Ministrul Educației cheamă sindicatele la discuții, după ce profesorii au anunţat acţiuni de protest
0Ministrul Educației, Daniel David, încearcă să dezamorseze un nou val de proteste anunțat de profesori şi îi invită la discuţii pe reprezentanții celor trei mari federații sindicale din învățământ.

Ministerul Educației a transmis un comunicat în care îi convoacă la dialog pe liderii celor trei mari federații sindicale din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“. Întâlnirea este programată pentru marți, 17 iunie 2025, la ora 17:00, la sediul ministerului.
Această decizie vine după ce sindicatele au transmis că miercuri, 18 iunie, cadrele didactice și ceilalți angajați din învățământul preuniversitar și universitar, din bibliotecile centrale universitare și din institutele de cercetare vor organiza un protest la locul de muncă, în timpul căruia vor purta semne distinctive care să indice acest lucru (banderole, ecusoane etc.).
Protestul de miercuri vine pe fondul unor nemulțumiri mai vechi, legate de faptul că, la doi ani de la greva generală din învățământ, multe dintre promisiunile asumate de autorități nu au fost respectate, dar şi al unora noi, generate de apariția în spațiul public a unor propuneri ale ministrului privind modificarea statutului de titular şi a sau obligativitatea acestora de a sta zilnic în şcoală 8 ore.
„Personalul didactic de predare este profund neliniștit și revoltat de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ.
Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la finalizarea grevei generale din învățământ. Cu această ocazie, dorim să amintim clasei politice că încă mai sunt promisiuni neonorate, că salarizarea nemotivantă și neconformă cu importanța muncii prestate de către salariații din învățământ ține tinerii departe de acest sistem”, au transmis reprezentanţii profesorilor.
De asemenea, „cele trei federații sindicale atrag atenția că, în situația în care protestul de miercuri va fi tratat cu indiferență, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest!”.
Reacţia Ministerului Educaţiei
În acest context, în speranţa de a dezamorsa un nou val de proteste, ministrul Daniel David i-a invitat la discuţii pe sindicalişti.
„Ministerul Educației și Cercetării a luat notă de declarația publică a sindicatelor din învățământ prin care se exprimă o serie de nemulțumiri și măsurile sindicale în consecință.
Analizând motivele invocate, în această fază este vorba despre lucruri relevante (pe care ministrul Daniel David le-a susținut de la începutul mandatului său – ex.: măsuri care întăresc statutul social al poziției de profesor) în amestec, însă, cu unele zvonuri și interpretări eronate.
Pentru a clarifica lucrurile și a porni cu toții de la o bază reală, reprezentanții celor trei sindicate sunt invitați pentru discuții la sediul ministerului, marți, 17 iunie 2025, ora 17:00”, potrivit comunicatului transmis de Ministerul Educaţiei şi cercetării.