Alte marcaje pe pachetele de ţigări, de anul viitor. Ce semnifică noul cod de bare
0
Reguli mai stricte pentru producătorii şi importatorii de tutun. Începând de anul viitor, fiecare pachet de ţigări va fi marcat cu un identificator unic, cu scopul limitării comerţului ilicit cu ţigări.
Noul cod de bare va permite urmărirea fiecărui produs din momentul producerii până în momentul vânzării către primul distribuitor de retail.
Măsura se va aplica din data de 20 mai 2019 şi a fost prevăzută într-o directivă europeană transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 201/2016. Pentru produsele din tutun, altele decât ţigaretele şi tutunul de rulat, marcarea se va face începând din 20 mai 2024. „Înainte de introducerea în circuitul de vânzare cu amănuntul, toţi operatorii economici implicaţi în comerţul cu produse din tutun, inclusiv producătorul, au obligaţia de a înregistra intrarea tuturor pachetelor unitare aflate în posesia lor, precum şi toate mişcările intermediare şi ieşirea finală a pachetelor unitare din posesia lor, conform Legii nr. 201/2016.
Această obligaţie poate fi îndeplinită prin marcarea şi înregistrarea ambalajelor sub formă agregată, precum cartuşe, baxuri sau paleţi, dacă se asigură urmărirea şi asigurarea trasabilităţii tuturor pachetelor unitare“, a precizat ANAF.
Comisia Europeană a publicat, recent, în Monitorul Oficial, Regulamentul de punere în aplicare a Directivei privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun. În decembrie 2017, Comisia Europeană notificase statele membre despre faptul că legislaţia secundară privind sistemul de trasabilitate a tutunului a fost adoptată.
Ce semnifică noul cod de bare
Concret, identificatorul unic constă într-o serie unică de numere pentru fiecare pachet de ţigări, care vor oferi informaţii relevante despre produs. Astfel, primul număr constituie codul de identificare al emitentului de ID.
Următoarele caractere oferă informaţii despre producător, utilajul folosit la fabricarea produselor din tutun, descrierea produsului, piaţa de destinaţie pentru vânzarea cu amănuntul şi ruta de transport preconizată. În ultima poziţie, apar data şi ora fabricaţiei, marcate sub forma unei secvenţe numerice de opt caractere.