Sindicatele din învăţământ vor organiza un marş pe 1 iunie. Motivul: Guvernul nu este interesat de Educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simion Hăncescu, Şeful Federaţiei Libere din Învăţământ
Simion Hăncescu, Şeful Federaţiei Libere din Învăţământ

Sindicaliştii din Educaţie vor organiza un marş, pe 1 iunie, nemulţumiţi de proiectul noii ordonanţe de urgenţă privind salarizarea.

Şeful Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, a declarat, miercuri, pentru Digi 24, că toate sindicatele din Educaţie se vor implica la marşul de pe 1 iunie.

„Principalii beneficiari ai noii Ordonanţe de urgenţă prvind salarizarea sunt din sănătate. Sigur, nu neg importanţa sănătăţii, dar şi învăţământul este important. Am discutat cu Marius Nistor (liderul Sindicatului„ Spiru Haret”, n.r.) şi protestul probabil să îl vom face împreună. Este un interes al tuturor salariaţilor din învăţământ”, a spus Simion Hăncescu, Şeful Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Totodată, acesta a arătat că până în acest moment Guvernul nu a invitat sindicaliştii din Educaţie la noi negocieri.

„Nu avem semnal că suntem invitaţi”, a subliniat acesta. 

Cât priveşte ameninţarea cu boicotul examenelor naţionale şi implicarea profesorilor care sunt integraţi în procesul Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului Hăncescu a spus că, după discuţii cu aceştia, sindicalitiştii vor comunica ce hotărâre vor lua.

Reamintim că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a lansat în dezbatere publică, marţi, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea în sectorul public, proiect care va rămâne în dezbatere publică până pe 1 iunie.

Proiectul are ca prioritate realizarea unei reforme în privinta personalului din sănătate. De măririle de salarii vor beneficia 400.951 de salariaţi. De asemenea, vor fi prevăzute creşteri în administraţia publică centrală, astfel încât salariile funcţionarilor să fie aduse la nivelul a 70% din cele de la Secretariatul General al Guvernului (SGG).

Celelalte sectoare vor beneficia doar de rezolvarea disfunctionalităţii de încadrare. Sindicatele, mai ales cele din educaţie, sunt nemulţumite că proiectul nu prevede reforma salarială în toate sectoarele, la fel ca în sănătate. Pentru educaţie şi sănătate vor fi fi introduse bonusuri de performanţă începând cu 1 ianuarie 2017.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite