Ce punem pe masă: pate de porc cu 40% apă, pâine cu E-uri şi pate de pasăre cu slănină şi şorici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
paine

Unele dintre cele mai consumate alimente de către români sunt adevărate bombe cu E-uri, cu sare, cu zahăr şi multă apă, atrag atenţia experţii de la Organizaţia pentru Protecţia Consumatorilor – InfoCons, care au analizat etchetele mai multor produse din cele mai cunoscute magazine.

Românii consumă foarte multă pâine, pate de porc şi de pasăre şi, mai nou, şi supă la plic. Însă multe dintre aceste alimente care ajung în coşul de cumpărături sunt adevărate bombe de E-uri şi sare. Inspectorii de la Organizaţia pentru Protecţia Consumatorilor - InfoCons au realizat mai multe studii în care au analizat ce conţin de fapt aceste produse prezente pe rafturile supermarketurilor.

50% din produsele de pâine au E-uri

De exemplu, 50% din produsele de pâine conţin E-uri. În plus, pâinea de pe piaţa românească are o cantitate de zaharuri cuprinsă intre 0,22 g şi 7 g. În ceea ce priveşte sarea din compoziţia acesteia, cantitatea este cuprinsă între 0,1 g şi 2,3 g. Enorm, spun experţii. Practic, aceştia au verificat 50 de produse de pâine care proveneau de la România Hypermarche SA, Auchan, Carrefour, Lidl, Frontera Trading SRL, Grewe SRL, Karamolegos Bakery România SA, Dobrogea, Boromir, Oltina, Velrom, Smart Food Solutions S.R.L şi Vel Pitar. „Pâinea noastră cea de toate zilele a ajuns astăzi să nu mai conţină doar făină, drojdie şi apă, ci şi tot felul de substanţe aproape imposibil de citit, alături de o cantitate considerabilă de zahăr. Aşadar, gândiţi-vă bine când cumpăraţi o pâine, pentru că s-ar putea să ajungem să facem un sandviş cu doar două felii de pâine, deoarece conţin tot ce ne trebuie sau tot ce nu ne trebuie, fără a mai adăuga ceva. Noi am citit eticheta pentru tine, însă va trebui să o citeşti şi tu”, subliniază Sorin Mierlea, presedintele InfoCons.

Mai exact, specialiştii au constatat că din punct de vedere al procentajului ingredientului principal (făină de diverse tipuri sau amestec de panificaţie) din compoziţia produsului, doar 26% afişează procentajul ingredientului principal. „Din punct de vedere al aditivilor alimentari regăsiţi în pâine, 50% din produse au în compoziţie E-uri. Numărul de aditivi alimentari variază între 0 şi 4. Mai exact, 8% din produse au în compoziţie 4 E-uri; 4% din produse au în compoziţie 3 E-uri; 14% din produse au în compoziţie 2 E-uri; 24% din produse au în compoziţie 1 aditiv; 50% din produse nu au în compoziţie E-uri”, mai spune sursa citată.

Pateul de porc, mai multă apă decât ficat

În acelaşi timp, 77,5% din produsele de pate de porc analizate conţin slănină, mai atrag atenţia experţii, care subliniază că doar 15% au în compoziţie ficat de porc. În total au fost analizate 40 de produse de la 14 producători/distribuitori. „Din punct de vedere al ingredientului principal: 45% au în compoziţie ca prim ingredient apa, 37,5% au în compoziţie ca prim ingredient ficatul de porc, 12,5% au în compoziţie prim ingredient slănină, 5% au în compoziţie prim ingredient alt tip de carne”, menţionează sursa citată. Din punct de vedere al aditivilor alimentari, 72,5% din produse au în compoziţie între 1 şi 6 E-uri (aditivi alimentari).

Cele mai multe E-uri au fost descoperite în anumite produse de la Bucegi, de la Antrefrig, Pikok şi Mandy. Podusele de la Scandia par cele mai curate din acest punct de vedere. Însă acestea din urmă au o mulţime de grăsimi şi acizi graşi saturaţi.

Pate de pasăre fără pasăre, dar cu porc

În ceea ce priveşte pateul de pasăre, s-a identificat că peste 40% au apă ca ingredient principal, 2,70% din produse au în compoziţie alt tip de carne şi că 64,86% din produse au E-uri. „Din punct de vedere al altor ingrediente regăsite în compoziţie: 92% au în compoziţie proteină animală din/de porc; 92% au în compoziţie slănină; 22% au în compoziţie şorici; 40% au în compoziţie ficat de porc, proteină animală din porc şi slănină; 70% au în compoziţie ficat de porc, proteină animală din porc, slănină şi sorici”, spun experţii.

Aplicaţii pentru etichete

InfoCons pune la dispoziţia consumatorilor o aplicaţie gratuită care poate fi descărcată pe telefon şi cu ajutorul căreia românii pot afla numericul de aditivi alimentari, cantitatea de zahăr, cantitatea de sare şi numărul de calorii din produsele scanate. „Dacă eşti la cumpărături sau acasă, scanează eticheta produselor pe care vrei să le consumi, pentru a afla tot ce trebuie să ştii despre produsele respective. Aplicaţia este disponibilă atât pentru IOS, cât şi pentru ANDROID”, precizează InfoCons.

Supă la plic cu peste 10 E-uri

Nici supa la plic nu stă mai bine. Potrivit specialiştilor InfoCons, aceasta are în compoziţie până la 10 E-uri şi cu 156% mai multă sare decât doza zilnică recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cele mai multe E-uri au fost găsite în supa de la Vifon, Nissin, dar şi în unele produse de la Maggi şi Kania.

Totodată, la mai mult de 60% dintre produsele analizate s-au regăsit arome, fără a fi specificate dacă sunt naturale sau nu, iar cantitatea de sare raportată la 100 g a fost între 0,7 g şi 12,8 g. Asta în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că aproximativ 2,5 milioane de decese ar putea fi prevenite dacă nivelul de consum global al sării ar scădea până la cantitatea recomandată de 5 grame/zi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite