.
"Vă rog, domnule ministru, să fiţi bărbat de stat, să promovaţi aceste ordonanţe în regim de urgenţă şi să daţi pe urmă şi amnistie, să ţineţi cu populaţia. Am avut 800 de dosare civile şi 46 de dosare penale, mi s-au inventat tot felul de mizerii. Eu vorbesc concret. Vă rog să aveţi curajul sa luptaţi împotriva securităţii care a invadat toate organismele statului, i-au scos pe copiii ăştia în stradă. Eu am un magazin şi vorbesc cu studenţii care au ieşit în stradă şi majoritatea au recunoscut că au fost plătiţi", a spus ea la dezbatere, stârnind proteste din partea sălii.
”Nu vă e ruşine? Ruşine să vă fie”, i-au strigat câţiva oameni din sală.
Ulterior dezbaterii, Luiza Căzănescu şi o femeie care a susţinut că fiul ei a furat "decât" trei maşini au fost invitate de ministrul Florin Iordache în biroul său.
De altfel, în timpul dezbaterii, femeia care susţinea că băiatului ei i s-a făcut o nedreptate a spus că vrea să discute personal cu ministrul, iar Florin Iordache a aprobat din cap.
Astfel că, după dezbatere, cele două femei şi Florin Iordache au mers împreună, discutând, aproximativ 40 de metri, până la biroul ministrului, în care au intrat toţi trei.
Luiza Căzănescu şi SC Luisa Casa de Modă SRL au deschis, în 10 februarie 2017, la Curtea de Apel Bucureşti, câte două procese pentru suspendarea, respectiv anularea Ordonanţei 14.
Căzănescu a fost condamnată de Tribunalul Dâmboviţa, în 15 iulie 2016, la trei ani şi două luni de închisoare, fiind acuzată de complicitate la abuz în serviciu.
Decizia nu a fost definitivă, recursul judecându-se, în prezent, la Curtea de Apel Ploieşti.
Luiza Căzănescu, administrator al SC Luisa Casa de Modă SRL, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA la 3 decembrie 2010, alături de alte cinci persoane, acuzate şi ele de abuz în serviciu.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2003 - octombrie 2005, inculpaţii Marius Daniel Pietricică, în calitate de director ARDAF Dâmboviţa, Marius Cristian Stan, în calitate de director adjunct asigurări ARDAF Dâmboviţa, Loredana Silvia Iacob, şef birou contabilitate şi Cristina Sânpetrean, inspector verificator în cadrul SCAsigurare Reasigurare ARDAF SA - Sucursala Dâmboviţa, au aprobat încheierea mai multor contracte (de consultanţă, de închiriere şi de marketing) între ARDAF Dâmboviţa şi firmele reprezentate de Luiza Căzănescu şi Ioan Igescu în condiţii nelegale şi cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, derularea acestora fiind, de asemenea, contrară normelor ARDAF şi prevederilor legale.
Contractele de consultanţă vizau promovarea şi vânzarea poliţelor "Căminul", asigurări de sănătate şi asigurări de viaţă, instruirea agenţilor de asigurări şi distribuirea de fluturaşi publicitari, iar contractele de marketing aveau ca obiect prestarea serviciilor de promovare şi publicitate a produselor de asigurare ARDAF, mai arată anchetatorii.
"Aceste contracte au fost decontate în condiţiile în care inculpatul Igescu Ioan, prin SC GTransoceanic SRL. nu a prestat niciun serviciu în favoarea ARDAF iar Căzănescu Luiza nu a respectat clauzele contractuale în integralitatea lor", potrivit DNA.
Prejudiciul adus ARDAF Bucureşti în acest caz ar fi fost de 6,7 milioane de lei (1,8 milioane de euro, la cursul din octombrie 2005), sumă pentru care ARDAF s-a constituit parte civilă în dosar, au mai susţinut procurorii.