Anchetă a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă în cazul părinţilor unui bebeluş, umiliţi de dispecerul de la 112 - Ambulanţa Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) s-a sesizat şi a solicitat declanşarea unei anchete disciplinare împotriva operatorului Serviciului de Ambulanţă Cluj în cazul celor doi părinţi care au sunat la 112 cerând ajutor pentru că fetiţa lor, de un an şi nouă luni, care avea probleme grave, însă medicul a refuzat să-i ajute.

„Ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist şi nu vom admite ca astfel de situaţii să fie tolerate, acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgenţă de a răspunde prompt şi eficient cetăţenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgenţă 112”, se arată într-un comunicat al Departamentulului pentru Situaţii de Urgenţă. 

Reacţia DSU vine după ce doi părinţi din judeţul Cluj au făcut publică o discuţie pe care au avut-o cu un dispecer de la Ambulanţă, atunci când au sunat la 112 deoarece fetiţa de un şi 6 luni urina cu sânge. Le-a răspuns o femeie care i-a certat că n-au sunat la medicul de familie, le-a spus că problema fetiţei nu este o urgenţă şi le-a cerut, pe ton ridicat, să nu o înveţe ce are de făcut.

Discuţia a avut loc anul trecut, dar tatăl fetiţei a intrat abia luni, 15 februarie în posesia ei, după ce a făcut o cerere la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. 

„Tatăl fetiţei: „Sărut mâna, fetiţa urinează şi când urinează are sânge”

Operator ambulanţă: „Medicul de familie, domnu’”.

Tatăl fetiţei: „La ora asta nu am medic de familie”.

Operator ambulanţă: „No şi acuma ce să vă fac pentru asta, nu vă supăraţi? E opărită?”

Tatăl fetiţei: „Nu e opărită”.

Mama fetiţei: „Am observat când urinează e sânge, am schimbat-o de pampers şi plânge”.

Tatăl fetiţei: „Doamna scumpă, am căutat jumătate de oră maşină. Nu e urgenţa? Dacă fata îmi păţeşte ceva, răspundeţi”.

Operator ambulanţă: „Eu nu răspund deloc. E copilul dumitale, nu trebuia să laşi să se ajungă până aici. Nu răspund eu deloc. Înseamnă că nu te-ai uitat la ea, foarte simplu. Eu nu răspund, răspunzi dumneata şi nevasta dumitale, nu sunt ai mei copiii. Eu pe ai mei mi i-am crescut. Eu sunt obligată pe urgenţă. Ce mă înveţi tu pe mine? Tu să îţi vezi de copil mai bine. Răspunzi, că e al tău” ,a  fost discuţia dintre părinţii micuţei şi operatorul de la ambulanţă, conform Pro TV.

Tatăl fetiţei, Iosif Zagor, susţine că abia după cel de-al treilea apel la 112 a fost trimisă o ambulanţă. Bebeluşul familiei Zagor s-a vindecat între timp, însă părinţii au decis să facă acest caz public.

De cealaltă parte, conducerea Serviciului de Ambulanţă Cluj a deschis o anchetă.  „La ora aceasta este o anchetă în curs. Comunicarea cu pacienţii trebuie să fie pe prim plan. Este un loc stresant, unde este agitaţie de multe ori, şi vedem rezultatele anchetei. Din punctul meu de vedere, trebuia o comunicare mult mult mai bună cu pacientul respectiv”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite