Master în Globalizare şi Diplomaţie Culturală la Universitatea din Bucureşti, din toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea Bucureşti organizează un masterat în parteneriat cu Institute for Cultural Diplomacy din Berlin FOTO Adevărul
Universitatea Bucureşti organizează un masterat în parteneriat cu Institute for Cultural Diplomacy din Berlin FOTO Adevărul

Universitatea din Bucureşti (UB) organizează, începând cu anul universitar 2013 - 2014, un nou program masteral, intitulat Globalizare şi Diplomaţie Culturală, în parteneriat cu Institute for Cultural Diplomacy din Berlin.

Noul program masteral al Universităţii din Bucureşti (UB) va fi lansat în perioada 2 - 4 septembrie, când directorul institutului din Berlin, Mark Donfried, se va afla în Capitală, potrivit unui comunicat al UB.

În cadrul noului master, studenţii vor urma cursuri din domeniile politicii şi economiei internaţionale, precum şi o serie de cursuri din sfera studiilor culturale, diplomaţiei, istoriei şi filosofiei.

Durata masterului este de doi ani

Masterul în Globalizare şi Diplomaţie Culturală va avea durata de doi ani. Cursurile din primul an de studii vor fi realizate de Institute for Cultural Diplomacy şi se vor desfăşura la Berlin, iar cele din anul al doilea vor fi susţinute la Bucureşti de profesori ai Facultăţii de Filosofie a UB.

„Programul propune o abordare interdisciplinară a conceptului de globalizare, care le va permite studenţilor să aprofundeze un domeniu dinamic de cercetare. Într-o lume marcată de o interdependenţă din ce în ce mai mare a naţiunilor, studiul fenomenului globalizării reprezintă în egală măsură un important domeniu de cercetare şi un set de oportunităţi profesionale pentru absolvenţii care doresc să urmeze o carieră în instituţii internaţionale de profil”, potrivit comunicatului UB.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite